CAUTA CUVANT SAU EXPRESIE
CAUTA REFERINTA
eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana
Cartea:
Fac.Exod.Lev.Num.Deut.Ios.Judc.Rut.1Sam.2Sam.1Reg.2Reg.1Cron.2Cron.Ezra.Neem.Est.Iov.Ps.Prov.Ecl.Cint.Isa.Ier.Pling.Ezec.Dan.Osea.Ioel.Amos.Obad.Iona.Mica.Naum.Hab.Tef.Hag.Zah.Mal.Mat.Marc.Luc.Ioan.Fapt.Rom.1Cor.2Cor.Gal.Efes.Filip.Col.1Tes.2Tes.1Tim.2Tim.Tit.Filim.Evr.Iac.1Pet.2Pet.1Ioan.2Ioan.3Ioan.Iuda.Apoc.Capitolul:
12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334353637383940414243444546474849505152Ieremia 25
1. Cuvantul care a fost spus lui Ieremia despre tot poporul lui Iuda in al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, imparatul lui Iuda - acesta era cel dintai an al lui Nebucadnetar, imparatul Babilonului -
2. cuvant pe care l-a rostit Ieremia inaintea intregului popor al lui Iuda si inaintea tuturor locuitorilor Ierusalimului zicand:
3. "De la al treisprezecelea an al lui Iosia, fiul lui Amon, imparatul lui Iuda, sunt douazeci si trei de ani de cand mi-a vorbit cuvantul Domnului; v-am vorbit, v-am vorbit de dimineata, si n-ati ascultat.
4. Domnul v-a trimis pe toti slujitorii Sai prorocii, i-a trimis dis-de-dimineata; si n-ati ascultat, n-ati plecat urechea sa ascultati.
5. Ei au zis: "Intoarceti-va fiecare de la calea voastra cea rea si de la rautatea faptelor voastre, si veti ramane in tara pe care v-am dat-o voua si parintilor vostri, din vesnicie in vesnicie;
6. nu va duceti dupa alti dumnezei ca sa le slujiti si sa va inchinati inaintea lor, nu Ma maniati prin lucrarea mainilor voastre, si nu va voi face niciun rau!"
7. Dar nu M-ati ascultat, zice Domnul, ci M-ati maniat prin lucrarea mainilor voastre, spre nenorocirea voastra."
8. De aceea, asa vorbeste Domnul ostirilor: "Pentru ca n-ati ascultat cuvintele Mele,
9. iata, voi trimite sa aduca toate popoarele de la miazanoapte, zice Domnul; si voi trimite la robul Meu Nebucadnetar, imparatul Babilonului; ii voi aduce impotriva acestei tari si impotriva locuitorilor ei, si impotriva tuturor acestor neamuri de jur imprejur ca sa le nimiceasca cu desavarsire si sa faca din ele un pustiu si o pricina de batjocura, niste daramaturi vesnice.
10. Voi face sa inceteze intre ei strigatele de bucurie si strigatele de veselie, cantecele mirelui si cantecele miresei, uruitul morii si lumina lampii.
11. Toata tara aceasta va fi o paragina, un pustiu, si neamurile acestea vor fi supuse imparatului Babilonului timp de saptezeci de ani.
12. Dar, cand se vor implini acesti saptezeci de ani, voi pedepsi pe imparatul Babilonului si pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi tara haldeilor si o voi preface in niste daramaturi vesnice.
13. Voi aduce peste tara aceea toate lucrurile pe care le-am vestit despre ea, tot ce este scris in cartea aceasta, tot ce a prorocit Ieremia despre toate neamurile.
14. Caci neamuri puternice si imparati mari le vor supune si pe ele si le voi rasplati dupa faptele si lucrarea mainilor lor."
15. Caci asa mi-a vorbit Domnul Dumnezeul lui Israel: "Ia din mana Mea acest potir plin cu vinul maniei Mele si da-l sa-l bea toate neamurile la care te voi trimite.
16. Vor bea si se vor ameti, si vor fi ca niste nebuni la vederea sabiei pe care o voi trimite in mijlocul lor!"
17. Eu am luat potirul din mana Domnului si l-am dat sa-l bea toate neamurile la care ma trimitea Domnul:
18. Ierusalimului si cetatilor lui Iuda, imparatilor si capeteniilor sale, ca sa le prefaca in daramaturi, intr-un pustiu, sa-i faca de batjocura si de blestem, cum se vede lucrul acesta astazi;
19. lui faraon, imparatul Egiptului, slujitorilor lui, capeteniilor lui si tot poporului lui;
20. la toata Arabia, tuturor imparatilor tarii Ut, tuturor imparatilor tarii filistenilor, Ascalonului, Gazei, Ecronului si celor ce au mai ramas din Asdod;
21. Edomului, Moabului si copiilor lui Amon;
22. tuturor imparatilor Tirului, tuturor imparatilor Sidonului si imparatilor ostroavelor care sunt dincolo de mare;
23. Dedanului, Temei, Buzului si tuturor celor ce isi rad colturile barbii;
24. tuturor imparatilor Arabiei si tuturor imparatilor arabilor care locuiesc in pustiu;
25. tuturor imparatilor Zimrei, tuturor imparatilor Elamului si tuturor imparatilor Mediei;
26. tuturor imparatilor de la miazanoapte, de aproape sau de departe, si unora si altora, si tuturor imparatiilor lumii care sunt pe fata pamantului. Iar imparatul Sesacului va bea dupa ei.
27. "Sa le spui: "Asa vorbeste Domnul ostirilor, Dumnezeul lui Israel: "Beti, imbatati-va si varsati, si cadeti fara sa va mai ridicati la vederea sabiei pe care o voi trimite in mijlocul vostru!"
28. Si, daca nu vor vrea sa ia din mana ta potirul ca sa bea, spune-le: "Asa vorbeste Domnul ostirilor: "Beti!
29. Caci iata ca in cetatea peste care se cheama Numele Meu incep sa fac rau: si voi sa ramaneti nepedepsiti? Nu veti ramane nepedepsiti, caci voi chema sabia peste toti locuitorii pamantului, zice Domnul ostirilor."
30. Si tu sa le prorocesti toate aceste lucruri si sa le spui: "Domnul va racni de sus; din locasul Lui cel sfant va face sa-I rasune glasul; va racni impotriva locului locuintei Lui; va striga ca cei ce calca in teasc impotriva tuturor locuitorilor pamantului.
31. Vuietul ajunge pana la marginea pamantului; caci Domnul Se cearta cu neamurile, intra la judecata impotriva oricarei fapturi si da pe cei rai prada sabiei, zice Domnul."
32. Asa vorbeste Domnul ostirilor: "Iata, nenorocirea merge din popor in popor si o mare furtuna se ridica de la marginile pamantului.
33. Cei pe care-i va ucide Domnul in ziua aceea vor fi intinsi de la un capat al pamantului pana la celalalt; nu vor fi nici jeliti, nici adunati, nici ingropati, ci vor fi un gunoi de pamant.
34. Gemeti, pastori, si strigati! Tavaliti-va in cenusa, povatuitori ai turmelor! Caci au venit zilele injunghierii voastre. Va voi zdrobi, si veti cadea la pamant ca un vas de pret.
35. Nu mai este niciun loc de adapost pentru pastori! Nu mai este nicio scapare pentru povatuitorii turmelor!
36. Se aud strigatele pastorilor si gemetele povatuitorilor turmelor, caci Domnul le pustieste locul de pasune,
37. si colibele cele linistite sunt nimicite de mania aprinsa a Domnului.
38. El Si-a parasit locuinta ca un pui de leu, vizuina; asa ca tara le este prefacuta in pustiu de urgia nimicitorului si de mania Lui aprinsa."