Biblia Online in Limba Romana
eBible.ro

eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana

Capitolul urmator
Capitolul precedent

Iosua 8

1. Domnul a zis lui Iosua: "Nu te teme si nu te inspaimanta! Ia cu tine pe toti oamenii de razboi, scoala-te, suie-te impotriva cetatii Ai. Iata ca iti dau in mainile tale pe imparatul din Ai si pe poporul lui, cetatea lui si tara lui.

2. Sa faci cetatii Ai cum ai facut Ierihonului si imparatului lui: sa pastrati pentru voi numai prada de razboi si vitele. Pune niste oameni la panda inapoia cetatii."

3. Iosua s-a sculat cu toti oamenii de razboi ca sa se suie impotriva cetatii Ai. A ales treizeci de mii de barbati viteji pe care i-a pornit noaptea

4. si le-a dat urmatoarea porunca: "Ascultati! Sa va puneti la panda inapoia cetatii; sa nu va departati mult de cetate si toti sa fiti gata.

5. Iar eu si tot poporul care este cu mine ne vom apropia de cetate. Si cand vor iesi inaintea noastra, ca intaia data, noi o s-o luam la fuga dinaintea lor.

6. Ei ne vor urmari pana cand ii vom trage departe de cetate, caci vor zice: "Fug dinaintea noastra, ca intaia data!" Si vom fugi dinaintea lor.

7. Voi sa iesiti atunci de la panda si sa puneti mana pe cetate, si Domnul Dumnezeul vostru o va da in mainile voastre.

8. Dupa ce veti lua cetatea, sa-i puneti foc, sa faceti cum a zis Domnul: aceasta este porunca pe care v-o dau."

9. Iosua i-a pornit, si s-au dus de s-au asezat la panda intre Betel si Ai, la apus de Ai. Iar Iosua a petrecut noaptea aceea in mijlocul poporului.

10. Iosua s-a sculat dis-de-dimineata, a cercetat poporul si a pornit impotriva cetatii Ai, in fruntea poporului, el si batranii lui Israel.

11. Toti oamenii de razboi care erau cu el s-au suit si s-au apropiat de cetate; cand au ajuns in fata cetatii, au tabarat la miazanoapte de Ai, de care erau despartiti prin vale.

12. Iosua a luat aproape cinci mii de oameni si i-a pus la panda intre Betel si Ai, la apus de cetate.

13. Dupa ce s-a asezat toata tabara la miazanoapte de cetate, si cei de panda la apus de cetate, Iosua a inaintat in noaptea aceea in mijlocul vaii.

14. Cand a vazut imparatul cetatii Ai lucrul acesta, oamenii din Ai s-au sculat in graba dis-de-dimineata si au iesit inaintea lui Israel, ca sa-l bata. Imparatul s-a indreptat, cu tot poporul lui, spre un loc hotarat, inspre campie, si nu stia ca inapoia cetatii o mana de oameni stateau la panda impotriva lui.

15. Iosua si tot Israelul s-au prefacut ca sunt batuti si au fugit pe drumul dinspre pustiu.

16. Atunci tot poporul care era in cetate s-a strans ca sa-i urmareasca. Au urmarit pe Iosua si au fost trasi departe din cetate.

17. N-a ramas niciun om in Ai si in Betel care sa nu fi iesit impotriva lui Israel. Au lasat cetatea deschisa si au urmarit pe Israel.

18. Domnul a zis lui Iosua: "Intinde spre Ai sulita pe care o ai in mana, caci am s-o dau in mana ta!" Si Iosua a intins spre cetate sulita pe care o avea in mana.

19. De indata ce si-a intins mana, barbatii care stateau la panda au iesit repede din locul unde erau; au patruns in cetate, au luat-o si s-au grabit de i-au pus foc.

20. Oamenii din Ai, uitandu-se inapoi, au vazut fumul cetatii suindu-se spre cer si n-au mai putut sa scape in nicio parte. Poporul care fugea spre pustiu s-a intors impotriva celor ce-l urmareau;

21. caci Iosua si tot Israelul, vazand cetatea luata de cei ce stateau la panda, si fumul cetatii suindu-se in sus, s-au intors si au batut pe oamenii din Ai.

22. Ceilalti, de asemenea, le-au iesit inainte din cetate, si oamenii din Ai au fost inconjurati de Israel din toate partile. Israel i-a batut, fara sa lase unul cu viata, nici vreun fugar;

23. pe imparatul din Ai l-au prins viu si l-au adus la Iosua.

24. Dupa ce a ispravit Israel de ucis pe toti locuitorii din Ai, in camp si in pustiu unde ii urmarisera ei, si dupa ce toti au fost trecuti in totul prin ascutisul sabiei, tot Israelul s-a intors la Ai si a trecut cetatea prin ascutisul sabiei.

25. In totul au fost douasprezece mii de insi ucisi in ziua aceea, barbati si femei, toti oameni din Ai.

26. Iosua nu si-a tras mana pe care o tinea intinsa cu sulita, pana ce toti locuitorii au fost nimiciti cu desavarsire.

27. Israel a pastrat pentru sine doar vitele si prada din cetatea aceasta, dupa porunca pe care o daduse lui Iosua, Domnul.

28. Iosua a ars cetatea Ai si a facut din ea pentru totdeauna un morman de daramaturi, care se vede pana in ziua de azi.

29. A spanzurat de un lemn pe imparatul din Ai si l-a lasat pe lemn pana seara. La apusul soarelui, Iosua a poruncit sa i se coboare trupul de pe lemn; l-au aruncat la intrarea portii cetatii si au ridicat pe el o mare gramada de pietre, care este pana in ziua de azi.

30. Atunci Iosua a zidit un altar Domnului Dumnezeului lui Israel pe muntele Ebal,

31. cum poruncise copiilor lui Israel Moise, robul Domnului, si cum este scris in cartea Legii lui Moise: era un altar de pietre necioplite, peste care nu trecuse fierul. Pe altarul acesta au adus Domnului arderi de tot si jertfe de multumiri.

32. Si acolo Iosua a scris pe pietre o copie a Legii pe care o scrisese Moise inaintea copiilor lui Israel.

33. Tot Israelul, batranii, mai marii ostii si judecatorii lui, stateau de amandoua partile chivotului, inaintea preotilor din neamul levitilor care duceau chivotul legamantului Domnului; erau de fata atat strainii, cat si copiii lui Israel, jumatate in dreptul muntelui Garizim si jumatate in dreptul muntelui Ebal, dupa porunca pe care o daduse mai inainte Moise, robul Domnului, ca sa binecuvanteze pe poporul lui Israel.

34. Iosua a citit apoi toate cuvintele Legii, binecuvantarile si blestemele, dupa cum este scris in cartea Legii.

35. N-a ramas nimic din tot ce poruncise Moise, pe care sa nu-l fi citit Iosua in fata intregii adunari a lui Israel, in fata femeilor, copiilor si strainilor care mergeau in mijlocul lor.

Capitolul urmator
Capitolul precedent
pixel
***