Biblia Online in Limba Romana
eBible.ro

eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana

Capitolul urmator
Capitolul precedent

Isaia 58

1. Striga in gura mare, nu te opri! Inalta-ti glasul ca o trambita si vesteste poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov, pacatele ei!

2. In toate zilele Ma intreaba si vor sa afle caile Mele, ca un neam care ar fi infaptuit neprihanirea si n-ar fi parasit Legea Dumnezeului sau. Imi cer hotarari drepte, doresc sa se apropie de Dumnezeu. -

3. "La ce ne foloseste sa postim" - zic ei - "daca Tu nu vezi? La ce sa ne chinuim sufletul, daca Tu nu tii seama de lucrul acesta?" - Pentru ca, zice Domnul, in ziua postului vostru, va lasati in voia pornirilor voastre si asupriti pe simbriasii vostri.

4. Iata, postiti ca sa va ciorovaiti si sa va certati, ca sa bateti rautacios cu pumnul; nu postiti cum cere ziua aceea, ca sa vi se auda strigatul sus.

5. Oare acesta este postul placut Mie: sa-si chinuiasca omul sufletul o zi? Sa-si plece capul ca un pipirig si sa se culce pe sac si cenusa? Aceasta numesti tu post si zi placuta Domnului?

6. Iata postul placut Mie: dezleaga lanturile rautatii, deznoada legaturile robiei, da drumul celor asupriti si rupe orice fel de jug;

7. imparte-ti painea cu cel flamand si adu in casa ta pe nenorocitii fara adapost; daca vezi pe un om gol, acopera-l, si nu intoarce spatele semenului tau.

8. Atunci lumina ta va rasari ca zorile, si vindecarea ta va incolti repede; neprihanirea ta iti va merge inainte, si slava Domnului te va insoti.

9. Atunci tu vei chema, si Domnul va raspunde, vei striga, si El va zice: "Iata-Ma!" Daca vei indeparta jugul din mijlocul tau, amenintarile cu degetul si vorbele de ocara,

10. daca vei da mancarea ta celui flamand, daca vei satura sufletul lipsit, atunci lumina ta va rasari peste intunecime, si intunericul tau va fi ca ziua in amiaza mare!

11. Domnul te va calauzi neincetat, iti va satura sufletul chiar in locuri fara apa si va da din nou putere madularelor tale; vei fi ca o gradina bine udata, ca un izvor ale carui ape nu seaca.

12. Ai tai vor zidi iarasi pe daramaturile de mai inainte, vei ridica din nou temeliile strabune, vei fi numit "Dregator de sparturi", "Cel ce drege drumurile si face tara cu putinta de locuit".

13. Daca iti vei opri piciorul in ziua Sabatului ca sa nu-ti faci gusturile tale in ziua Mea cea sfanta; daca Sabatul va fi desfatarea ta, ca sa sfintesti pe Domnul, slavindu-L, si daca-L vei cinsti neurmand caile tale, neindeletnicindu-te cu treburile tale si nededandu-te la flecarii,

14. atunci te vei putea desfata in Domnul, si Eu te voi sui pe inaltimile tarii, te voi face sa te bucuri de mostenirea tatalui tau Iacov; caci gura Domnului a vorbit."

Capitolul urmator
Capitolul precedent
pixel
***