CAUTA CUVANT SAU EXPRESIE
CAUTA REFERINTA
eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana
Cartea:
Fac.Exod.Lev.Num.Deut.Ios.Judc.Rut.1Sam.2Sam.1Reg.2Reg.1Cron.2Cron.Ezra.Neem.Est.Iov.Ps.Prov.Ecl.Cint.Isa.Ier.Pling.Ezec.Dan.Osea.Ioel.Amos.Obad.Iona.Mica.Naum.Hab.Tef.Hag.Zah.Mal.Mat.Marc.Luc.Ioan.Fapt.Rom.1Cor.2Cor.Gal.Efes.Filip.Col.1Tes.2Tes.1Tim.2Tim.Tit.Filim.Evr.Iac.1Pet.2Pet.1Ioan.2Ioan.3Ioan.Iuda.Apoc.Capitolul:
12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334353637383940414243444546474849505152Ieremia 50
1. Iata cuvantul rostit de Domnul asupra Babilonului, asupra tarii haldeilor, prin prorocul Ieremia:
2. "Dati de stire printre neamuri, dati de veste si inaltati un steag! Vestiti, n-ascundeti nimic! Spuneti: "Babilonul este luat! Bel este acoperit de rusine, Merodac este zdrobit! Idolii lui sunt acoperiti de rusine, idolii lui sunt sfaramati!"
3. Caci impotriva lui se suie un neam de la miazanoapte, care-i va preface tara intr-un pustiu, si nu va mai fi locuita: atat oamenii cat si dobitoacele fug si se duc.
4. In zilele acelea, in vremurile acelea, zice Domnul, copiii lui Israel si copiii lui Iuda se vor intoarce impreuna; vor merge plangand si vor cauta pe Domnul Dumnezeul lor.
5. Vor intreba de drumul Sionului, isi vor intoarce privirile spre el si vor zice: "Veniti sa ne alipim de Domnul printr-un legamant vesnic care sa nu fie uitat niciodata!"
6. Poporul Meu era o turma de oi pierdute; pastorii lor ii rataceau, ii faceau sa cutreiere muntii; treceau de pe munti pe dealuri, uitandu-si staulul.
7. Toti cei ce-i gaseau ii mancau, si vrajmasii lor ziceau: "Noi nu suntem vinovati fiindca au pacatuit impotriva Domnului, Locasul neprihanirii, impotriva Domnului, Nadejdea parintilor lor." -
8. Fugiti din Babilon, iesiti din tara haldeilor si mergeti ca niste tapi in fruntea turmei!
9. Caci iata ca voi ridica si voi aduce impotriva Babilonului o multime de neamuri mari din tara de la miazanoapte; se vor insirui in siruri de bataie impotriva lui si vor pune stapanire pe el; sagetile lor sunt ca ale unui razboinic iscusit, care nu se intoarce cu mainile goale.
10. Astfel va fi data prada jafului Haldeea, si toti cei ce o vor jefui se vor satura de jaf, zice Domnul.
11. Caci voi v-ati bucurat si v-ati inveselit, cand Mi-ati jefuit mostenirea Mea! Da, sareati ca o juncana in iarba, nechezati ca niste armasari focosi!
12. Mama voastra este acoperita de rusine, cea care v-a nascut roseste de rusine; iata, ea este coada neamurilor, este un pustiu, un pamant uscat si fara apa!
13. Din pricina maniei Domnului nu va mai fi locuita si va fi o pustietate. Toti cei ce vor trece pe langa Babilon se vor mira si vor fluiera pentru toate ranile lui.
14. Insiruiti-va de bataie imprejurul Babilonului, voi toti arcasii! Trageti impotriva lui, nu faceti economie de sageti! Caci a pacatuit impotriva Domnului.
15. Scoateti din toate partile un strigat de razboi impotriva lui! El intinde mainile; temeliile i se prabusesc; zidurile i se surpa. Caci este razbunarea Domnului. Razbunati-va pe el! Faceti-i cum a facut si el!
16. Nimiciti cu desavarsire din Babilon pe cel ce seamana si pe cel ce manuieste secera la vremea secerisului! Inaintea sabiei nimicitorului, fiecare sa se intoarca la poporul sau, fiecare sa fuga spre tara lui.
17. Israel este o oaie ratacita pe care au gonit-o leii; imparatul Asiriei a mancat-o cel dintai; si acesta din urma i-a zdrobit oasele, acest Nebucadnetar, imparatul Babilonului."
18. De aceea, asa vorbeste Domnul ostirilor, Dumnezeul lui Israel: "Iata, voi pedepsi pe imparatul Babilonului si tara lui, cum am pedepsit pe imparatul Asiriei.
19. Voi aduce inapoi pe Israel in pasunea lui; va paste pe Carmel si pe Basan si isi va potoli foamea pe muntele lui Efraim si in Galaad.
20. In zilele acelea, in vremea aceea - zice Domnul - se va cauta nelegiuirea lui Israel, si nu va mai fi, si pacatul lui Iuda, si nu se va mai gasi; caci voi ierta ramasita pe care o voi lasa.
21. Suie-te impotriva tarii de doua ori razvratita, impotriva locuitorilor ei, si pedepseste-i! Urmareste, macelareste, nimiceste-i! - zice Domnul - si implineste in totul poruncile Mele!
22. Strigate de razboi rasuna in tara, si prapadul este mare.
23. Cum s-a rupt si s-a sfaramat ciocanul intregului pamant! Babilonul este nimicit in mijlocul neamurilor!
24. Ti-am intins o cursa si ai fost prins, Babilonule, fara sa te astepti. Ai fost ajuns, apucat, pentru ca ai luptat impotriva Domnului.
25. Domnul Si-a deschis casa de arme si a scos din ea armele maniei Lui; caci aceasta este o lucrare a Domnului Dumnezeului ostirilor in tara haldeilor. -
26. Patrundeti din toate partile in Babilon, deschideti-i granarele, faceti-le niste mormane ca niste gramezi de snopi si nimiciti-le. Nimic sa nu mai ramana din el!
27. Ucideti-i toti taurii si injunghiati-i! Vai de ei! Caci le-a venit ziua, vremea pedepsirii lor! -
28. Ascultati strigatele fugarilor, ale celor ce scapa din tara Babilonului, ca sa vesteasca in Sion razbunarea Domnului Dumnezeului nostru, razbunarea pentru Templul Sau!
29. Chemati impotriva Babilonului pe arcasi, voi toti care incordati arcul! Tabarati in jurul lui ca nimeni sa nu scape, rasplatiti-i dupa faptele lui, faceti-i intocmai cum a facut si el! Caci s-a semetit impotriva Domnului, impotriva Sfantului lui Israel! -
30. De aceea, tinerii lui vor cadea pe ulite, si toti oamenii lui de razboi vor pieri in ziua aceea, zice Domnul.
31. Iata, am necaz pe tine, ingamfatule! - zice Domnul Dumnezeul ostirilor; caci ti-a sosit ziua, vremea pedepsirii tale!
32. Ingamfatul acela se va poticni si va cadea, si nimeni nu-l va ridica, voi pune foc cetatilor lui, si-i va mistui toate imprejurimile."
33. Asa vorbeste Domnul ostirilor: "Copiii lui Israel si copiii lui Iuda sunt apasati impreuna; toti cei ce i-au dus robi ii opresc si nu vor sa le dea drumul.
34. Dar puternic este Razbunatorul lor, El, al carui nume este Domnul ostirilor. El le va apara pricina, ca sa dea odihna tarii si sa faca pe locuitorii Babilonului sa tremure.
35. Sabia impotriva haldeilor! - zice Domnul - impotriva locuitorilor Babilonului, impotriva capeteniilor si inteleptilor lui!
36. Sabia impotriva prorocilor minciunii, ca sa ajunga ca niste oameni fara minte! Sabia impotriva vitejilor lui, ca sa ramana incremeniti!
37. Sabia impotriva cailor si carelor lui, impotriva oamenilor de tot felul care sunt in mijlocul lui, ca sa ajunga ca femeile! Sabia impotriva vistieriilor lui, ca sa fie jefuite!
38. Seceta peste apele lui, ca sa sece! Caci este o tara de idoli, si au innebunit cu idolii lor.
39. De aceea, fiarele pustiului se vor aseza acolo impreuna cu sacalii, si strutii vor locui acolo; nu va mai fi locuit niciodata, ci vesnic va ramane nelocuit.
40. Ca si Sodoma si Gomora si cetatile vecine, pe care le-a nimicit Dumnezeu, zice Domnul, asa nu va mai fi locuit nici el, si nimeni nu se va mai aseza acolo.
41. Iata, vine un popor de la miazanoapte, si un neam mare si niste imparati puternici se ridica de la marginile pamantului.
42. Poarta arc si sulita, sunt necrutatori si fara mila; glasul le mugeste ca marea; sunt calare pe cai, ca un om gata de lupta, impotriva ta, fiica Babilonului!
43. Imparatul Babilonului aude vestea, mainile i se slabesc si il apuca groaza ca durerea pe o femeie care naste…
44. Iata, vrajmasul se suie ca un leu de pe malurile ingamfate ale Iordanului impotriva locuintei tale tari; deodata ii voi izgoni de acolo si voi pune peste ei pe acela pe care l-am ales. Caci cine este ca Mine? Cine-Mi va porunci? Si care capetenie Imi va sta impotriva?"
45. De aceea, ascultati hotararea pe care a luat-o Domnul impotriva Babilonului si planurile pe care le-a facut El impotriva tarii haldeilor: "Cu adevarat ii vor tari ca pe niste oi slabe, cu adevarat le vor pustii locuinta.
46. De strigatul luarii Babilonului se cutremura pamantul si se aude un strigat de durere printre neamuri."