CAUTA CUVANT SAU EXPRESIE
CAUTA REFERINTA
eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana
Cartea:
Fac.Exod.Lev.Num.Deut.Ios.Judc.Rut.1Sam.2Sam.1Reg.2Reg.1Cron.2Cron.Ezra.Neem.Est.Iov.Ps.Prov.Ecl.Cint.Isa.Ier.Pling.Ezec.Dan.Osea.Ioel.Amos.Obad.Iona.Mica.Naum.Hab.Tef.Hag.Zah.Mal.Mat.Marc.Luc.Ioan.Fapt.Rom.1Cor.2Cor.Gal.Efes.Filip.Col.1Tes.2Tes.1Tim.2Tim.Tit.Filim.Evr.Iac.1Pet.2Pet.1Ioan.2Ioan.3Ioan.Iuda.Apoc.Leviticul 19
1. Domnul a vorbit lui Moise si a zis:
2. "Vorbeste intregii adunari a copiilor lui Israel si spune-le: "Fiti sfinti, caci Eu sunt sfant, Eu, Domnul Dumnezeul vostru.
3. Fiecare din voi sa cinsteasca pe mama sa si pe tatal sau si sa pazeasca Sabatele Mele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
4. Sa nu va intoarceti spre idoli si sa nu va faceti dumnezei turnati. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
5. Cand veti aduce Domnului o jertfa de multumire, s-o aduceti asa ca sa fie primita.
6. Jertfa sa fie mancata in ziua cand o veti jertfi sau a doua zi; ce va mai ramane pana a treia zi sa se arda in foc.
7. Daca va manca cineva din ea a treia zi, faptul acesta va fi un lucru urat: jertfa nu va fi primita.
8. Cine va manca din ea isi va purta vina pacatului sau, caci necinsteste ce a fost inchinat Domnului: omul acela va fi nimicit din poporul lui.
9. Cand veti secera holdele tarii, sa lasi nesecerat un colt din campul tau si sa nu strangi spicele ramase pe urma seceratorilor.
10. Nici sa nu culegi strugurii ramasi dupa cules in via ta si sa nu strangi boabele care vor cadea din ei. Sa le lasi saracului si strainului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
11. Sa nu furati si sa nu mintiti, nici sa nu va inselati unii pe altii.
12. Sa nu jurati stramb pe Numele Meu, caci ai necinsti astfel Numele Dumnezeului tau. Eu sunt Domnul.
13. Sa nu asupresti pe aproapele tau si sa nu storci nimic de la el prin sila. Sa nu opresti pana a doua zi plata celui tocmit cu ziua.
14. Sa nu vorbesti de rau pe un surd si sa nu pui inaintea unui orb nimic care sa-l poata face sa cada; ci sa te temi de Dumnezeul tau. Eu sunt Domnul.
15. Sa nu faceti nedreptate la judecata: sa nu cauti la fata saracului si sa nu partinesti pe nimeni din cei mari, ci sa judeci pe aproapele tau dupa dreptate.
16. Sa nu umbli cu barfe in poporul tau. Sa nu te ridici impotriva vietii aproapelui tau. Eu sunt Domnul.
17. Sa nu urasti pe fratele tau in inima ta; sa mustri pe aproapele tau, dar sa nu te incarci cu un pacat din pricina lui.
18. Sa nu te razbuni si sa nu tii necaz pe copiii poporului tau. Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Eu sunt Domnul.
19. Sa paziti legile mele. Sa nu impreunezi vite de doua soiuri deosebite; sa nu semeni in ogorul tau doua feluri de seminte; si sa nu porti o haina tesuta din doua feluri de fire.
20. Cand un om se va culca cu o femeie, roaba logodita cu un alt barbat, si ea n-a fost rascumparata de tot sau slobozita, sa fie pedepsiti amandoi, dar nu pedepsiti cu moartea, pentru ca ea nu era sloboda.
21. El sa aduca Domnului pentru vina lui, la usa Cortului intalnirii, un berbec ca jertfa pentru vina.
22. Preotul sa faca ispasire pentru el inaintea Domnului, pentru pacatul pe care l-a facut, cu berbecul adus ca jertfa pentru vina; si pacatul pe care l-a facut ii va fi iertat.
23. Cand veti intra in tara si veti sadi tot felul de pomi roditori, roadele lor sa le priviti ca netaiate imprejur; timp de trei ani sa fie netaiate imprejur pentru voi; sa nu mancati din ele.
24. In al patrulea an, toate roadele sa fie inchinate Domnului, spre lauda Lui.
25. In al cincilea an, sa mancati roadele, ca ele sa vi se inmulteasca din ce in ce mai mult: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
26. Sa nu mancati nimic cu sange. Sa nu ghiciti dupa varcolaci, nici dupa nori.
27. Sa nu va taiati rotund colturile parului si sa nu-ti razi colturile barbii.
28. Sa nu va faceti taieturi in carne pentru un mort si sa nu va faceti slove sapate pe voi. Eu sunt Domnul.
29. Sa nu-ti necinstesti fata dand-o sa fie curva, pentru ca nu cumva tara sa ajunga un loc de curvie si sa se umple de faradelegi.
30. Sa paziti Sabatele Mele si sa cinstiti Locasul Meu cel Sfant. Eu sunt Domnul.
31. Sa nu va duceti la cei ce cheama duhurile mortilor, nici la vrajitori: sa nu-i intrebati, ca sa nu va spurcati cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
32. Sa te scoli inaintea perilor albi si sa cinstesti pe batran. Sa te temi de Dumnezeul tau. Eu sunt Domnul.
33. Daca un strain vine sa locuiasca impreuna cu voi in tara voastra, sa nu-l asupriti.
34. Sa va purtati cu strainul care locuieste intre voi ca si cu un bastinas din mijlocul vostru; sa-l iubiti ca pe voi insiva, caci si voi ati fost straini in tara Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
35. Sa nu faceti nedreptate la judecata, nici in masurile de lungime, nici in greutati, nici in masurile de incapere.
36. Sa aveti cumpene drepte, greutati drepte, efe drepte si hine drepte. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care v-am scos din tara Egiptului.
37. Sa paziti toate legile Mele si toate poruncile Mele si sa le impliniti. Eu sunt Domnul.