Biblia Online in Limba Romana
eBible.ro

eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana

Capitolul urmator
Capitolul precedent

Isaia 52

1. Trezeste-te, trezeste-te! Imbraca-te in podoaba ta, Sioane! Pune-ti hainele de sarbatoare, Ierusalime, cetate sfanta! Caci nu va mai intra in tine niciun om netaiat imprejur sau necurat.

2. Scutura-ti tarana de pe tine, scoala-te si sezi in capul oaselor, Ierusalime! Dezleaga-ti legaturile de la gat, fiica, roaba a Sionului!

3. Caci asa vorbeste Domnul: "Fara plata ati fost vanduti si nu veti fi rascumparati cu pret de argint."

4. Caci asa vorbeste Domnul Dumnezeu: "Odinioara, poporul Meu s-a coborat sa locuiasca pentru o vreme in Egipt; apoi asirianul l-a asuprit fara temei.

5. Si acum, ce am sa fac aici - zice Domnul - cand poporul Meu a fost luat pe nimic? Asupritorii lui striga de bucurie - zice Domnul - si cat e ziulica de mare este batjocorit Numele Meu.

6. De aceea poporul Meu va cunoaste Numele Meu; de aceea va sti in ziua aceea ca Eu vorbesc si zic: "Iata-Ma!"

7. Ce frumoase sunt pe munti picioarele celui ce aduce vesti bune, care vesteste pacea, picioarele celui ce aduce vesti bune, care vesteste mantuirea, picioarele celui ce zice Sionului: "Dumnezeul tau imparateste!"

8. Iata glasul strajerilor tai rasuna; ei inalta glasul si striga toti de veselie, caci vad cu ochii lor cum Se intoarce Domnul in Sion.

9. Izbucniti cu toate in strigate de bucurie, daramaturi ale Ierusalimului! Caci Domnul mangaie pe poporul Sau si rascumpara Ierusalimul.

10. Domnul Isi descopera bratul Sau cel sfant inaintea tuturor neamurilor; si toate marginile pamantului vor vedea mantuirea Dumnezeului nostru. -

11. Plecati, plecati, iesiti din Babilon! Nu va atingeti de nimic necurat! Iesiti din mijlocul lui! Curatati-va, cei ce purtati vasele Domnului!

12. Nu iesiti cu graba, nu plecati in fuga, caci Domnul va va iesi inainte si Dumnezeul lui Israel va va taia calea. -

13. "Iata, Robul Meu va propasi; Se va sui, Se va ridica, Se va inalta foarte sus.

14. Dupa cum pentru multi a fost o pricina de groaza - atat de schimonosita Ii era fata si atat de mult se deosebea infatisarea Lui de a fiilor oamenilor -

15. tot asa, pentru multe popoare va fi o pricina de bucurie; inaintea Lui imparatii vor inchide gura, caci vor vedea ce nu li se mai istorisise si vor auzi ce nu mai auzisera."

Capitolul urmator
Capitolul precedent
pixel
***