Biblia Online in Limba Romana
eBible.ro

eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana

Capitolul:

123456789101112
Capitolul urmator
Capitolul precedent

Daniel 3

1. Regele Nabucodonosor a facut un chip de aur inalt de saizeci de coti, lat de sase coti si 1-a asezat in campia Dura (Deir) din tinutul Babilonului.

2. Si regele Nabucodonosor a trimis sa adune pe satrapi, pe mai-marii dregatori, pe carmuitori, pe conducatorii ostirilor, pe vistiernici, pe cunoscatorii de legi, pe judecatori si pe toti ceilalti dregatori ai tinuturilor, ca sa vina la sfintirea chipului pe care il ridicase regele Nabucodonosor.

3. Atunci s-au adunat satrapii, dregatorii cei mari, carmuitorii, conducatorii ostirilor, vistiernicii, legiuitorii, judecatorii si toti ceilalti dregatori ai tinuturilor la sfintirea chipului pe care il ridicase Nabucodonosor si au stat inaintea chipului ridicat de Nabucodonosor.

4. Si indata un crainic a strigat cu glas tare: "Iata ce vi se porunceste voua, popoarelor, neamurilor si limbilor:

5. De indata ce veti auzi glasul trambitei, flautului, chitarei, harpei, psalterionului, cimpoiului si al tuturor instrumentelor muzicale, veti cadea la pamant si va veti inchina chipului de aur pe care 1-a ridicat regele Nabucodonosor;

6. Iar cine nu va cadea la pamant si nu se va inchina, chiar in acea clipa va fi aruncat in mijlocul unui cuptor cu foc arzator!"

7. De aceea, cand toate popoarele au auzit glasul trambitei, al flautului, al chitarei, al harpei, al psalterionului si al tuturor instrumentelor muzicale, toate popoarele, neamurile si limbile au cazut la pamant si s-au inchinat chipului de aur pe care il ridicase regele Nabucodonosor.

8. In acelasi timp s-au apropiat cativa barbati caldei, care au parat pe iudei.

9. Ei au inceput sa spuna regelui Nabucodonosor: "O, rege, sa traiesti in veac!

10. Tu porunca ai dat, ca oricine va auzi glasul trambitei, al flautului, al chitarei, al harpei, al psalterionului, al cimpoiului si al altor instrumente muzicale, sa cada la pamant si sa se inchine chipului de aur.

11. Iar cine nu va cadea la pamant, nici se va inchina, sa fie aruncat in mijlocul unui cuptor cu foc arzator.

12. Dar sunt niste iudei, pe care i-ai pus carmuitori peste tinutul Babilonului: Sadrac, Mesac si Abed-Nego. Acesti barbati, nici ca au luat in seama porunca ta, o, rege; dumnezeului tau nu-i slujesc si chipului de aur pe care tu l-ai inaltat nu-i aduc inchinare!"

13. Atunci regele Nabucodonosor, plin de manie si de zbucium, a poruncit sa i se aduca inainte Sadrac, Mesac si Abed-Nego. Indata au adus pe acesti barbati inaintea regelui.

14. Nabucodonosor le-a zis: "Este, oare, adevarat, Sadrac, Mesac si Abed-Nego, ca voi nu slujiti dumnezeului meu si chipului de aur pe care eu l-am asezat si nu-i cadeti la pamant cu rugaciuni?

15. Acum, fiti gata si atunci cand veti auzi glasul trambitei, al flautului, al chitarei, al harpei, al psalterionului, al cimpoiului si al altor instrumente muzicale, sa cadeti la pamant si sa va inchinati chipului pe care eu l-am facut; iar daca nu vreti sa va inchinati, intr-o clipa veti fi aruncati in mijlocul unui cuptor cu foc arzator. Si care dumnezeu va va scapa din mana mea?"

16. Raspuns-au Sadrac, Mesac si Abed-Nego si au zis regelui: O, Nabucodonosor, noi n-avem nevoie ca la aceasta sa-ti dam un raspuns!

17. Daca, intr-adevar, Dumnezeul nostru Caruia Ii slujim poate sa ne scape, El ne va scapa din cuptorul cel cu foc arzator si din mana ta, o, rege!

18. Si chiar daca nu ne va scapa, stiut sa fie de tine, o, rege, ca noi nu vom sluji dumnezeilor tai si inaintea chipului de aur pe care tu l-ai asezat nu vom cadea la pamant!"

19. Atunci Nabucodonosor s-a umplut de manie si si-a schimbat infatisarea fetei sale fata de Sadrac, Mesac si Abed-Nego. Si incepand iarasi a grai, a poruncit sa incalzeasca cuptorul de sapte ori mai mult decat era de obicei.

20. Si a poruncit celor mai puternici oameni din ostirea lui sa lege pe Sadrac, Mesac si Abed-Nego si sa-i arunce in cuptorul cel cu foc arzator.

21. Atunci acesti oameni, imbracati cum erau, cu mantie, incaltaminte, palarie si cu toata imbracamintea lor, au fost legati si aruncati in mijlocul cuptorului cu foc arzator.

22. Fiindca porunca regelui era grabnica si cuptorul foarte infierbantat, acei oameni care au aruncat pe Sadrac, Mesac si Abed-Nego au fost mistuiti de vapaia focului.

23. Si acesti trei barbati, Sadrac, Mesac si Abed-Nego au cazut legati in mijlocul cuptorului cu foc arzator.

24. Atunci regele Nabucodonosor a fost cuprins de spaima si s-a sculat in graba. El a inceput a grai si a zis catre sfetnicii sai: "Oare, n-am aruncat noi trei barbati legati in mijlocul cuptorului cu foc arzator?" Raspuns-au si i-au zis: "Cu adevarat, asa este, o, rege!"

25. Si incepand din nou a grai, a zis: "Iata, eu vad patru barbati dezlegati, umbland prin mijlocul cuptorului, nevatamati, iar chipul celui de al patrulea, ca fata unuia dintre fiii zeilor".

26. Atunci s-a apropiat Nabucodonosor de gura cuptorului cu foc arzator si, incepand a grai, a zis: "Sadrac, Mesac si Abed-Nego, slujitorii mei, iesiti afara si veniti la mine!" Atunci Sadrac, Mesac si Abed-Nego au iesit dinauntrul cuptorului.

27. Si adunandu-se satrapii, dregatorii cei mai mari, carmuitorii si sfetnicii regelui, au vazut ca focul nu pricinuise nici o vatamare trupului acestor oameni, ca nici perii capului nu se parlisera si ca hainele lor erau neschimbate si ca nici macar nu miroseau a foc.

28. Raspuns-a Nabucodonosor si a zis: "Binecuvantat sa fie Dumnezeul lui Sadrac, Mesac si Abed-Nego, Care a trimis pe ingerul Sau si a izbavit pe servii Sai, care isi pusesera nadejdea in El si care au calcat porunca regelui si si-au dat trupurile lor ca sa nu slujeasca si sa nu se inchine altor dumnezei decat Dumnezeului lor.

29. Si poruncesc: Popoare, neamuri si limbi, toti aceia care ar vorbi de rau pe Dumnezeul lui Sadrac, Mesac si Abed-Nego, sa fie taiati in bucati si casele lor sa fie nimicite, fiindca nu este un alt dumnezeu care sa-i poata izbavi intr-acest chip".

30. Dupa aceasta a intarit regele in slujbele lor pe Sadrac, Mesac si Abed-Nego, peste tinutul Babilonului.

Capitolul urmator
Capitolul precedent
pixel
***