Biblia Online in Limba Romana
eBible.ro

eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana

Capitolul urmator
Capitolul precedent

Ezechiel 18

1. Cuvantul Domnului mi-a vorbit astfel:

2. "Pentru ce spuneti voi zicatoarea aceasta in tara lui Israel: "Parintii au mancat agurida, si copiilor li s-au strepezit dintii"?

3. Pe viata Mea, zice Domnul Dumnezeu, ca nu veti mai avea prilej sa spuneti zicatoarea aceasta in Israel.

4. Iata ca toate sufletele sunt ale Mele. Dupa cum sufletul fiului este al Meu, tot asa si sufletul tatalui este al Meu. Sufletul care pacatuieste, acela va muri.

5. Omul care este drept, care face judecata si dreptate,

6. care nu mananca pe munti carne jertfita idolilor si nu ridica ochii spre idolii casei lui Israel, care nu necinsteste nevasta aproapelui sau si nu se apropie de nevasta sa in timpul necuratiei ei,

7. care n-asupreste pe nimeni, care da inapoi datornicului zalogul, care nu rapeste nimic, care da din painea lui celui flamand si inveleste cu o haina pe cel gol,

8. care nu imprumuta cu dobanda si nu ia camata, care isi abate mana de la nelegiuire si judeca dupa adevar intre un om si altul,

9. care urmeaza legile Mele si pazeste poruncile Mele, lucrand cu credinciosie - omul acela este drept si va trai negresit, zice Domnul Dumnezeu.

10. Daca acum omul acesta are un fiu iute la manie, care varsa sange sau care face ceva de felul acesta;

11. daca acest fiu nu se ia in nimic dupa purtarea tatalui sau neprihanit, ci mananca pe munti, necinsteste pe nevasta aproapelui sau,

12. asupreste pe cel nenorocit si pe cel lipsit, rapeste, nu da inapoi zalogul, ridica ochii spre idoli si face uraciuni,

13. imprumuta cu dobanda si ia camata, s-ar putea oare sa traiasca un astfel de fiu? Nu va trai; a savarsit toate aceste uraciuni, de aceea trebuie sa moara. Sangele lui sa cada asupra capului lui!

14. Dar daca un om are un fiu, care vede toate pacatele tatalui sau le vede, dar nu face la fel;

15. daca fiul acela nu mananca pe munti si nu ridica ochii spre idolii casei lui Israel, nu necinsteste pe nevasta aproapelui sau,

16. nu asupreste pe nimeni, nu ia niciun zalog, nu rapeste, ci da din painea lui celui flamand si acopera cu o haina pe cel gol,

17. isi abate mana de la nelegiuire, nu ia nici dobanda, nici camata, pazeste poruncile Mele si urmeaza legile Mele, acela nu va muri pentru nelegiuirea tatalui sau, ci va trai negresit.

18. Dar tatal sau, care a fost un asupritor, a rapit de la altii, a facut in mijlocul poporului sau ce nu este bine, el va muri pentru nelegiuirea lui!

19. Voi insa ziceti: "Pentru ce nu poarta fiul pedeapsa pentru nelegiuirea tatalui sau?" Pentru ca fiul a lucrat dupa neprihanire si dreptate, a pazit si a implinit toate legile Mele; el va trai negresit!

20. Sufletul care pacatuieste, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatalui sau, si tatal nu va purta nelegiuirea fiului sau! Neprihanirea celui neprihanit va fi peste el, si rautatea celui rau va fi peste el.

21. Dar daca cel rau se intoarce de la toate pacatele pe care le-a savarsit si pazeste toate legile Mele, si face ce este drept si placut, va trai negresit, nu va muri.

22. Toate faradelegile pe care le-a facut i se vor uita! El va trai din pricina neprihanirii in care a trait.

23. Doresc Eu moartea pacatosului - zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degraba ca el sa se intoarca de pe caile lui si sa traiasca?

24. Insa daca cel neprihanit se abate de la neprihanirea lui si savarseste nelegiuirea, daca se ia dupa toate uraciunile celui rau, s-ar putea sa traiasca el oare? Nu, ci toata neprihanirea lui va fi uitata, pentru ca s-a dat la nelegiuire si la pacat; de aceea va muri in ele.

25. Voi ziceti: "Calea Domnului nu este dreapta!" Ascultati, dar, casa lui Israel! Nu este calea Mea dreapta? Oare nu mai degraba caile voastre nu sunt drepte?

26. Daca cel neprihanit se abate de la neprihanirea lui si savarseste nelegiuirea, si moare pentru aceasta, moare din pricina nelegiuirii pe care a savarsit-o.

27. Dar daca cel rau se intoarce de la rautatea lui si face ce este drept si bine, isi va pastra sufletul viu.

28. Pentru ca isi deschide ochii si se abate de la toate faradelegile pe care le-a savarsit, va trai, si nu va muri.

29. Casa lui Israel zice: "Calea Domnului nu este dreapta." Oare calea Mea nu este dreapta, casa lui Israel? Oare nu mai degraba caile voastre nu sunt drepte?

30. De aceea va voi judeca pe fiecare dupa caile lui, casa a lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. Intoarceti-va si abateti-va de la toate faradelegile voastre, pentru ca sa nu va duca nelegiuirea la pieire.

31. Lepadati de la voi toate faradelegile prin care ati pacatuit, faceti-va rost de o inima noua si un duh nou. Pentru ce vreti sa muriti, casa a lui Israel?

32. Caci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Intoarceti-va, dar, la Dumnezeu si veti trai."

Capitolul urmator
Capitolul precedent
pixel
***