CAUTA CUVANT SAU EXPRESIE
CAUTA REFERINTA
eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana
Cartea:
Fac.Exod.Lev.Num.Deut.Ios.Judc.Rut.1Sam.2Sam.1Reg.2Reg.1Cron.2Cron.Ezra.Neem.Est.Iov.Ps.Prov.Ecl.Cint.Isa.Ier.Pling.Ezec.Dan.Osea.Ioel.Amos.Obad.Iona.Mica.Naum.Hab.Tef.Hag.Zah.Mal.Mat.Marc.Luc.Ioan.Fapt.Rom.1Cor.2Cor.Gal.Efes.Filip.Col.1Tes.2Tes.1Tim.2Tim.Tit.Filim.Evr.Iac.1Pet.2Pet.1Ioan.2Ioan.3Ioan.Iuda.Apoc.Judecatorii 14
1. Samson s-a coborât la Timna şi a văzut acolo o femeie din fetele filistenilor.
2. Când s-a suit înapoi, a spus lucrul acesta tatălui său şi mamei sale şi a zis: "Am văzut la Timna o femeie din fetele filistenilor; luaţi-mi-o acum de nevastă."
3. Tatăl său şi mama sa i-au zis: "Nu este nicio femeie între fetele fraţilor tăi şi în tot poporul nostru, de te duci să-ţi iei nevastă de la filisteni, care sunt netăiaţi împrejur?" Şi Samson a zis tatălui său: "Ia-mi-o, căci îmi place."
4. Tatăl său şi mama sa nu ştiau că lucrul acesta venea de la Domnul: căci Samson căuta un prilej de ceartă din partea filistenilor. În vremea aceea filistenii stăpâneau peste Israel.
5. Samson s-a coborât împreună cu tatăl său şi cu mama sa la Timna. Când au ajuns la viile din Timna, iată că i-a ieşit înainte un leu tânăr mugind.
6. Duhul Domnului a venit peste Samson; şi, fără să aibă ceva în mână, Samson a sfâşiat pe leu cum se sfâşie un ied. N-a spus tatălui său şi mamei sale ce făcuse.
7. S-a coborât şi a vorbit cu femeia aceea, şi ea i-a plăcut.
8. După câtva timp, s-a dus iarăşi la Timna ca s-o ia şi s-a abătut să vadă hoitul leului. Şi iată că în trupul leului era un roi de albine şi miere.
9. A luat mierea în mână şi a mâncat-o pe drum; şi când a ajuns la tatăl său şi la mama sa, le-a dat şi au mâncat şi ei din ea. Dar nu le-a spus că luase mierea aceasta din trupul leului.
10. Tatăl lui Samson s-a coborât la femeia aceea. Şi acolo Samson a făcut un ospăţ, căci aşa făceau tinerii.
11. Cum l-au văzut, au poftit treizeci de tovarăşi care au stat împreună cu el.
12. Samson le-a zis: "Am să vă spun o ghicitoare. Dacă mi-o veţi ghici în cele şapte zile ale ospăţului şi dacă o veţi dezlega, vă voi da treizeci de cămăşi şi treizeci de haine de schimb.
13. Dar dacă n-o veţi ghici, să-mi daţi voi treizeci de cămăşi şi treizeci de haine de schimb." Ei i-au zis: "Spune-ne ghicitoarea ta s-o auzim."
14. Şi el le-a zis: "Din cel ce mănâncă a ieşit ce se mănâncă, şi din cel tare a ieşit dulceaţă."
15. Trei zile, n-au putut dezlega ghicitoarea. În ziua a şaptea, au zis nevestei lui Samson: "Înduplecă pe bărbatul tău să ne dezlege ghicitoarea; altfel, te vom arde, pe tine şi casa tatălui tău. Ne-aţi adunat aici ca să ne jefuiţi, nu-i aşa?"
16. Nevasta lui Samson plângea lângă el şi zicea: "Tu n-ai decât ură pentru mine şi nu mă iubeşti; ai spus o ghicitoare copiilor poporului meu, şi nu mi-ai dezlegat-o!" Şi el i-a răspuns: "N-am dezlegat-o nici tatălui meu, nici mamei mele: să ţi-o dezleg ţie?"
17. Ea a plâns lângă el tot timpul celor şapte zile cât a ţinut ospăţul; şi în ziua a şaptea, i-a dezlegat-o, căci îl necăjea. Şi ea a dat copiilor poporului ei dezlegarea ghicitorii.
18. Oamenii din cetate au zis lui Samson în ziua a şaptea, înainte de apusul soarelui: "Ce este mai dulce decât mierea şi ce este mai tare decât leul?" Şi el le-a zis: "Dacă n-aţi fi arat cu juncana mea, nu mi-aţi fi dezlegat ghicitoarea."
19. Duhul Domnului a venit peste el, şi s-a coborât la Ascalon. Acolo a ucis treizeci de oameni, le-a luat hainele şi a dat hainele de schimb celor ce dezlegaseră ghicitoarea. Era aprins de mânie şi s-a suit la casa tatălui său.
20. Nevasta sa a fost dată unuia din tovarăşii lui, cu care era prieten el.