Biblia Online in Limba Romana
eBible.ro

eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana

Capitolul urmator
Capitolul precedent

Deuteronomul (A doua lege) 18

1. Preotii, levitii si toata semintia lui Levi, sa n-aiba nici parte de mosie, nici mostenire in Israel; sa se hraneasca din jertfele mistuite de foc in cinstea Domnului si din darurile aduse Domnului.

2. Sa n-aiba mostenire in mijlocul fratilor lor: Domnul va fi mostenirea lor, cum le-a spus.

3. Iata care va fi dreptul preotilor de la popor: cei ce vor aduce o jertfa, fie bou, fie miel, sa dea preotului spata, falcile si pantecele.

4. Sa-i dai cele dintai roade din graul tau, din mustul tau si din untdelemnul tau si parga din lana oilor tale;

5. caci pe el l-a ales Domnul Dumnezeul tau dintre toate semintiile, ca sa faca slujba in Numele Domnului, el si fiii lui, in toate zilele.

6. Cand va pleca un levit din una din cetatile tale, din locul unde locuieste el in Israel, ca sa se duca, dupa deplina dorinta a sufletului sau, in locul pe care-l va alege Domnul,

7. si va face slujba in Numele Domnului Dumnezeului tau, ca toti fratii lui leviti care stau inaintea Domnului:

8. va primi ca hrana o parte la fel cu a lor, si, pe langa ea, se va bucura si de veniturile iesite din vanzarea averii lui parintesti.

9. Dupa ce vei intra in tara pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau, sa nu te inveti sa faci dupa uraciunile neamurilor acelora.

10. Sa nu fie la tine nimeni care sa-si treaca pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care sa aiba mestesugul de ghicitor, de cititor in stele, de vestitor al viitorului, de vrajitor,

11. de descantator, nimeni care sa intrebe pe cei ce cheama duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care sa intrebe pe morti.

12. Caci oricine face aceste lucruri este o uraciune inaintea Domnului; si din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul Dumnezeul tau pe aceste neamuri dinaintea ta.

13. Tu sa te tii in totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tau.

14. Caci neamurile acelea pe care le vei izgoni, asculta de cei ce citesc in stele si de ghicitori; dar tie, Domnul Dumnezeul tau nu-ti ingaduie lucrul acesta.

15. Domnul Dumnezeul tau iti va ridica din mijlocul tau, dintre fratii tai, un proroc ca mine: sa ascultati de el!

16. Astfel, el va raspunde la cererea pe care ai facut-o Domnului Dumnezeului tau la Horeb, in ziua adunarii poporului, cand ziceai: "Sa nu mai aud glasul Domnului Dumnezeului meu si sa nu mai vad acest foc mare, ca sa nu mor."

17. Atunci Domnul mi-a zis: "Ce au zis ei, este bine.

18. Le voi ridica din mijlocul fratilor lor un proroc ca tine, voi pune cuvintele Mele in gura lui, si el le va spune tot ce-i voi porunci Eu.

19. Si daca cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune el in Numele Meu, Eu ii voi cere socoteala.

20. Dar prorocul care va avea indrazneala sa spuna in Numele Meu un cuvant pe care nu-i voi porunci sa-l spuna, sau care va vorbi in numele altor dumnezei, prorocul acela sa fie pedepsit cu moartea."

21. Poate ca vei zice in inima ta: "Cum vom cunoaste cuvantul pe care nu-l va spune Domnul?"

22. Cand ceea ce va spune prorocul acela in Numele Domnului nu va avea loc si nu se va intampla, va fi un cuvant pe care nu l-a spus Domnul. Prorocul acela l-a spus din indrazneala: sa n-ai teama de el.

Capitolul urmator
Capitolul precedent
pixel
***