1 Eu sunt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua urgiei Lui.
| 1 Eu sunt omul care am vazut nenorocirea sub varga aprinderii Lui. |
2 El m-a dus, m-a mânat în întuneric, şi nu în lumină.
| 2 El m-a purtat si m-a dus in intuneric si in bezna. |
3 Numai împotriva mea Îşi întinde şi Îşi întoarce mâna, toată ziua.
| 3 Da, impotriva mea intoarce si iar intoarce in toata vremea mana Sa. |
4 Mi-a prăpădit carnea şi pielea şi mi-a zdrobit oasele.
| 4 Mistuit-a trupul meu si pielea mea, zdrobit-a oasele mele; |
5 A făcut zid împrejurul meu şi m-a înconjurat cu otravă şi durere.
| 5 A ridicat zid impotriva mea si m-a inconjurat de venin si de zbucium, |
6 Mă aşază în întuneric ca pe cei morţi pentru totdeauna.
| 6 Mutandu-ma in imparatia morii, ca pe mortii cei din veac. |
7 M-a înconjurat cu un zid, ca să nu ies; m-a pus în lanţuri grele.
| 7 M-a imprejmuit cu zid si n-am pe unde sa ies, ingreuiat-a lanturile mele; |
8 Să tot strig şi să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea.
| 8 Chiar cand strig si racnesc, rugaciunea mea nu se aude; |
9 Mi-a astupat calea cu pietre cioplite şi mi-a strâmbat cărările.
| 9 El a astupat cararile mele cu piatra si a intortochiat potecile mele. |
10 Mă pândeşte ca un urs şi ca un leu într-un loc ascuns.
| 10 El a ajuns pentru mine ca un urs la panda, ca un leu in ascunzatoare. |
11 Mi-a abătut căile, şi apoi S-a aruncat pe mine şi m-a pustiit.
| 11 Ratacit-a caile mele, m-a sfasiat si m-a pustiit; |
12 Şi-a încordat arcul şi m-a pus ţintă săgeţii Lui.
| 12 A incordat arcul Sau si m-a asezat ca tinta sagetii Sale, |
13 În rinichi mi-a înfipt săgeţile din tolba Lui.
| 13 Trimitand in rarunchii mei pe fiii tolbei Sale. |
14 Am ajuns de râsul poporului meu şi toată ziua sunt pus în cântece de batjocură de ei.
| 14 Facutu-m-am de ras fata de poporul meu, cantecul lor de batjocura in fiecare zi. |
15 M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin.
| 15 El m-a saturat de amaraciuni, adapatu-m-a cu pelin. |
16 Mi-a sfărâmat dinţii cu pietre, m-a acoperit cu cenuşă.
| 16 A zdrobit de piatra dintii mei si m-a afundat in cenusa. |
17 Mi-ai luat pacea, şi nu mai cunosc fericirea.
| 17 Tu ai rapit pacea sufletului meu, uitat-am fericirea |
18 Şi am zis: "S-a dus puterea mea de viaţă şi nu mai am nicio nădejde în Domnul." -
| 18 ti am zis: "S-a dus puterea vietii mele si nadejdea mea in Domnul". |
19 Gândeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă!
| 19 Adu-ti aminte de nevoia si necazul meu, de pelin si otrava! |
20 Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.
| 20 Sa-ti aduci aminte ca impovarat este in mine sufletul meu. |
21 Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde:
| 21 Aceasta voi pune-o la inima, de aceea voi nadajdui: |
22 bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt,
| 22 Milele Domnului nu s-au sfarsit, milostivirile Lui nu inceteaza. |
23 ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! -
| 23 In fiecare dimineata sunt altele, credinciosia Ta este mare! |
24 "Domnul este partea mea de moştenire", zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El.
| 24 "Partea mea este Domnul, a zis sufletul meu, de aceea voi nadajdui in El". |
25 Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.
| 25 Bun este Domnul cu cei ce se incred in El, pentru omul care Il cauta. |
26 Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.
| 26 Bine este sa astepti in tacere ajutorul Domnului. |
27 Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui.
| 27 Bine este omului sa poarte un jug din tineretile lui. |
28 Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz;
| 28 Sa stea la o parte in tacere, daca Domnul ii da porunca! |
29 să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea;
| 29 Sa atinga pulberea cu buzele lui; poate mai este nadejde! |
30 să dea obrazul celui ce-l loveşte şi să se sature de ocări.
| 30 Sa dea obrazul lui spre lovire si sa se sature de ocara! |
31 Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.
| 31 Caci Domnul nu arunca pe oameni pentru totdeauna; |
32 Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare:
| 32 Ci El pedepseste si are mila dupa multimea milelor Lui. |
33 căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.
| 33 Ca nu de buna voie umileste si pedepseste pe fiii oamenilor. |
34 Când se calcă în picioare toţi prinşii de război ai unei ţări,
| 34 Cand calcam in picioare pe toti robii pamantului, |
35 când se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Preaînalt,
| 35 Cand calcam dreptatea omului inaintea fetei Celui Preainalt, |
36 când este nedreptăţit un om în pricina lui, nu vede Domnul?
| 36 Cand nu dam dreptate cuiva in pricina lui, oare Stapanul a toate nu vede? |
37 Cine a spus, şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului?
| 37 Cine este Cel ce a grait si s-a facut, fara numai Domnul, Care a poruncit? |
38 Nu iese din gura Celui Preaînalt răul şi binele?
| 38 Nu iese oare din gura Celui Preainalt binele si raul? |
39 De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui!
| 39 De ce suspina omul toata viata, fiecare pentru pacatul lui? |
40 Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul.
| 40 Sa cercetam caile noastre, luand aminte si intorcandu-ne la Domnul! |
41 Să ne înălţăm inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer, zicând:
| 41 Sa ridicam inimile si mainile noastre la Domnul din cer! |
42 "Am păcătuit, am fost îndărătnici, şi nu ne-ai iertat!
| 42 Noi am pacatuit si ne-am razvratit si Tu ne-ai iertat. |
43 În mânia Ta, Te-ai ascuns şi ne-ai urmărit, ai ucis fără milă.
| 43 Tu Te-ai invesmantat cu manie si ne-ai urmarit; Tu ai ucis fara mila; |
44 Te-ai învăluit într-un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră.
| 44 Tu Te-ai ascuns in nori, ca sa nu strabata rugaciunea la Tine; |
45 Ne-ai făcut de batjocură şi de ocară printre popoare.
| 45 Tu ai facut din mine o maturatura si un gunoi, in mijlocul popoarelor. |
46 Toţi vrăjmaşii noştri deschid gura împotriva noastră.
| 46 Toti dusmanii nostri au deschis gura impotriva noastra; |
47 De groază şi de groapă am avut parte, de prăpăd şi pustiire."
| 47 De spaima si de groapa am avut parte, de pustiire si de ruina. |
48 Şuvoaie de apă îmi curg din ochi din pricina prăpădului fiicei poporului meu.
| 48 Suvoaie de apa lacrimeaza ochiul meu, din pricina prapadului fiicei poporului meu. |
49 Mi se topeşte ochiul în lacrimi, necurmat şi fără răgaz,
| 49 Ochiul meu varsa lacrimi fara incetare, caci nu este usurare, |
50 până ce Domnul va privi din cer şi va vedea.
| 50 Pana sa se uite in jos si sa priveasca Domnul din ceruri. |
51 Mă doare ochiul de plâns pentru toate fiicele cetăţii mele.
| 51 Ochiul meu ma doare din pricina fiicelor cetatii mele. |
52 Cei ce mă urăsc fără temei m-au gonit ca pe o pasăre.
| 52 Ca pe o pasare m-au vanat fara cuvant vrajmasii mei, |
53 Voiau să-mi nimicească viaţa într-o groapă şi au aruncat cu pietre în mine.
| 53 Au vrut sa nimiceasca in groapa viata mea, si au aruncat cu pietre in mine. |
54 Mi-au năvălit apele peste cap, şi ziceam: "Sunt pierdut!"
| 54 Ape navaleau peste capul meu si cugetam: "Sunt pierdut!" |
55 Dar am chemat Numele Tău, Doamne, din fundul gropii.
| 55 Chemat-am numele Tau, Doamne, din groapa cea mai dedesubt. |
56 Tu mi-ai auzit glasul: "Nu-Ţi astupa urechea la suspinele şi strigătele mele."
| 56 Tu ai auzit glasul meu: "Nu astupa urechea la suspinul si strigatul meu". |
57 În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat şi ai zis: "Nu te teme!"
| 57 Tu erai aproape in ziua cand Te-am strigat si ai zis: "Nu-ti fie frica!" |
58 Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa!
| 58 O, Doamne, Tu ai judecat pricina mea, Tu ai izbavit viata mea! |
59 Doamne, ai văzut apăsarea mea: fă-mi dreptate.
| 59 Vazut-ai, Doamne, apasarea mea, ajuta-mi si-mi fa dreptate! |
60 Ai văzut toate răzbunările lor, toate uneltirile lor împotriva mea.
| 60 Tu ai vazut toata razbunarea lor, toate uneltirile lor impotriva mea; |
61 Doamne, le-ai auzit ocările, toate uneltirile împotriva mea,
| 61 O, Doamne, Tu ai auzit ocarile lor, toate chibzuielile lor impotriva mea, |
62 cuvântările potrivnicilor mei şi planurile pe care le urzeau în fiecare zi împotriva mea.
| 62 Graiurile potrivnicilor mei si gandul lor ascuns impotriva mea. |
63 Uită-Te când stau ei jos sau când se scoală. Eu sunt cântecul lor de batjocură.
| 63 Priveste: de stau sau de se scoala, eu sunt de rasul lor! |
64 Răsplăteşte-le, Doamne, după faptele mâinilor lor!
| 64 Rasplateste-le, Doamne, dupa faptele mainilor lor, |
65 Împietreşte-le inima şi aruncă blestemul Tău împotriva lor!
| 65 Da-le invartosare inimii, blestemul Tau sa fie pentru ei! |
66 Urmăreşte-i în mânia Ta şi şterge-i de sub ceruri, Doamne!"
| 66 Urmareste-i cu manie si nimiceste-i sub cerurile Tale, Doamne! |