1 Adu-le aminte să fie supuşi stăpânirilor şi dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun,
| 1 Adu-le aminte sa se supuna stapanirilor si dregatorilor, sa asculte, sa fie gata la orice lucru bun, |
2 să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi oamenii.
| 2 Sa nu defaime pe nimeni, sa fie pasnici, sa fie ingaduitori, aratand intreaga blandete fata de toti oamenii. |
3 Căci şi noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii.
| 3 Caci si noi eram altadata fara de minte, neascultatori, amagiti, slujind poftelor si multor feluri de desfatari, petrecand viata in rautate si pizmuire, urati fiind si urandu-ne unul pe altul; |
4 Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni,
| 4 Iar cand bunatatea si iubirea de oameni a Mantuitorului nostru Dumnezeu s-au aratat, |
5 El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,
| 5 El ne-a mantuit, nu din faptele cele intru dreptate, savarsite de noi, ci dupa a Lui indurare, prin baia nasterii celei de a doua si prin innoirea Duhului Sfant, |
6 pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru;
| 6 Pe Care L-a varsat peste noi, din belsug, prin Iisus Hristos, Mantuitorul nostru, |
7 pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice.
| 7 Ca indreptandu-ne prin harul Lui, sa ne facem, dupa nadejde, mostenitorii vietii celei vesnice. |
8 Adevărat este cuvântul acesta şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni!
| 8 Vrednic de crezare este cuvantul, si voiesc sa adeveresti acestea cu tarie, pentru ca acei ce au crezut in Dumnezeu sa aiba grija sa fie in frunte la fapte bune. Ca acestea sunt cele bune si de folos oamenilor. |
9 Dar de întrebările nebune, de înşirările de neamuri, de certuri şi ciorovăieli privitoare la Lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi zadarnice.
| 9 Iar de intrebarile nebunesti si de insirari de neamuri si de certuri si de sfadirile pentru lege, fereste-te, caci sunt nefolositoare si desarte. |
10 După întâia şi a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări,
| 10 De omul eretic, dupa intaia si a doua mustrare, departeaza-te, |
11 căci ştim că un astfel de om este un stricat şi păcătuieşte, de la sine fiind osândit.
| 11 Stiind ca unul ca acesta s-a abatut si a cazut in pacat, fiind singur de sine osandit. |
12 Când voi trimite la tine pe Artema sau pe Tihic, grăbeşte-te să vii la mine în Nicopoli, căci acolo m-am hotărât să iernez.
| 12 Cand voi trimite pe Artemas la tine sau pe Tihic, sarguieste-te sa vii la mine la Nicopole, caci acolo m-am hotarat sa iernez. |
13 Ai grijă de legiuitorul Zena şi Apolo să nu ducă lipsă de nimic din ce le trebuie pentru călătoria lor.
| 13 Pe Zenas, cunoscatorul de lege, si pe Apollo trimite-i mai inainte, cu buna grija, ca nimic sa nu le lipseasca. |
14 Trebuie ca şi ai noştri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune, pentru nevoile grabnice, şi să nu stea neroditori.
| 14 Sa invete si ai nostri sa poarte grija de lucrurile bune, spre treburile cele de neaparata nevoie, ca ei sa nu fie fara de roada. |
15 Toţi cei ce sunt cu mine îţi trimit sănătate. Spune sănătate celor ce ne iubesc în credinţă. Harul să fie cu voi cu toţi! Amin.
| 15 Te imbratiseaza toti care sunt cu mine. Imbratiseaza pe cei ce ne iubesc intru credinta. Harul fie cu voi cu toti! Amin. |