Biblia Online in Limba Romana
eBible.ro

eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana

Capitolul urmator
Capitolul precedent

Sfanta Evanghelie dupa Ioan 4

1. Deci cand a cunoscut Iisus ca fariseii au auzit ca El face si boteaza mai multi ucenici ca Ioan,

2. Desi Iisus nu boteza El, ci ucenicii Lui,

3. A lasat Iudeea si S-a dus iarasi in Galileea.

4. Si trebuia sa treaca prin Samaria.

5. Deci a venit la o cetate a Samariei, numita Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul sau;

6. Si era acolo fantana lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de calatorie, S-a asezat langa fantana si era ca la al saselea ceas.

7. Atunci a venit o femeie din Samaria sa scoata apa. Iisus i-a zis: Da-Mi sa beau.

8. Caci ucenicii Lui se dusesera in cetate, ca sa cumpere merinde.

9. Femeia samarineanca I-a zis: Cum Tu, care esti iudeu, ceri sa bei de la mine, care sunt femeie samarineanca? Pentru ca iudeii nu au amestec cu samarinenii.

10. Iisus a raspuns si i-a zis: Daca ai fi stiut darul lui Dumnezeu si Cine este Cel ce-ti zice: Da-Mi sa beau, tu ai fi cerut de la El, si ti-ar fi dat apa vie.

11. Femeia I-a zis: Doamne, nici galeata nu ai, si fantana e adanca; de unde, dar, ai apa cea vie?

12. Nu cumva esti Tu mai mare decat parintele nostru Iacov, care ne-a dat aceasta fantana si el insusi a baut din ea si fiii lui si turmele lui?

13. Iisus a raspuns si i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va inseta iarasi;

14. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai inseta in veac, caci apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de apa curgatoare spre viata vesnica.

15. Femeia a zis catre El: Doamne, da-mi aceasta apa ca sa nu mai insetez, nici sa mai vin aici sa scot.

16. Iisus i-a zis: Mergi si cheama pe barbatul tau si vino aici.

17. Femeia a raspuns si a zis: N-am barbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis ca nu ai barbat.

18. Caci cinci barbati ai avut si cel pe care il ai acum nu-ti este barbat. Aceasta adevarat ai spus.

19. Femeia I-a zis: Doamne, vad ca Tu esti prooroc.

20. Parintii nostri s-au inchinat pe acest munte, iar voi ziceti ca in Ierusalim este locul unde trebuie sa ne inchinam.

21. Si Iisus i-a zis: Femeie, crede-Ma ca vine ceasul cand nici pe muntele acesta, nici in Ierusalim nu va veti inchina Tatalui.

22. Voi va inchinati caruia nu stiti; noi ne inchinam Caruia stim, pentru ca mantuirea din iudei este.

23. Dar vine ceasul si acum este, cand adevaratii inchinatori se vor inchina Tatalui in duh si in adevar, ca si Tatal astfel de inchinatori isi doreste.

24. Duh este Dumnezeu si cei ce I se inchina trebuie sa i se inchine in duh si in adevar.

25. I-a zis femeia: Stim ca va veni Mesia care se cheama Hristos; cand va veni, Acela ne va vesti noua toate.

26. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine.

27. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Si se mirau ca vorbea cu o femeie. Insa nimeni n-a zis: Ce o intrebi, sau: Ce vorbesti cu ea?

28. Iar femeia si-a lasat galeata si s-a dus in cetate si a zis oamenilor:

29. Veniti de vedeti un om care mi-a spus toate cate am facut. Nu cumva aceasta este Hristosul?

30. Si au iesit din cetate si veneau catre El.

31. Intre timp, ucenicii Lui Il rugau, zicand: Invatatorule, mananca.

32. Iar El le-a zis: Eu am de mancat o mancare pe care voi nu o stiti.

33. Ziceau deci ucenicii intre ei: Nu cumva I-a adus cineva sa manance?

34. Iisus le-a zis: Mancarea Mea este sa fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine si sa savarsesc lucrul Lui.

35. Nu ziceti voi ca mai sunt patru luni si vine secerisul? Iata zic voua: Ridicati ochii vostri si priviti holdele ca sunt albe pentru seceris.

36. Iar cel ce secera primeste plata si aduna roade spre viata vesnica, ca sa se bucure impreuna si cel ce seamana si cel ce secera.

37. Caci in aceasta se adevereste cuvantul: Ca unul este semanatorul si altul seceratorul.

38. Eu v-am trimis sa secerati ceea ce voi n-ati muncit; altii au muncit si voi ati intrat in munca lor.

39. Si multi samarineni din cetatea aceea au crezut in El, pentru cuvantul femeii care marturisea: Mi-a spus toate cate am facut.

40. Deci, dupa ce au venit la El, samarinenii Il rugau sa ramana la ei. Si a ramas acolo doua zile.

41. Si cu mult mai multi au crezut pentru cuvantul Lui,

42. Iar femeii i-au zis: Credem nu numai pentru cuvantul tau, caci noi insine am auzit si stim ca Acesta este cu adevarat Hristosul, Mantuitorul lumii.

43. Si dupa cele doua zile, a plecat de acolo in Galileea.

44. Caci Iisus insusi a marturisit ca un prooroc nu e cinstit in tara lui.

45. Deci, cand a venit in Galileea, L-au primit galileenii, cei ce vazusera toate cate facuse El in Ierusalim, la sarbatoare, caci si ei venisera la sarbatoare.

46. Deci iarasi a mers in Cana Galileii, unde prefacuse apa in vin. Si era un slujitor regesc, al carui fiu era bolnav in Capernaum.

47. Acesta, auzind ca Iisus a venit din Iudeea in Galileea, s-a dus la El si Il ruga sa Se coboare si sa vindece pe fiul lui, ca era gata sa moara.

48. Deci Iisus i-a zis: Daca nu veti vedea semne si minuni, nu veti crede.

49. Slujitorul regesc a zis catre El: Doamne, coboara-Te inainte de a muri copilul meu.

50. Iisus i-a zis: Mergi, copilul tau traieste. Si omul a crezut cuvantului pe care i l-a spus Iisus si a plecat.

51. Iar pe cand cobora, slugile lui, l-au intampinat spunandu-i ca fiul lui traieste.

52. Si cerea, deci, sa afle de la ele ceasul in care i-a fost mai bine. Deci i-au spus ca ieri, in ceasul al saptelea, l-au lasat frigurile.

53. Asadar tatal a cunoscut ca in ceasul acela a fost in care Iisus i-a zis: Fiul tau traieste. Si a crezut el si toata casa lui.

54. Aceasta este a doua minune pe care a facut-o iarasi Iisus, venind din Iudeea in Galileea.

Capitolul urmator
Capitolul precedent
pixel
***