Biblia Online in Limba Romana
eBible.ro

eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana

Capitolul urmator
Capitolul precedent

Ieremia 44

1. Iată cuvântul spus lui Ieremia cu privire la toţi iudeii care locuiau în ţara Egiptului la Migdol, la Tahpanes, la Nof şi în ţara Patros:

2. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: "Aţi văzut toate nenorocirile pe care le-am adus asupra Ierusalimului şi asupra tuturor cetăţilor lui Iuda: iată că astăzi ele nu mai sunt decât nişte dărâmături şi nimeni nu mai locuieşte în ele,

3. din pricina răutăţii cu care au lucrat ca să Mă mânie, ducându-se să tămâieze şi să slujească altor dumnezei, care nu erau cunoscuţi nici de ei, nici de voi, nici de părinţii voştri.

4. V-am trimis întruna pe toţi slujitorii Mei prorocii ca să vă spună: "Nu faceţi aceste urâciuni pe care le urăsc."

5. Dar ei n-au vrut să asculte, n-au luat aminte, nu s-au întors de la răutatea lor şi n-au încetat să aducă tămâie altor dumnezei.

6. De aceea s-a vărsat urgia Mea şi a izbucnit mânia Mea şi în cetăţile lui Iuda şi în uliţele Ierusalimului, care nu mai sunt decât nişte dărâmături şi un pustiu, cum se vede astăzi."

7. Acum aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: "Pentru ce vă faceţi voi singuri un rău atât de mare, ca să se nimicească din mijlocul lui Iuda bărbaţi, femei, copii şi prunci şi să nu mai rămână nicio rămăşiţă din voi?

8. Pentru ce Mă mâniaţi voi prin lucrările mâinilor voastre, aducând tămâie altor dumnezei ai ţării Egiptului, unde aţi venit să locuiţi pentru o vreme, ca să fiţi nimiciţi şi să ajungeţi o pricină de blestem şi de ocară printre toate neamurile pământului?

9. Aţi uitat nelegiuirile părinţilor voştri, nelegiuirile împăraţilor lui Iuda, nelegiuirile nevestelor lor, nelegiuirile voastre şi nelegiuirile nevestelor voastre săvârşite în ţara lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului?

10. Ei nu s-au smerit nici până în ziua de azi, n-au frică, nu urmează Legea Mea şi poruncile Mele pe care le-am pus înaintea voastră şi înaintea părinţilor voştri."

11. De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: "Iată, Îmi întorc faţa împotriva voastră ca să vă fac rău şi să nimicesc pe tot Iuda.

12. Voi lua rămăşiţele lui Iuda care şi-au îndreptat faţa ca să meargă în ţara Egiptului să locuiască acolo pentru o vreme: toţi vor fi nimiciţi şi vor cădea în ţara Egiptului; vor fi nimiciţi de sabie, de foamete, de la cel mai mic până la cel mai mare; vor pieri de sabie şi de foamete; şi vor fi o pricină de afurisenie, de spaimă, de blestem şi de ocară.

13. Voi pedepsi astfel pe cei ce locuiesc în ţara Egiptului cum am pedepsit Ierusalimul, cu sabie, cu foamete şi cu ciumă.

14. Nu va rămâne şi nu va scăpa niciunul din rămăşiţele lui Iuda care au venit să locuiască pentru o vreme în ţara Egiptului cu gând să se întoarcă iarăşi în ţara lui Iuda unde doresc să se întoarcă iarăşi să se aşeze: nu se vor mai întoarce decât vreo câţiva care vor scăpa!"

15. Toţi bărbaţii care ştiau că nevestele lor aduceau tămâie altor dumnezei, toate femeile care se aflau acolo în mare număr şi tot poporul care locuia în ţara Egiptului, la Patros, au răspuns aşa lui Ieremia:

16. "Nu te vom asculta în nimic din cele ce ne-ai spus în Numele Domnului.

17. Ci voim să facem cum am spus cu gura noastră, şi anume: să aducem tămâie împărătesei cerului şi să-i turnăm jertfe de băutură, cum am făcut noi şi părinţii noştri, împăraţii noştri şi căpeteniile noastre în cetăţile lui Iuda şi în uliţele Ierusalimului. Atunci aveam pâine de ne săturam, eram fericiţi şi nu treceam prin nicio nenorocire!

18. Dar, de când am încetat să aducem tămâie împărătesei cerului şi să-i turnăm jertfe de băutură, am dus lipsă de toate şi am fost nimiciţi de sabie şi de foamete…

19. De altfel, când aducem tămâie împărătesei cerului şi-i turnăm jertfe de băutură, oare fără voia bărbaţilor noştri îi pregătim noi turte ca s-o cinstim făcându-i chipul şi-i aducem jertfe de băutură?"

20. Ieremia a zis atunci întregului popor, bărbaţilor, femeilor şi tuturor celor ce-i dăduseră răspunsul acesta:

21. "Nu Şi-a adus aminte Domnul şi nu I-a venit Lui în minte tămâia pe care aţi ars-o în cetăţile lui Iuda şi în uliţele Ierusalimului, voi şi părinţii voştri, împăraţii voştri şi căpeteniile voastre, şi poporul din ţară?

22. Domnul n-a putut să mai sufere lucrul acesta, din pricina răutăţii faptelor voastre, din pricina urâciunilor pe care le-aţi săvârşit; şi de aceea ţara voastră a ajuns o paragină, un pustiu, o pricină de blestem, cum vedeţi astăzi.

23. Tocmai pentru că aţi ars tămâie şi aţi păcătuit împotriva Domnului, pentru că n-aţi ascultat glasul Domnului şi n-aţi păzit Legea, poruncile şi învăţăturile Lui, tocmai pentru aceea vi s-au întâmplat aceste nenorociri, cum se vede astăzi."

24. Ieremia a mai zis întregului popor şi tuturor femeilor: "Ascultaţi cuvântul Domnului, voi toţi cei din Iuda care sunteţi în ţara Egiptului!

25. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: "Voi şi nevestele voastre aţi mărturisit cu gurile voastre şi aţi împlinit cu mâinile voastre ce spuneţi: "Vrem să împlinim juruinţele pe care le-am făcut, să aducem tămâie împărătesei cerului şi să-i turnăm jertfe de băutură!"

26. De aceea, acum, după ce v-aţi împlinit juruinţele şi v-aţi înfăptuit făgăduinţele, ascultaţi cuvântul Domnului, voi toţi cei din Iuda care locuiţi în ţara Egiptului: "Iată, jur pe Numele Meu cel mare, zice Domnul, că Numele Meu nu va mai fi chemat de gura niciunuia din oamenii lui Iuda, şi în toată ţara Egiptului niciunul nu va zice: "Viu este Domnul Dumnezeu!"

27. Iată, voi veghea asupra lor ca să le fac rău, şi nu bine; şi toţi oamenii lui Iuda care sunt în ţara Egiptului vor fi nimiciţi de sabie şi de foamete, până vor pieri de tot.

28. Aceia, în mic număr, care vor scăpa de sabie se vor întoarce din ţara Egiptului în ţara lui Iuda. Dar toată rămăşiţa lui Iuda, toţi cei ce au venit să locuiască în ţara Egiptului, vor vedea dacă se va împlini cuvântul Meu sau al lor.

29. Şi iată, zice Domnul, un semn după care veţi cunoaşte că vă voi pedepsi în locul acesta, ca să ştiţi că vorbele Mele se vor împlini peste voi, spre nenorocirea voastră."

30. Aşa vorbeşte Domnul: "Iată, voi da pe Faraon Hofra, împăratul Egiptului, în mâinile vrăjmaşilor lui, în mâinilor celor ce vor să-l omoare, cum am dat pe Zedechia, împăratul lui Iuda, în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, vrăjmaşul său care voia să-l omoare."

Capitolul urmator
Capitolul precedent
pixel
***