CAUTA CUVANT SAU EXPRESIE
CAUTA REFERINTA
eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana
Cartea:
Fac.Exod.Lev.Num.Deut.Ios.Judc.Rut.1Sam.2Sam.1Reg.2Reg.1Cron.2Cron.Ezra.Neem.Est.Iov.Ps.Prov.Ecl.Cint.Isa.Ier.Pling.Ezec.Dan.Osea.Ioel.Amos.Obad.Iona.Mica.Naum.Hab.Tef.Hag.Zah.Mal.Mat.Marc.Luc.Ioan.Fapt.Rom.1Cor.2Cor.Gal.Efes.Filip.Col.1Tes.2Tes.1Tim.2Tim.Tit.Filim.Evr.Iac.1Pet.2Pet.1Ioan.2Ioan.3Ioan.Iuda.Apoc.Exodul (Esirea) 38
1. A facut altarul pentru arderile de tot din lemn de salcam; lungimea lui era de cinci coti, si latimea de cinci coti; era in patru muchii, si inaltimea lui era de trei coti.
2. La cele patru colturi i-a facut niste coarne dintr-o bucata cu el si l-a poleit cu arama.
3. A facut toate uneltele altarului: oalele pentru cenusa, lopetile, lighenele, furculitele si tigaile pentru carbuni; toate uneltele acestea le-a facut de arama.
4. A facut pentru altar un gratar de arama ca o retea, pe care a pus-o sub pervazul altarului, incepand de jos, asa ca venea pana la jumatatea altarului.
5. A turnat apoi patru verigi, pe care le-a pus in cele patru colturi ale gratarului de arama, ca sa vare drugii in ele.
6. A facut drugii din lemn de salcam si i-a poleit cu arama.
7. A varat drugii in verigile de pe laturile altarului ca sa-l duca. L-a facut din scanduri, gol pe dinauntru.
8. A facut ligheanul de arama, cu piciorul lui de arama, din oglinzile femeilor care slujeau la usa Cortului intalnirii.
9. Apoi a facut curtea. Inspre partea de miazazi, pentru curte, erau niste panze de in subtire rasucit, pe o lungime de o suta de coti,
10. cu douazeci de stalpi asezati pe douazeci de picioare de arama; carligele stalpilor si betele lor de legatura erau de argint.
11. Inspre partea de miazanoapte erau o suta de coti de panza, cu douazeci de stalpi si cu cele douazeci de picioare de arama ale lor; carligele stalpilor si betele lor de legatura erau de argint.
12. Inspre partea de apus erau cincizeci de coti de panza, cu zece stalpi si cele zece picioare ale lor; carligele stalpilor si betele lor de legatura erau de argint.
13. Inspre partea de rasarit, pe cei cincizeci de coti latime, erau:
14. pentru o aripa, cincisprezece coti de panza, cu trei stalpi si cele trei picioare ale lor,
15. si pentru a doua aripa, care era in fata ei, de cealalta parte a portii curtii, cincisprezece coti de panza, cu trei stalpi si cele trei picioare ale lor.
16. Toate panzele de jur imprejurul curtii erau de in subtire rasucit.
17. Picioarele stalpilor erau de arama, carligele stalpilor si betele lor de legatura erau de argint, si capataiele lor erau poleite cu argint. Toti stalpii curtii erau legati intre ei cu bete de argint.
18. Perdeaua de la poarta curtii Cortului era o lucratura facuta la gherghef din fir albastru, purpuriu, caramiziu, si din in subtire rasucit; avea o lungime de douazeci de coti, si inaltimea era de cinci coti, ca latimea panzelor curtii;
19. cei patru stalpi ai ei si cele patru picioare ale lor erau de arama; carligele si betele lor de legatura erau de argint; iar capataiele erau poleite cu argint.
20. Toti tarusii din jurul Cortului si curtii erau de arama.
21. Iata socoteala locasului Cortului intalnirii, facuta dupa porunca lui Moise, prin ingrijirea levitilor, sub carmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
22. Betaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din semintia lui Iuda, a facut tot ce poruncise lui Moise, Domnul.
23. El a avut ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din semintia lui Dan, mester la sapat in pietre, la cioplit cu mestesug si la lucrat pe gherghef in materiile vopsite in albastru, in purpuriu, in caramiziu, si in in subtire.
24. Tot aurul intrebuintat la lucru pentru toate lucrarile Sfantului Locas, aur iesit din daruri, se suia la douazeci si noua de talanti si sapte sute treizeci de sicli, dupa siclul Cortului.
25. Argintul celor iesiti la numaratoare, din adunare, se suia la o suta de talanti si o mie sapte sute saptezeci si cinci de sicli, dupa siclul Sfantului Locas:
26. cate o jumatate de siclu de cap, o jumatate de siclu, dupa siclul Sfantului Locas, pentru fiecare om cuprins in numaratoare, de la varsta de douazeci de ani in sus, adica pentru sase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni.
27. Din cei o suta de talanti de argint s-au turnat picioarele Sfantului Locas si picioarele perdelei dinauntru, adica o suta de picioare la cei o suta de talanti, cate un talant de picior.
28. Si cu cei o mie sapte sute saptezeci si cinci de sicli s-au facut carligele si betele de legatura dintre stalpi si le-au poleit capataiele.
29. Arama daruita se suia la saptezeci de talanti si doua mii patru sute de sicli.
30. Din ea au facut picioarele de la usa Cortului intalnirii; altarul de arama cu gratarul lui si toate uneltele altarului;
31. picioarele stalpilor curtii, de jur imprejur, si picioarele stalpilor de la poarta curtii; si toti tarusii din jurul Cortului si ai curtii.