Biblia Online in Limba Romana
eBible.ro

eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana

Capitolul urmator
Capitolul precedent

1 Imparati (1 Regi) 7

1. Solomon si-a mai zidit si casa lui si a tinut treisprezece ani pana cand a ispravit-o de tot.

2. A zidit mai intai casa din padurea Libanului, lunga de o suta de coti, lata de cincizeci de coti si inalta de treizeci de coti. Se sprijinea pe patru randuri de stalpi de cedru, si pe stalpi erau grinzi de cedru.

3. A acoperit cu cedru odaile care erau sprijinite de stalpi si care erau in numar de patruzeci si cinci, cate cincisprezece de fiecare cat.

4. Erau trei caturi, si fiecare din ele avea ferestrele fata in fata.

5. Toate usile si toti usorii erau din barne in patru muchii, si la fiecare din cele trei caturi, usile erau fata in fata.

6. A facut un pridvor de stalpi, lung de cincizeci de coti si lat de treizeci de coti, si un alt pridvor inainte cu stalpi si trepte in fata.

7. A facut pridvorul scaunului de domnie, unde judeca, pridvorul judecatii; si l-a acoperit cu cedru, de la pardoseala pana in tavan.

8. Casa lui de locuit a fost zidita in acelasi fel, intr-o alta curte, in dosul pridvorului. Si a facut o casa la fel cu pridvorul acesta pentru fata lui faraon, pe care o luase de nevasta.

9. Pentru toate aceste cladiri a intrebuintat pietre minunate, cioplite dupa masura, ferestruite cu ferastraul, inauntru si in afara; si aceasta din temelii pana la streasina, si afara pana la curtea cea mare.

10. Temeliile erau de pietre foarte de pret si mari, pietre de zece coti si pietre de opt coti.

11. Deasupra erau iarasi pietre foarte de pret, taiate dupa masura, si lemn de cedru.

12. Curtea cea mare avea de jur imprejurul ei trei siruri de pietre cioplite si un sir de barne de cedru, ca si curtea dinauntru a Casei Domnului si ca si pridvorul Casei.

13. Imparatul Solomon a trimis si a adus din Tir pe Hiram,

14. fiul unei vaduve din semintia lui Neftali si al unui tata din Tir, care lucra in arama. Hiram era plin de intelepciune, de pricepere si de stiinta in savarsirea oricarei lucrari de arama. El a venit la imparatul Solomon si i-a facut toate lucrarile.

15. A turnat cei doi stalpi de arama. Cel dintai avea optsprezece coti in inaltime, si un fir de doisprezece coti masura grosimea celui de al doilea.

16. A turnat doua acoperisuri de arama, ca sa le puna pe varfurile stalpilor; cel dintai era inalt de cinci coti, si al doilea era inalt de cinci coti.

17. A mai facut niste impletituri in chip de retea, niste ciucuri facuti cu lantisoare, pentru acoperisurile de pe varful stalpilor, sapte pentru acoperisul dintai, si sapte pentru acoperisul al doilea.

18. A facut cate doua siruri de rodii imprejurul uneia din retele, ca sa acopere acoperisul de pe varful unuia din stalpi; tot asa a facut si pentru al doilea.

19. Acoperisurile de pe varful stalpilor, in pridvor, erau lucrate asa de parca erau niste crini si aveau patru coti.

20. Acoperisurile de pe cei doi stalpi erau inconjurate de doua sute de rodii, sus, langa umflatura care era peste retea; de asemenea, erau doua sute de rodii insirate in jurul celui de la doilea acoperis.

21. A asezat stalpii in pridvorul Templului; a asezat stalpul din dreapta si l-a numit Iachin; apoi a asezat stalpul din stanga si l-a numit Boaz.

22. In varful stalpilor era o lucratura in chip de crini. Astfel s-a ispravit lucrarea stalpilor.

23. A facut marea turnata din arama. Avea zece coti de la o margine pana la cealalta, era rotunda de tot, inalta de cinci coti, si de jur imprejur se putea masura cu un fir de treizeci de coti.

24. Sub buza ei erau sapati niste colocinti, cate zece la fiecare cot, de jur imprejurul marii; colocintii, asezati pe doua randuri, erau turnati impreuna cu ea dintr-o singura bucata.

25. Era asezata pe doisprezece boi, din care trei intorsi spre miazanoapte, trei intorsi spre apus; trei intorsi spre miazazi, si trei intorsi spre rasarit; marea era deasupra lor, si toata partea dinapoi a trupurilor lor era inauntru.

26. Grosimea ei era de un lat de mana; si marginea ei era ca marginea unui potir, facuta ca floarea crinului. Avea o incapere de doua mii de vedre.

27. A mai facut zece temelii de arama. Fiecare temelie era lunga de patru coti, lata de patru coti si inalta de trei coti.

28. Iata cum erau temeliile acestea. Erau facute din tablii, legate la colturi cu incheieturi.

29. Pe tabliile dintre incheieturi erau niste lei, boi si heruvimi; si pe incheieturi, deasupra si dedesubtul leilor si boilor, erau niste impletituri care atarnau in chip de ciucuri.

30. Fiecare temelie avea patru roti de arama cu osii de arama; si la cele patru colturi erau niste polite turnate, sub lighean si langa ciucuri.

31. Gura temeliei dinauntrul acoperisului pana sus era de un cot; gura aceasta era rotunda, ca pentru lucrarile de felul acesta, si era lata de un cot si jumatate; avea si sapaturi. Tabliile erau in patru muchii, nu rotunde.

32. Cele patru roti erau sub tablii, si osiile rotilor erau prinse de temelie; fiecare era inalta de un cot si jumatate.

33. Rotile erau facute ca ale unui car. Osiile, obezile, spitele si butucii lor erau toate turnate.

34. La cele patru colturi ale fiecarei temelii erau niste polite dintr-o bucata cu temelia.

35. Partea de sus a temeliei se sfarsea cu un cerc inalt de o jumatate de cot si isi avea proptelele cu tabliile ei facute dintr-o bucata cu ea.

36. Pe placile proptelelor si pe tablii, a sapat heruvimi, lei si finici, dupa locurile goale, si ciucuri de jur imprejur.

37. Asa a facut cele zece temelii; turnatura, masura si chipul erau la fel pentru toate.

38. A mai facut zece lighene de arama. Fiecare lighean avea o incapere de patruzeci de bati, fiecare lighean avea patru coti, fiecare lighean era pe cate una din cele zece temelii.

39. A pus cinci temelii pe partea dreapta a Casei, si cinci temelii pe partea stanga a Casei; iar marea de arama a pus-o in partea dreapta a Casei, la miazazi-rasarit.

40. Hiram a facut cenusarele, lopetile si lighenele. Asa a sfarsit Hiram toata lucrarea pe care i-o daduse imparatul Solomon s-o faca pentru Casa Domnului:

41. doi stalpi cu cele doua acoperisuri si cu cununile lor de pe varful stalpilor; cele doua retele ca sa acopere cele doua cununi al acoperisurilor de pe varful stalpilor;

42. cele patru sute de rodii pentru cele doua retele, cate doua randuri de rodii de fiecare retea, ca sa acopere cele doua cununi ale acoperisurilor de pe varful stalpilor;

43. cele zece temelii si cele zece lighene de pe temelii;

44. marea si cei doisprezece boi de sub mare;

45. cenusarele, lopetile si lighenele. Toate aceste unelte, pe care le-a dat imparatul Solomon lui Hiram sa le faca pentru Casa Domnului, erau de arama lustruita.

46. Imparatul a pus sa le toarne in campia Iordanului, intr-un pamant humos, intre Sucot si Tartan.

47. Solomon a lasat toate aceste unelte necantarite, caci erau foarte multe, si greutatea aramei nu se putea socoti.

48. Solomon a mai facut toate celelalte unelte pentru Casa Domnului: altarul de aur; masa de aur, unde se puneau painile pentru punerea inaintea Domnului;

49. sfesnicele de aur curat, cinci la dreapta, si cinci la stanga, inaintea Locului Preasfant, cu florile, candelele si mucarile de aur;

50. lighenele, cutitele, potirele, cestile si catuile de aur curat; si tatanile de aur curat pentru usa dinauntrul Casei la intrarea in Locul Preasfant si pentru usa Casei de la intrarea Templului.

51. Astfel s-a ispravit toata lucrarea, pe care a facut-o imparatul Solomon pentru Casa Domnului. Apoi a adus argintul, aurul si uneltele, pe care le harazise tatal sau, David, si le-a pus in vistieriile Casei Domnului.

Capitolul urmator
Capitolul precedent
pixel
***