CAUTA CUVANT SAU EXPRESIE
CAUTA REFERINTA
eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana
Cartea:
Fac.Exod.Lev.Num.Deut.Ios.Judc.Rut.1Sam.2Sam.1Reg.2Reg.1Cron.2Cron.Ezra.Neem.Est.Iov.Ps.Prov.Ecl.Cint.Isa.Ier.Pling.Ezec.Dan.Osea.Ioel.Amos.Obad.Iona.Mica.Naum.Hab.Tef.Hag.Zah.Mal.Mat.Marc.Luc.Ioan.Fapt.Rom.1Cor.2Cor.Gal.Efes.Filip.Col.1Tes.2Tes.1Tim.2Tim.Tit.Filim.Evr.Iac.1Pet.2Pet.1Ioan.2Ioan.3Ioan.Iuda.Apoc.Deuteronomul (A doua lege) 10
1. In vremea aceea, Domnul mi-a zis: "Taie doua table de piatra ca cele dintai si suie-te la Mine pe munte; fa si un chivot de lemn.
2. Eu voi scrie pe aceste doua table cuvintele care erau scrise pe tablele dintai pe care le-ai sfaramat, si sa le pui in chivot."
3. Am facut un chivot de lemn de salcam, am taiat doua table de piatra ca cele dintai si m-am suit pe munte cu cele doua table in mana.
4. Domnul a scris pe table ce fusese scris pe cele dintai, cele zece porunci care va fusesera spuse pe munte, din mijlocul focului, in ziua adunarii; si Domnul mi le-a dat.
5. M-am intors apoi si m-am coborat de pe munte, am pus tablele in chivotul pe care-l facusem, si ele au ramas acolo, cum imi poruncise Domnul.
6. Copiii lui Israel au plecat din Beerot-Bene-Iaacan la Mosera. Acolo a murit Aaron si a fost ingropat; Eleazar, fiul lui, i-a urmat in slujba preotiei.
7. Apoi de-acolo au pornit la Gudgoda, si de la Gudgoda la Iotbata, tara unde sunt paraie de ape.
8. In vremea aceea, Domnul a despartit semintia lui Levi si i-a poruncit sa duca chivotul legamantului Domnului, sa stea inaintea Domnului ca sa-I slujeasca si sa binecuvanteze poporul in Numele Lui; lucru pe care l-a facut pana in ziua de azi.
9. De aceea Levi n-are nici parte de mosie, nici mostenire cu fratii lui: Domnul este mostenirea lui, cum i-a spus Domnul Dumnezeul tau.
10. Eu am ramas pe munte, ca si mai inainte, patruzeci de zile si patruzeci de nopti. Domnul m-a ascultat si de data aceasta; Domnul n-a voit sa va nimiceasca.
11. Domnul mi-a zis: "Scoala-te, du-te si mergi in fruntea poporului. Sa se duca sa ia in stapanire tara pe care am jurat parintilor lor ca le-o voi da."
12. Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul Dumnezeul tau, decat sa te temi de Domnul Dumnezeul tau, sa umbli in toate caile Lui, sa iubesti si sa slujesti Domnului Dumnezeului tau din toata inima ta si din tot sufletul tau,
13. sa pazesti poruncile Domnului si legile Lui pe care ti le dau astazi, ca sa fii fericit?
14. Iata, ale Domnului Dumnezeului tau sunt cerurile si cerurile cerurilor, pamantul si tot ce cuprinde el.
15. Si numai de parintii tai S-a alipit Domnul ca sa-i iubeasca; si dupa ei, pe samanta lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeti azi.
16. Sa va taiati, dar, inima imprejur si sa nu va mai intepeniti gatul.
17. Caci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic si infricosat, care nu cauta la fata oamenilor si nu primeste daruri;
18. care face dreptate orfanului si vaduvei, care iubeste pe strain si-i da hrana si imbracaminte.
19. Sa iubiti pe strain, caci si voi ati fost straini in tara Egiptului.
20. Sa te temi de Domnul Dumnezeul tau, sa-I slujesti, sa te alipesti de El, si pe Numele Lui sa juri.
21. El este slava ta, El este Dumnezeul tau. El a facut in mijlocul tau aceste lucruri mari si grozave pe care ti le-au vazut ochii.
22. Parintii tai s-au coborat in Egipt in numar de saptezeci de insi; acum Domnul Dumnezeul tau a facut din tine o multime ca stelele cerului.