1 După aceea, David a bătut pe filisteni şi i-a smerit şi a luat din mâna filistenilor cârmuirea capitalei lor.
| 1 Dupa aceasta David a lovit pe Filisteni si i-a supus si a luat David Meteg-Haama din mana Filistenilor. |
2 A bătut pe moabiţi şi i-a măsurat cu o frânghie, punându-i să se culce la pământ; a măsurat două frânghii ca să-i omoare, şi o frânghie plină ca să-i lase vii. Şi moabiţii au fost supuşi lui David şi i-au plătit un bir.
| 2 Apoi a batut si pe Moabiti si i-a masurat cu funia, punandu-i la pamant; si a masurat doua funii spre ucidere, si o funie spre crutare si lasare in viata. Atunci au ajuns Moabitii robi lui David si birnici. |
3 David a bătut pe Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul din Ţoba, când s-a dus să-şi aşeze iarăşi stăpânirea peste râul Eufrat.
| 3 Apoi a batut David pe Hadad-Ezer, fiul lui Rehob, regele din Toba, pe cand acesta mergea ca sa-si intemeieze din nou domnia sa la raul Eufratului; |
4 David i-a luat o mie şapte sute de călăreţi şi douăzeci de mii de pedeştri; a tăiat vinele cailor de trăsură şi n-a păstrat cai decât pentru o sută de care.
| 4 Si a luat David de la el o mie sapte sute de calareti si douazeci de mii de pedestrasi si a taiat David vinele la toti caii de la care, lasand pentru sine din ei numai pentru o suta de care. |
5 Sirienii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadadezer, împăratul din Ţoba, şi David a ucis douăzeci şi două de mii de sirieni.
| 5 Atunci au venit Sirienii din Damasc in ajutor lui Hadad-Ezer, regele Tobei; insa David a omorat douazeci si doua de mii de Sirieni. |
6 David a pus strajă în Siria Damascului. Şi sirienii au fost supuşi lui David şi i-au plătit un bir. Domnul ocrotea pe David oriunde se ducea.
| 6 Si a pus David osti de paza in Siria Damascului, iar Sirienii au ajuns robi si birnici lui David. Domnul insa a pazit pe David pretutindeni unde s-a dus. |
7 Şi David a luat scuturile de aur, pe care le aveau slujitorii lui Hadadezer, şi le-a adus la Ierusalim.
| 7 Atunci a luat David scuturile cele de aur care s-au gasit la robii lui Hadad-Ezer si le-a dus la Ierusalim. |
8 Împăratul David a mai luat multă aramă din Betah şi din Berotai, cetăţile lui Hadadezer.
| 8 Pe acestea le-a luat apoi Sisac, regele Egiptului, in timpul navalirii lui asupra Ierusalimului, in zilele lui Roboam, fiul lui Solomon. Iar din Tebah si Beritai, cetatile lui Hadad-Ezer, regele David a luat foarte multa arama. |
9 Toi, împăratul Hamatului, a auzit că David bătuse toată oştirea lui Hadadezer
| 9 Auzind Tou, regele Hamatului, ca David a batut toata ostirea lui Hadad-Ezer, |
10 şi a trimis pe fiul său Ioram la împăratul David, ca să-i ureze de bine şi să-l laude că a pornit lupta împotriva lui Hadadezer şi că l-a bătut. Căci Toi era în război cu Hadadezer. Ioram a adus vase de argint, vase de aur şi vase de aramă.
| 10 A trimis pe Hadoram, fiul sau, la regele David sa-l salute si sa-i multumeasca, pentru ca s-a razboit cu Hadad-Ezer si l-a biruit. Caci Hadad-Ezer se afla in razboi cu Tou. Iar in mainile lui Hadoram se aflau vase de argint, de aur si de arama. |
11 Împăratul David le-a închinat Domnului, cum închinase şi argintul şi aurul luat de la toate neamurile pe care le biruise,
| 11 Pe acestea inca le-a harazit David Domnului, impreuna cu aurul Si argintul pe care il afierosise din cele luate de la toate popoarele supuse: de la Sirieni, Filisteni si Amaleciti si din prada de la Hadad-Ezer, fiul lui Rehob, regele Tobei. |
12 din Siria, din Moab, de la fiii lui Amon, de la filisteni, de la Amalec şi din prada de la Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul din Ţoba.
| 12 Astfel si-a facut David nume, intorcandu-se de la infrangerea celor optsprezece mii de Sirieni din Valea Sarata. |
13 La întoarcerea de la biruinţa lui asupra sirienilor, David şi-a făcut iarăşi un nume, bătând în Valea Sării optsprezece mii de edomiţi.
| 13 Apoi a pus ostiri de paza in Idumeea; in toata Idumeea a pus ostiri de paza si toti Idumeii au ajuns robii lui David. |
14 A pus străji în Edom, a pus străji în tot Edomul. Şi tot Edomul a fost supus lui David. Domnul ocrotea pe David pretutindeni pe unde mergea.
| 14 Iar Domnul a pazit pe David pretutindeni pe unde a fost. |
15 David a împărăţit peste Israel şi făcea judecată şi dreptate la tot poporul lui.
| 15 Si a domnit David peste tot Israelul, facand judecata si dreptate in tot poporul sau. |
16 Ioab, fiul Ţeruiei, era mai mare peste oştire; Iosafat, fiul lui Ahilud, era mai mare peste scriitori;
| 16 Ioab, fiul lui Teruia, era capetenia ostirii, iar Iosafat, fiul lui Ahilud, era cronicar. |
17 Ţadoc, fiul lui Ahitub, şi Ahimelec, fiul lui Abiatar, erau preoţi; Seraia era logofăt;
| 17 Tadoc, fiul lui Ahitub, si Ahimelec, fiul lui Abiatar, au fost preoti, iar Seraia a fost dregator. |
18 Benaia, fiul lui Iehoiada, era căpetenia cheretiţilor şi a peletiţilor; şi fiii lui David erau mari dregători.
| 18 Benaia, fiul lui Iehoiada, a fost capetenie peste Cheretieni si Peletieni, iar fiii lui David erau cei dintai la curte. |