Biblia Online in Limba Romana
eBible.ro

eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana

Capitolul urmator
Capitolul precedent

Psalmii 31

1 (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.) Doamne, în Tine mă încred: să nu fiu dat de ruşine niciodată. Izbăveşte-mă, în dreptatea Ta! 1 (Un psalm al lui David; mai-marelui cantaretilor, pentru uimire.) Spre Tine, Doamne, am nadajduit, sa nu fiu rusinat in veac. Intru indreptarea Ta izbaveste-ma si ma scoate.
2 Pleacă-Ţi urechea spre mine, grăbeşte de-mi ajută! Fii pentru mine o stâncă ocrotitoare, o cetăţuie unde să-mi găsesc scăparea! 2 Pleaca spre mine urechea Ta, grabeste de ma scoate. Fii mie Dumnezeu aparator si casa de scapare ca sa ma mantuiesti.
3 Căci Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. 3 Ca puterea mea si scaparea mea esti Tu si pentru numele Tau ma vei povatui si ma vei hrani.
4 Scoate-mă din laţul pe care mi l-au întins vrăjmaşii. Căci Tu eşti ocrotitorul meu! 4 Scoate-ma-vei din cursa aceasta pe care mi-au ascuns-o mie, ca Tu esti aparatorul meu.
5 În mâinile Tale îmi încredinţez duhul: Tu mă vei izbăvi, Doamne Dumnezeule adevărat! 5 In mainile Tale imi voi da duhul meu; izbavitu-m-ai, Doamne, Dumnezeul adevarului.
6 Eu urăsc pe cei ce se lipesc de idoli deşerţi, şi mă încred în Domnul. 6 Urat-ai pe cei ce pazesc desertaciuni in zadar, iar eu spre Domnul am nadajduit.
7 Fă-mă să mă înveselesc şi să mă bucur de îndurarea Ta, căci vezi ticăloşia mea, ştii neliniştea sufletului meu 7 Bucura-ma-voi si ma voi veseli de mila Ta, ca ai cautat spre smerenia mea, mantuit-ai din nevoi sufletul meu
8 şi nu mă vei da în mâinile vrăjmaşului, ci îmi vei pune picioarele la loc larg. 8 Si nu m-ai lasat in mainile vrajmasului; pus-ai in loc desfatat picioarele mele.
9 Ai milă de mine, Doamne, căci sunt în strâmtorare: faţa, sufletul şi trupul mi s-au topit de întristare; 9 Miluieste-ma, Doamne, ca ma necajesc; tulburatu-s-a de manie ochiul meu, sufletul meu si inima mea.
10 mi se sfârşeşte viaţa în durere, şi anii în suspine. Mi s-au sleit puterile din pricina fărădelegii mele şi-mi putrezesc oasele! 10 Ca s-a stins intru durere viata mea si anii mei in suspinuri; slabit-a intru saracie taria mea si oasele mele s-au tulburat.
11 Din pricina potrivnicilor mei, am ajuns de ocară, de mare ocară pentru vecinii mei, şi de groază pentru prietenii mei; cei ce mă văd pe uliţă fug de mine. 11 La toti vrajmasii mei m-am facut de ocara si vecinilor mei foarte, si frica cunoscutilor mei. Cei ce ma vedeau afara fugeau de mine.
12 Sunt uitat de inimi ca un mort, am ajuns ca un vas sfărâmat. 12 Uitat am fost ca un mort din inima lor, ajuns-am ca un vas stricat.
13 Aud vorbele rele ale multora, văd spaima care domneşte împrejur, când se sfătuiesc ei împreună împotriva mea şi uneltesc să-mi ia viaţa. 13 Ca am auzit ocara multora din cei ce locuiesc imprejur, cand se adunau ei impreuna impotriva mea; ca sa ia sufletul meu s-au sfatuit.
14 Dar eu mă încred în Tine, Doamne, şi zic: "Tu eşti Dumnezeul meu!" 14 Iar eu catre Tine am nadajduit, Doamne, zis-am: "Tu esti Dumnezeul meu!"
15 Soarta mea este în mâna Ta; scapă-mă de vrăjmaşii şi de prigonitorii mei! 15 In mainile Tale, soarta mea, izbaveste-ma din mana vrajmasilor mei si de cei ce ma prigonesc.
16 Fă să lumineze faţa Ta peste robul Tău, scapă-mă, prin îndurarea Ta! 16 Arata fata Ta peste robul Tau, mantuieste-ma cu mila Ta!
17 Doamne, să nu rămân de ruşine când Te chem. Ci să rămână de ruşine cei răi, şi ei să se coboare muţi în Locuinţa morţilor! 17 Doamne, sa nu fiu rusinat, ca Te-am chemat pe Tine; sa se rusineze necredinciosii si sa se coboare in iad.
18 Să amuţească buzele mincinoase, care vorbesc cu îndrăzneală, cu trufie şi dispreţ împotriva celui neprihănit! 18 Mute sa fie buzele cele viclene, care graiesc impotriva dreptului faradelege, cu mandrie si cu defaimare.
19 O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor! 19 Cat este de mare multimea bunatatii Tale, Doamne, pe care ai gatit-o celor ce se tem de Tine, pe care ai facut-o celor ce nadajduiesc in Tine, inaintea fiilor oamenilor!
20 Tu îi ascunzi la adăpostul feţei Tale de cei ce-i prigonesc, îi ocroteşti în cortul Tău de limbile care-i clevetesc. 20 Ascunde-i-vei pe dansii cu acoperamantul fetei Tale de tulburarea oamenilor. Acoperi-i-vei pe ei in cortul Tau de impotrivirea limbilor.
21 Binecuvântat să fie Domnul, căci Şi-a arătat în chip minunat îndurarea faţă de mine: parc-aş fi fost într-o cetate întărită. 21 Binecuvantat este Domnul, ca minunata a fost mila Sa, in cetate intarita.
22 În pornirea mea nechibzuită ziceam: "Sunt izgonit dinaintea Ta!" Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele, când am strigat spre Tine. 22 Iar eu am zis intru uimirea mea: Lepadat sunt de la fata ochilor Tai. Pentru aceasta ai auzit glasul rugaciunii mele cand am strigat catre Tine.
23 Iubiţi, dar, pe Domnul, toţi cei iubiţi de El. Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi, şi pedepseşte aspru pe cei mândri. 23 Iubiti pe Domnul toti cuviosii Lui ca adevarul cauta Domnul si rasplateste celor ce se mandresc, cu prisosinta.
24 Fiţi tari şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul! 24 Imbarbatati-va si sa se intareasca inima voastra, toti cei ce nadajduiti in Domnul.
Capitolul urmator
Capitolul precedent
pixel
***