CAUTA CUVANT SAU EXPRESIE
CAUTA REFERINTA
eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana
Cartea:
Fac.Exod.Lev.Num.Deut.Ios.Judc.Rut.1Sam.2Sam.1Reg.2Reg.1Cron.2Cron.Ezra.Neem.Est.Iov.Ps.Prov.Ecl.Cint.Isa.Ier.Pling.Ezec.Dan.Osea.Ioel.Amos.Obad.Iona.Mica.Naum.Hab.Tef.Hag.Zah.Mal.Mat.Marc.Luc.Ioan.Fapt.Rom.1Cor.2Cor.Gal.Efes.Filip.Col.1Tes.2Tes.1Tim.2Tim.Tit.Filim.Evr.Iac.1Pet.2Pet.1Ioan.2Ioan.3Ioan.Iuda.Apoc.Capitolul:
12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334353637383940414243444546474849505152Ieremia 33
1. Cuvantul Domnului a vorbit lui Ieremia a doua oara, pe cand era inca inchis in curtea temnitei:
2. Asa vorbeste Domnul care face aceste lucruri, Domnul care le urzeste si le infaptuieste, El, al carui nume este Domnul:
3. "Cheama-Ma, si-ti voi raspunde; si iti voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunosti."
4. Caci asa vorbeste Domnul Dumnezeul lui Israel despre casele cetatii acesteia si despre casele imparatilor lui Iuda care vor fi surpate ca sa faca loc pentru santurile de intarire si pentru sabii,
5. cand vor inainta sa lupte impotriva haldeilor si cand se vor umple cu trupurile moarte ale oamenilor pe care-i voi lovi in mania Mea si in urgia Mea, si din pricina rautatii carora Imi voi ascunde fata de aceasta cetate:
6. "Iata, ii voi da vindecare si sanatate, ii voi vindeca si le voi deschide un izvor bogat in pace si credinciosie.
7. Voi aduce inapoi pe prinsii de razboi ai lui Iuda si pe prinsii de razboi ai lui Israel si-i voi aseza iarasi ca odinioara.
8. Ii voi curata de toate nelegiuirile pe care le-au savarsit impotriva Mea, le voi ierta toate nelegiuirile prin care M-au suparat si prin care s-au razvratit impotriva Mea.
9. Cetatea aceasta va fi pentru Mine o pricina de lauda si de slava printre toate neamurile pamantului. Ele vor afla tot binele pe care li-l voi face, vor ramane mirate si uimite de toata fericirea si de toata propasirea pe care le-o voi da."
10. Asa vorbeste Domnul: "Se vor mai auzi iarasi in locul acesta despre care ziceti ca este pustiu, ca nu mai are oameni, nici dobitoace, se vor mai auzi iarasi in cetatile lui Iuda si pe ulitele Ierusalimului pustiite, lipsite de oameni, de locuitori, de dobitoace,
11. strigatele de bucurie si strigatele de veselie, cantecele mirelui si cantecele miresei, glasul celor ce zic: "Laudati pe Domnul ostirilor, caci Domnul este bun, caci in veac tine indurarea Lui!", glasul celor ce aduc jertfe de multumire in Casa Domnului. Caci voi aduce inapoi pe prinsii de razboi ai tarii si ii voi aseza iarasi ca odinioara, zice Domnul."
12. Asa vorbeste Domnul ostirilor: "In locul acesta pustiu, fara oameni si fara dobitoace, si in toate cetatile lui vor mai fi iarasi locuinte de pastori care-si vor odihni turmele. In cetatile de la munte,
13. in cetatile din campie, in cetatile de la miazazi, in tara lui Beniamin si in imprejurimile Ierusalimului, si in cetatile lui Iuda vor mai trece iarasi oile pe sub mana celui ce le numara, zice Domnul.
14. Iata, vin zile, zice Domnul, cand voi implini cuvantul cel bun pe care l-am spus despre casa lui Israel si despre casa lui Iuda.
15. In zilele acelea si in vremurile acelea voi face sa rasara lui David o Odrasla neprihanita care va infaptui dreptatea si judecata in tara.
16. In zilele acelea, Iuda va fi mantuit, si Ierusalimul va locui in liniste. Si iata cum Il vor numi: "Domnul, Neprihanirea noastra."
17. Caci asa vorbeste Domnul: "David nu va fi lipsit niciodata de un urmas care sa stea pe scaunul de domnie al casei lui Israel.
18. Nici preotii si levitii nu vor fi lipsiti niciodata inaintea Mea de urmasi care sa aduca arderi de tot, sa arda tamaie impreuna cu darurile de mancare si sa aduca jertfe in toate zilele!"
19. Cuvantul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:
20. Asa vorbeste Domnul: "Daca puteti sa rupeti legamantul Meu cu ziua si legamantul Meu cu noaptea, asa incat ziua si noaptea sa nu mai fie la vremea lor,
21. atunci se va putea rupe si legamantul Meu cu robul Meu David, asa incat sa nu mai aiba fii care sa domneasca pe scaunul lui de domnie, si legamantul Meu cu levitii, preotii, care Imi fac slujba.
22. Ca ostirea cerurilor care nu se poate numara si ca nisipul marii care nu se poate masura, asa voi inmulti samanta robului Meu David si pe levitii care-Mi slujesc."
23. Cuvantul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:
24. "N-ai bagat de seama ce zic oamenii acestia: "A lepadat Domnul cele doua familii pe care le alesese"? Atat de mult dispretuiesc ei pe poporul Meu ca nu-l mai privesc ca un popor."
25. Asa vorbeste Domnul: "Daca n-am facut legamantul Meu cu ziua si cu noaptea, daca n-am asezat legile cerurilor si ale pamantului,
26. atunci voi lepada si samanta lui Iacov si a robului Meu David si nu voi mai lua din samanta lui pe cei ce vor stapani peste urmasii lui Avraam, lui Isaac si lui Iacov, caci voi aduce inapoi pe prinsii lor de razboi si voi avea mila de ei!"