CAUTA CUVANT SAU EXPRESIE
CAUTA REFERINTA
eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana
Cartea:
Fac.Exod.Lev.Num.Deut.Ios.Judc.Rut.1Sam.2Sam.1Reg.2Reg.1Cron.2Cron.Ezra.Neem.Est.Iov.Ps.Prov.Ecl.Cint.Isa.Ier.Pling.Ezec.Dan.Osea.Ioel.Amos.Obad.Iona.Mica.Naum.Hab.Tef.Hag.Zah.Mal.Mat.Marc.Luc.Ioan.Fapt.Rom.1Cor.2Cor.Gal.Efes.Filip.Col.1Tes.2Tes.1Tim.2Tim.Tit.Filim.Evr.Iac.1Pet.2Pet.1Ioan.2Ioan.3Ioan.Iuda.Apoc.

1 Imparati (1 Regi) 11
1. Imparatul Solomon a iubit multe femei straine, afara de fata lui faraon; moabite, amonite, edomite, sidoniene, hetite,
2. care faceau parte din neamurile despre care Domnul zisese copiilor lui Israel: "Sa nu intrati la ele, si nici ele sa nu intre la voi; caci v-ar intoarce negresit inimile inspre dumnezeii lor." De aceste neamuri s-a alipit Solomon, tarat de iubire.
3. A avut de neveste sapte sute de craiese imparatesti si trei sute de tiitoare; si nevestele i-au abatut inima.
4. Cand a imbatranit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alti dumnezei; si inima nu i-a fost in totul a Domnului Dumnezeului sau, cum fusese inima tatalui sau, David.
5. Solomon s-a dus dupa Astarteea, zeita sidonienilor, si dupa Milcom, uraciunea amonitilor.
6. Si Solomon a facut ce este rau inaintea Domnului si n-a urmat in totul pe Domnul, ca tatal sau David.
7. Atunci Solomon a zidit pe muntele din fata Ierusalimului un loc inalt pentru Chemos, uraciunea Moabului, pentru Moloc, uraciunea fiilor lui Amon.
8. Asa a facut pentru toate nevestele lui straine, care aduceau tamaie si jertfe dumnezeilor lor.
9. Domnul S-a maniat pe Solomon, pentru ca isi abatuse inima de la Domnul Dumnezeul lui Israel care i Se aratase de doua ori.
10. In privinta aceasta ii spusese sa nu mearga dupa alti dumnezei; dar Solomon n-a pazit poruncile Domnului.
11. Si Domnul a zis lui Solomon: "Fiindca ai facut asa si n-ai pazit legamantul Meu si legile Mele pe care ti le-am dat, voi rupe imparatia de la tine si o voi da slujitorului tau.
12. Numai, nu voi face lucrul acesta in timpul vietii tale, pentru tatal tau, David. Ci din mana fiului tau o voi rupe.
13. Nu voi rupe insa toata imparatia; voi lasa o semintie fiului tau, din pricina robului Meu David si din pricina Ierusalimului, pe care l-am ales."
14. Domnul a ridicat un vrajmas lui Solomon: pe Hadad, edomitul, din neamul imparatesc al Edomului.
15. Pe vremea cand a batut David Edomul, Ioab, capetenia ostirii, suindu-se sa ingroape mortii, a ucis toata partea barbateasca din Edom;
16. a ramas acolo sase luni cu tot Israelul, pana ce a nimicit toata partea barbateasca.
17. Atunci Hadad a fugit cu niste edomiti, slujitori ai tatalui sau, si s-a dus in Egipt. Hadad era inca un baiat pe atunci.
18. Plecand din Madian, s-au dus la Paran, au luat cu ei niste oameni din Paran si au ajuns in Egipt la faraon, imparatul Egiptului. Faraon a dat o casa lui Hadad, i-a purtat grija de mancare si i-a dat mosii.
19. Hadad a capatat trecere inaintea lui faraon, pana acolo incat faraon i-a dat de nevasta pe sora nevestei lui, sora imparatesei Tahpenes.
20. Sora Tehpenei i-a nascut pe fiul sau Ghenubat. Tahpenes l-a intarcat in casa lui faraon; si Ghenubat a fost in casa lui faraon, in mijlocul copiilor lui faraon.
21. Cand a auzit Hadad in Egipt ca David a adormit cu parintii lui si ca Ioab, capetenia ostirii, murise, a zis lui faraon: "Lasa-ma sa ma duc in tara mea."
22. Si faraon i-a zis: "Ce-ti lipseste la mine, de doresti sa te duci in tara ta?" El a raspuns: "Nimic, dar lasa-ma sa plec."
23. Dumnezeu a ridicat un alt vrajmas lui Solomon: pe Rezon, fiul lui Eliada, care fugise de la stapanul sau Hadadezer, imparatul din Toba.
24. El stransese niste oameni la el si se facuse capul cetei, cand a macelarit David ostile stapanului sau. S-au dus la Damasc si s-au asezat acolo si au domnit la Damasc.
25. El a fost un vrajmas al lui Israel in tot timpul vietii lui Solomon, in acelasi timp cand ii facea rau Hadad si ura pe Israel. El a imparatit peste Siria.
26. Si Ieroboam, slujitorul lui Solomon, a ridicat mana impotriva imparatului. El era fiul lui Nebat, efratit din Tereda, si avea ca mama pe o vaduva numita Terua.
27. Iata cu ce prilej a ridicat el mana impotriva imparatului: Solomon zidea Milo si inchidea sparturile cetatii tatalui sau, David.
28. Ieroboam era tare si viteaz; si Solomon, vazand pe tanarul acesta la lucru, i-a dat privegherea peste toti oamenii de corvoada din casa lui Iosif.
29. In vremea aceea, Ieroboam, iesind din Ierusalim, a fost intalnit pe drum de prorocul Ahia din Silo, imbracat cu o haina noua. Erau amandoi singuri pe camp.
30. Ahia a apucat haina noua pe care o avea pe el, a rupt-o in douasprezece bucati
31. si a zis lui Ieroboam: "Ia-ti zece bucati! Caci asa vorbeste Domnul Dumnezeul lui Israel: "Iata, voi rupe imparatia din mana lui Solomon si-ti voi da zece semintii.
32. Dar el va avea o semintie, din pricina robului Meu David si din pricina Ierusalimului, cetatea pe care am ales-o din toate semintiile lui Israel.
33. Si aceasta, pentru ca M-au parasit si s-au inchinat inaintea Astarteii, zeita sidonienilor, inaintea lui Chemos, dumnezeul Moabului, si inaintea lui Milcom, dumnezeul fiilor lui Amon, si pentru ca n-au umblat in caile Mele ca sa faca ce este drept inaintea Mea si sa pazeasca legile si poruncile Mele, cum a facut David, tatal lui Solomon.
34. Nu voi lua din mana lui toata imparatia, caci il voi tine domn in tot timpul vietii lui, pentru robul Meu David, pe care l-am ales si care a pazit poruncile si legile Mele.
35. Dar voi lua imparatia din mana fiului sau si-ti voi da zece semintii din ea;
36. voi lasa o semintie fiului sau, pentru ca robul Meu David sa aiba totdeauna o lumina inaintea Mea la Ierusalim, cetatea pe care am ales-o sa pun in ea Numele Meu.
37. Pe tine te voi lua, si vei domni peste tot ce-ti va dori sufletul, vei fi imparatul lui Israel.
38. Daca vei asculta de tot ce-ti voi porunci, daca vei umbla in caile Mele si daca vei face ce este drept inaintea Mea, pazind legile si poruncile Mele, cum a facut robul Meu David, voi fi cu tine, iti voi zidi o casa trainica, asa cum am zidit lui David, si-ti voi da tie pe Israel.
39. Voi smeri prin aceasta samanta lui David, dar nu pentru totdeauna."
40. Solomon a cautat sa omoare pe Ieroboam. Si Ieroboam s-a sculat si a fugit in Egipt la Sisac, imparatul Egiptului; a locuit in Egipt pana la moartea lui Solomon.
41. Celelalte fapte ale lui Solomon, tot ce a facut el, si intelepciunea lui nu sunt scrise oare in cartea faptelor lui Solomon?
42. Solomon a domnit patruzeci de ani la Ierusalim peste tot Israelul.
43. Apoi Solomon a adormit cu parintii lui si a fost ingropat in cetatea tatalui sau, David. In locul lui a domnit fiul sau Roboam.

