1 Pavel, Silvan şi Timotei, către Biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu, Tatăl nostru, şi în Domnul Isus Hristos:
| 1 Pavel, Silvan si Timotei, Bisericii tesalonicenilor intru Dumnezeu, Tatal nostru, si intru Domnul Iisus Hristos: |
2 Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
| 2 Har voua si pace, de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Iisus Hristos. |
3 Trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentru că credinţa voastră merge mereu crescând, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult.
| 3 Datori suntem, fratilor, sa multumim pentru voi pururea lui Dumnezeu, precum se cuvine, fiindca mult creste credinta voastra si dragostea fiecaruia dintre voi toti prisoseste, a unuia fata de altul, |
4 De aceea ne lăudăm cu voi în bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile pe care le suferiţi.
| 4 Incat noi insine ne laudam cu voi, in Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia si credinta voastra, in toate prigonirile voastre si in stramtorarile pe care le suferiti. |
5 Aceasta este o dovadă lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, întrucât veţi fi găsiţi vrednici de Împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi suferiţi.
| 5 Ele sunt o dovada a dreptei judecati a lui Dumnezeu, ca sa va invredniciti de imparatia lui Dumnezeu, pentru care si patimiti, |
6 Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează
| 6 De vreme ce drept este inaintea lui Dumnezeu sa rasplateasca cu necaz celor ce va necajesc pe voi, |
7 şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui,
| 7 Iar voua celor necajiti, sa va dea odihna, impreuna cu noi, la aratarea Domnului Iisus din cer, cu ingerii puterii Sale, |
8 într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.
| 8 In vapaie de foc, osandind pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu si pe cei ce nu se supun Evangheliei Domnului nostru Iisus. |
9 Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,
| 9 Ei vor lua ca pedeapsa pieirea vesnica de la fata Domnului si de la slava puterii Lui, |
10 când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.
| 10 Cand va veni sa se preamareasca intru sfintii Sai si sa fie privit cu uimire de catre toti cei ce au crezut, pentru ca marturia noastra catre voi a gasit crezare in ziua aceea. |
11 De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare izvorâtă din credinţă,
| 11 Pentru aceasta, ne si rugam pururea pentru voi, ca Dumnezeul nostru sa va faca vrednici de chemarea Sa si sa implineasca cu putere toata pornirea voastra spre bunatate si orice lucrare a credintei voastre, |
12 pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi, şi voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Isus Hristos.
| 12 Ca sa se preaslaveasca in voi numele Domnului nostru Iisus si voi intru El, prin harul Dumnezeului nostru si al Domnului Iisus Hristos. |