Biblia Online in Limba Romana
eBible.ro

eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana

Capitolul urmator
Capitolul precedent

Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise 15

1. "In anul al saptelea vei face iertare.

2. Iertarea insa va fi aceasta: tot imprumutatorul, care da imprumut aproapelui sau, sa ierte datoria si sa n-o mai ceara de la aproapele sau sau de la fratele sau, ca s-a vestit iertarea in cinstea Domnului Dumnezeului tau.

3. De la cel de alt neam sa ceri datoria; iar ce vei avea la fratele tau, sa-i ierti.

4. Numai asa nu va fi sarac printre voi; ca te va binecuvanta Domnul in pamantul acela pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l da in stapanire, ca sa-l ai mostenire,

5. Daca vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tau si te vei sili sa plinesti toate poruncile acestea, care ti le spun eu astazi.

6. Caci Domnul Dumnezeul tau te va binecuvanta, dupa cum i-a grait si vei da imprumut altor poare, iar tu nu vei lua imprumut; si ti domni peste multe popoare, iar acelea nu vor domni peste tine.

7. Iar de va fi la tine sarac vreunul din fratii tai, in vreuna din cetatile tale de pe pamantul tau pe care ti-l da Domnul Dumnezeul tau, sa nu-ti invartosezi inima, nici sa-ti inchizi mana ta inaintea fratelui tau celui sarac;

8. Ci sa-i deschizi mana ta si sa-i dai imprumuturi potrivite cu nevoia lui si cu lipsa ce sufera.

9. Pazeste-te sa nu intre in inima ta gandul nelegiuit si sa zici: Se apropie anul al saptelea, anul iertarii; si sa nu se faca din pricina aceasta ochiul tau nemilostiv catre fratele tau cel sarac si sa-l treci cu vederea; ca acela va striga impotriva ta catre Domnul si va fi asupra ta pacat mare.

10. Da-i, da-i si imprumuturi cate-ti va cere si cit ii va trebui, si cand ii vei da, sa nu se intristeze inima ta, caci pentru aceasta te va binecuvanta Domnul Dumnezeul tau in toate lucrurile tale si in toate cate se vor lucra de mainile tale.

11. Caci nu va lipsi sarac din pamantul tau; de aceea iti si poruncesc eu: Deschide mana ta fratelui tau, saracului tau si celui lipsit din pamantul tau.

12. De ti se va vinde tie fratele tau, evreu sau evreica, sase ani sa fie rob la tine, iar in anul al saptelea sa-i dai drumul de la tine, slobod.

13. Iar cand ii vei da drumul ca sa fie slobod, sa nu-i dai drumul cu mainile goale;

14. Ci inzestreaza-l din turmele tale, din aria ta, de la teascul tau; da-i si lui din cele cu care te-a binecuvantat Domnul Dumnezeul tau.

15. Adu-ti aminte ca si tu ai fost rob in pamantul Egiptului si te-a izbavit Domnul Dumnezeul tau. Iata pentru ce iti poruncesc acestea astazi.

16. Iar daca acela iti va zice: Nu ma duc de la tine, pentru ca te iubesc pe tine si casa ta, si deci ii este bine la tine,

17. Sa iei sula si sa-i gauresti urechea lui de usor, si iti va fi rob pe vecie. Tot asa sa faci si cu roaba ta.

18. Sa nu socotesti o greutate pentru tine cand va trebui sa-i dai drumul de la tine ca sa fie slobod, caci in sase ani ti-a muncit de doua ori cat plata unui strain si te va binecuvanta Domnul Dumnezeul tau in toate cate vei face.

19. Tot intaiul nascut de parte barbateasca, ce se va naste din vitele tale cele mari si din vitele marunte ale tale, sa-l inchini Domnului Dumnezeului tau. Sa nu lucrezi cu boul tau intai-nascut si sa nu tunzi pe intaiul nascut din vitele tale marunte.

20. Inaintea Domnului Dumnezeului tau sa mananci acestea in fiecare an, tu si familia ta, la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tau.

21. Dar daca va avea vreo meteahna, schiopatare, sau orbire, sau alta meteahna oarecare, sa nu-l aduci jertfa Domnului Dumnezeului tau,

22. Ci sa-l mananci in cetatile tale; atat cel necurat cit si cel curat pot sa manance din el, cum mananca o caprioara sau un cerb.

23. Numai sangele lui sa nu-l mananci, ci sa-l versi jos, ca apa".

Capitolul urmator
Capitolul precedent
pixel
***