1 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
| 1 Atunci a grait Domnul cu Moise si cu Aaron si a zis: |
2 "Copiii lui Israel au să tăbărască fiecare lângă steagul lui, sub semnele casei părinţilor lui; să tăbărască în faţa şi împrejurul Cortului întâlnirii.
| 2 "Fiii lui Israel sa poposeasca fiecare langa steagul sau, in preajma semnelor familiei sale, si sa-si aseze taberele inaintea cortului marturiei si imprejurul lui. |
3 La răsărit, tabăra lui Iuda, cu steagul ei şi cu oştirile sale. Acolo să tăbărască mai marele fiilor lui Iuda, Nahşon, fiul lui Aminadab,
| 3 Intai, spre rasarit, sa poposeasca steagul taberei lui Iuda, cu cetele sale, cu Naason, fiul lui Aminadab, capetenia fiilor lui Iuda, |
4 cu oştirea lui, alcătuită din şaptezeci şi patru de mii şase sute de oameni ieşiţi la numărătoare.
| 4 Si cu ostenii sai in numar de saptezeci si patru de mii sase sute. |
5 Lângă el să tăbărască seminţia lui Isahar şi mai marele fiilor lui Isahar, Netaneel, fiul lui Ţuar,
| 5 Alaturi sa poposeasca semintia lui Isahar, cu Natanael, fiul lui Tuar, capetenia fiilor lui Isahar, |
6 cu oştirea lui, alcătuită din cincizeci şi patru de mii patru sute de oameni ieşiţi la numărătoare;
| 6 Si cu ostenii sai in numar de cincizeci si patru de mii patru sute. |
7 apoi seminţia lui Zabulon şi mai marele fiilor lui Zabulon, Eliab, fiul lui Helon,
| 7 Mai departe va poposi semintia lui Zabulon, cu Eliab, fiul lui Helon, capetenia fiilor lui Zabulon, |
8 cu oştirea lui, alcătuită din cincizeci şi şapte de mii patru sute de oameni ieşiţi la numărătoare.
| 8 Cu ostenii sai in numar de cincizeci si sapte de mii patru sute. |
9 Toţi cei din tabăra lui Iuda, ieşiţi la numărătoare, sunt o sută optzeci şi şase de mii patru sute de bărbaţi, după oştirea lor. Ei să pornească cei dintâi.
| 9 Toti acestia in numar de o suta optzeci si sase de mii patru sute, care tin de tabara lui Iuda, sa plece intai. |
10 La miazăzi, tabăra lui Ruben, cu steagul ei şi cu oştirile ei. Acolo să tăbărască mai marele fiilor lui Ruben, Eliţur, fiul lui Şedeur,
| 10 Spre miazazi sa se aseze tabara lui Ruben, cu cetele sale si Elitur, fiul lui Sedeur, capetenia fiilor lui Ruben, |
11 cu oştirea lui, alcătuită din patruzeci şi şase de mii cinci sute de bărbaţi ieşiţi la numărătoare.
| 11 Si cu ostenii sai in numar de patruzeci si sase de mii cinci sute. |
12 Lângă el să tăbărască seminţia lui Simeon şi mai marele fiilor lui Simeon, Şelumiel, fiul lui Ţurişadai,
| 12 Langa el va poposi semintia lui Simeon, cu Selumiel, fiul lui Turisadai, capetenia fiilor lui Simeon, |
13 cu oştirea lui, alcătuită din cincizeci şi nouă de mii trei sute de oameni ieşiţi la numărătoare;
| 13 Si cu ostenii sai in numar de cincizeci si noua de mii trei sute. |
14 apoi seminţia lui Gad şi mai marele fiilor lui Gad, Elisa, fiul lui Deuel,
| 14 Dupa acesta va poposi semintia lui Gad, cu Eliasaf, fiul lui Raguel, capetenia fiilor lui Gad, |
15 cu oştirea lui, alcătuită din patruzeci şi cinci de mii şase sute cincizeci de oameni ieşiţi la numărătoare.
| 15 Si cu ostenii sai in numar de patruzeci si cinci de mii sase sute cincizeci. |
16 Toţi cei din tabăra lui Ruben, ieşiţi la numărătoare, sunt o sută cincizeci şi unu de mii patru sute cincizeci de oameni, după oştirile lor. Ei să pornească în al doilea rând.
| 16 Toti acestia cu luptatorii lor in numar de o suta cincizeci si una de mii patru sute cincizeci, care tin de tabara lui Ruben, randuiti in tabere, vor pleca in randul al doilea. |
17 Apoi va porni Cortul întâlnirii, împreună cu tabăra leviţilor, aşezată în mijlocul celorlalte tabere. Pe drum vor ţine şirul în care au tăbărât, fiecare la rândul lui, după steagul lui.
| 17 Dupa aceea, cand va pleca cortul adunarii, tabara levitilor va fi in mijlocul taberelor si precum au poposit asa sa si plece, fiecare la randul sau si sub steagul sau. |
18 La apus, tabăra lui Efraim, cu steagul său şi cu oştirile sale. Acolo să tăbărască mai marele fiilor lui Efraim, Elişama, fiul lui Amihud,
| 18 Spre apus va poposi tabara lui Efraim cu cetele sale si cu Elisama, fiul lui Amihud, capetenia fiilor lui Efraim, |
19 cu oştirea lui, alcătuită din patruzeci de mii cinci sute de oameni ieşiţi la numărătoare.
| 19 Si cu ostenii sai in numar de patruzeci de mii cinci sute. |
20 Lângă el să tăbărască seminţia lui Manase şi mai marele fiilor lui Manase, Gamliel, fiul lui Pedahţur,
| 20 Langa ea se va aseza semintia lui Manase cu Gamaliel, fiul lui Pedatur, capetenia fiilor lui Manase, |
21 cu oştirea lui, alcătuită din treizeci şi două de mii două sute de oameni ieşiţi la numărătoare;
| 21 Si cu ostenii sai in numar de treizeci si doua de mii doua sute. |
22 apoi seminţia lui Beniamin şi mai marele fiilor lui Beniamin, Abidan, fiul lui Ghideoni,
| 22 Dupa acesta semintia lui Veniamin cu Abidan, fiul lui Ghedeon, capetenia fiilor lui Veniamin, |
23 cu oştirea lui, alcătuită din treizeci şi cinci de mii patru sute de oameni ieşiţi la numărătoare.
| 23 Si cu ostenii lui in numar de treizeci si cinci de mii patru sute. |
24 Toţi cei din tabăra lui Efraim, ieşiţi la numărătoare, sunt o sută opt mii o sută de oameni, după oştirile lor. Ei să pornească în al treilea rând.
| 24 Toti acestia cu luptatorii lor in numar de o suta opt mii o suta, care tin de tabara lui Efraim, vor pleca in al treilea rand, asezati in cete. |
25 La miazănoapte, tabăra lui Dan, cu steagul ei şi cu oştirile ei. Acolo să tăbărască mai marele fiilor lui Dan, Ahiezer, fiul lui Amişadai,
| 25 La miazanoapte se va aseza tabara lui Dan cu cetele sale si cu Ahiezer, fiul lui Amisadai, capetenia fiilor lui Dan, |
26 cu oştirea lui, alcătuită din şaizeci şi două de mii şapte sute de oameni ieşiţi la numărătoare.
| 26 Si cu ostenii sai in numar de saizeci si doua de mii sapte sute. |
27 Lângă el să tăbărască seminţia lui Aşer şi mai marele fiilor lui Aşer, Paguiel, fiul lui Ocran,
| 27 Langa el isi va aseza tabara semintia lui Aser, cu Paghiel, fiul lui Ocran, capetenia fiilor lui Aser, |
28 cu oştirea lui, alcătuită din patruzeci şi una de mii cinci sute de oameni ieşiţi la numărătoare;
| 28 Si cu ostenii sai in numar de patruzeci si una de mii cinci sute. |
29 apoi seminţia lui Neftali şi mai marele fiilor lui Neftali, Ahira, fiul lui Enan,
| 29 Mai departe isi va aseza tabara semintia lui Neftali cu Ahira, fiul lui Enan, capetenia fiilor lui Neftali, |
30 cu oştirea lui, alcătuită din cincizeci şi trei de mii patru sute de oameni ieşiţi la numărătoare.
| 30 Si cu ostenii sai in numar de cincizeci si trei de mii patru sute. |
31 Toţi cei din tabăra lui Dan, ieşiţi la numărătoare, sunt o sută cincizeci şi şapte de mii şase sute de oameni. Ei să pornească cei din urmă, după steagul lor."
| 31 Toti acestia cu luptatorii lor in numar de o suta cincizeci si sapte de mii sase sute, care tin de tabara lui Dan, sa plece la urma sub steagurile lor si randuiti in cete". |
32 Aceştia sunt copiii lui Israel, ieşiţi la numărătoare, după casele părinţilor lor. Toţi cei ieşiţi la numărătoare şi care au alcătuit taberele, după oştirile lor, au fost şase sute trei mii cinci sute cincizeci.
| 32 Acestia sunt fiii lui Israel care au intrat la numaratoare dupa familiile lor. Toti, cati au intrat la numaratoare pe tabere si pe cete, erau sase sute trei mii cinci sute cincizeci. |
33 Leviţii, după porunca pe care o dăduse lui Moise, Domnul, n-au intrat la numărătoare în mijlocul copiilor lui Israel.
| 33 Iar levitii nu s-au numarat cu ei, dupa cum poruncise Domnul lui Moise. |
34 Şi copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul. Aşa tăbărau ei, după steagurile lor; şi astfel porneau la drum, fiecare după familia lui, după casa părinţilor lui.
| 34 Si au facut fiii lui Israel toate cate poruncise Domnul lui Moise: asa se asezau in tabere sub steagurile lor si asa purcedeau fiecare cu semintia sa si cu familia sa. |