| 1 De aceea, fiindcă nu mai puteam răbda, am socotit mai bine să fim lăsaţi singuri în Atena
| 1 De aceea, nemaiputand rabda, noi am hotarat sa ramanem singuri la Atena. |
| 2 şi v-am trimis pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră,
| 2 Si am trimis pe Timotei, fratele nostru si slujitorul lui Dumnezeu si impreuna-lucrator cu noi la Evanghelia lui Hristos, ca sa va intareasca si sa va indemne in credinta voastra, |
| 3 pentru ca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri; căci ştiţi singuri că la aceasta suntem rânduiţi.
| 3 Ca nimeni sa nu se clatine in aceste necazuri, caci singuri stiti ca spre aceasta suntem pusi. |
| 4 Şi, când eram la voi, v-am spus mai dinainte că vom avea să suferim necazuri, ceea ce s-a şi întâmplat, cum bine ştiţi.
| 4 Caci si cand eram la voi, v-am spus de mai inainte ca vom avea de suferit necazuri, precum s-a si intamplat si stiti prea bine. |
| 5 Astfel, în nerăbdarea mea, am trimis să-mi aducă ştiri despre credinţa voastră, de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit ispititorul, şi osteneala noastră să fi fost degeaba.
| 5 Pentru aceea si eu, fiind nerabdator, am trimis ca sa cunosc credinta voastra, ca nu cumva sa va fi ispitit ispititorul si in zadar sa ne fie osteneala. |
| 6 Dar chiar acum a venit Timotei de la voi la noi şi ne-a adus veşti bune despre credinţa şi dragostea voastră, că totdeauna păstraţi o plăcută aducere aminte despre noi şi că doriţi să ne vedeţi, cum dorim şi noi să vă vedem pe voi.
| 6 Acum insa, venind Timotei de la voi la noi si dandu-ne vestea buna despre credinta si dragostea voastra si ca aveti buna amintire de noi totdeauna, dorind sa ne vedeti; la fel si noi pe voi, |
| 7 De aceea, fraţilor, în toate strâmtorările şi necazurile noastre am fost mângâiaţi cu privire la voi, prin credinţa voastră.
| 7 De aceea, fratilor, ne-am simtit mangaiati intru voi, prin credinta voastra, in toata nevoia si stramtorarea noastra. |
| 8 Acum, da, trăim, fiindcă voi staţi tari în Domnul.
| 8 Caci acum noi suntem vii, daca voi stati neclintiti intru Domnul. |
| 9 Cum putem noi oare să mulţumim îndeajuns lui Dumnezeu cu privire la voi, pentru toată bucuria pe care o avem din pricina voastră, înaintea Dumnezeului nostru?
| 9 Si ce multumire, pentru voi, putem sa dam in schimb lui Dumnezeu, pentru toata bucuria cu care ne bucuram pentru voi, inaintea Dumnezeului nostru? |
| 10 Zi şi noapte Îl rugăm nespus să vă putem vedea faţa şi să putem împlini ce mai lipseşte credinţei voastre.
| 10 Noaptea si ziua ne rugam cu prisosinta, ca sa vedem fata voastra si sa implinim lipsurile credintei voastre. |
| 11 Însuşi Dumnezeu, Tatăl nostru, şi Domnul nostru Isus Hristos să ne netezească drumul la voi!
| 11 Dar insusi Dumnezeu si Tatal nostru, si Domnul nostru Iisus Hristos sa indrepteze calea noastra catre voi! |
| 12 Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi înşine pentru voi,
| 12 Iar pe voi, Domnul sa va inmulteasca si sa prisositi in dragoste unul catre altul si catre toti, precum si noi fata de voi, |
| 13 ca să vi se întărească inimile şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi.
| 13 Spre intarirea inimilor voastre, ca sa fiti fara de prihana intru sfintenie, inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, la venirea Domnului nostru Iisus Hristos, cu toti sfintii Sai. |