1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
| 1 In vremea aceea a grait Domnul cu Moise, zicand: |
2 "Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: "Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
| 2 "Vorbeste fiilor lui Israel si zi catre ei: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. |
3 Să nu faceţi ce se face în ţara Egiptului unde aţi locuit şi să nu faceţi ce se face în ţara Canaanului unde vă duc Eu: să nu vă luaţi după obiceiurile lor.
| 3 De datinile pamantului Egiptului, in care ati trait, sa nu va tineti, nici de datinile pamantului Canaanului, in care am sa va duc, sa nu va tineti si nici sa umblati dupa obiceiurile lor. |
4 Să împliniţi poruncile Mele şi să ţineţi legile Mele: să le urmaţi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
| 4 Ci legile Mele sa le pliniti si asezamintele Mele sa le paziti, umbland dupa cum poruncesc ele, ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. |
5 Să păziţi legile şi poruncile Mele: omul care le va împlini va trăi prin ele. Eu sunt Domnul!
| 5 Paziti toate poruncile Mele si toate hotararile sa le tineti, caci omul care le plineste va trai prin ele: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. |
6 Niciunul din voi să nu se apropie de ruda lui de sânge, ca să-i descopere goliciunea. Eu sunt Domnul.
| 6 Nimeni sa nu se apropie de nici o ruda dupa trup, cu gandul ca sa-i descopere goliciunea. Eu sunt Domnul! |
7 Să nu descoperi goliciunea tatălui tău, nici goliciunea mamei tale. Îţi este mamă: să nu-i descoperi goliciunea.
| 7 Goliciunea tatalui tau si goliciunea mamei tale sa n-o descoperi! Ca este mama ta, sa nu-i descoperi goliciunea ei. |
8 Să nu descoperi goliciunea nevestei tatălui tău. Este goliciunea tatălui tău.
| 8 Goliciunea femeii tatalui tau sa n-o descoperi, ca este goliciunea tatalui tau! |
9 Să nu descoperi goliciunea surorii tale, fata tatălui tău sau fata mamei tale, născută în casă sau afară din casă.
| 9 Goliciunea surorii tale, goliciunea fiicei tatalui tau sau a fiicei mamei tale, care s-a nascut in casa sau afara din casa, sa n-o descoperi! |
10 Să nu descoperi goliciunea fetei fiului tău sau a fetei fetei tale. Căci este goliciunea ta.
| 10 Goliciunea fiicei fiului tau sau a fiicei fiicei tale sa n-o descoperi, caci goliciunea ta este! |
11 Să nu descoperi goliciunea fetei nevestei tatălui tău, născută din tatăl tău. Îţi este soră.
| 11 Goliciunea fiicei femeii tatalui tau; care s-a nascut din tatal tau, sa n-o descoperi, ca sora iti este dupa tata! |
12 Să nu descoperi goliciunea surorii tatălui tău. Este rudă de aproape cu tatăl tău.
| 12 Goliciunea surorii tatalui tau sa n-o descoperi, ca este de un sange cu tatal tau! |
13 Să nu descoperi goliciunea surorii mamei tale. Este rudă de aproape cu mama ta.
| 13 Goliciunea surorii mamei tale sa n-o descoperi, ca este de un sange cu mama ta! |
14 Să nu descoperi goliciunea fratelui tatălui tău. Să nu te apropii de nevasta lui. Îţi este mătuşă.
| 14 Goliciunea fratelui tatalui tau sa n-o descoperi si de femeia lui sa nu te apropii, ca sunt unchiul si matusa ta! |
15 Să nu descoperi goliciunea nurorii tale. Este nevasta fiului tău: să nu-i descoperi goliciunea.
| 15 Goliciunea nurorii tale sa n-o descoperi, ca ea este femeia fiului tau; sa nu-i descoperi goliciunea! |
16 Să nu descoperi goliciunea nevestei fratelui tău. Este goliciunea fratelui tău.
| 16 Goliciunea femeii fratelui tau sa n-o descoperi, ca este goliciunea fratelui tau. |
17 Să nu descoperi goliciunea unei femei şi a fetei ei. Să nu iei pe fata fiului ei, nici pe fata fetei ei, ca să le descoperi goliciunea. Îţi sunt rude de aproape: este o nelegiuire.
| 17 Goliciunea unei femei si a fiicei ei sa nu descoperi; pe fiica fiului ei si pe fiica fiicei ei sa nu le iei, ca sa le descoperi goliciunea; aceasta este nelegiuire, ca sunt rude de sange cu ea! |
18 Să nu iei pe sora nevestei tale, ca să-i faci în necaz, descoperindu-i goliciunea alături de nevasta ta, cât timp ea este încă în viaţă.
| 18 Sa nu iei concubina pe sora femeii tale, ca sa descoperi rusinea ei in vremea ei, vie fiind ea. |
19 Să nu te apropii de o femeie în timpul necurăţiei ei, când este la soroc, ca să-i descoperi goliciunea.
| 19 Sa nu te apropii de femeie in timpul regulii ei, ca sa-i descoperi goliciunea. |
20 Să nu te împreunezi cu nevasta semenului tău, ca să te pângăreşti cu ea.
| 20 Si cu femeia aproapelui tau sa nu te culci, ca sa-ti versi samanta si ca sa te spurci cu ea. |
21 Să nu dai pe niciunul din copiii tăi ca să fie adus jertfă lui Moloh şi să nu pângăreşti Numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul.
| 21 Din copiii tai sa nu dai in slujba lui Moloh, ca sa nu pangaresti numele Dumnezeului tau. Eu sunt Domnul. |
22 Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune.
| 22 Sa nu te culci cu barbat, ca si cu femeie; aceasta este spurcaciune. |
23 Să nu te culci cu o vită, ca să te pângăreşti cu ea. Femeia să nu se apropie de o vită, ca să curvească cu ea. Este o mare mişelie.
| 23 Cu nici un dobitoc sa nu te culci, ca sa-ti versi samanta si sa te spurci cu el; nici femeia sa nu stea la dobitoc, ca sa se spurce cu el; aceasta e uraciune. |
24 Să nu vă spurcaţi cu niciunul din aceste lucruri, căci prin toate aceste lucruri s-au spurcat neamurile pe care le voi izgoni dinaintea voastră.
| 24 Sa nu va intinati cu nimic din acestea, ca cu toate acestea s-au intinat paganii, pe care tu ii izgonesc dinaintea fetei voastre. |
25 Ţara a fost spurcată prin ele; Eu îi voi pedepsi fărădelegea, şi pământul va vărsa din gura lui pe locuitorii lui.
| 25 Ca s-a intinat pamantul si am privit la nelegiuirile lor si a lepadat pamantul pe cei ce traiau pe el. |
26 Păziţi, dar, legile şi poruncile Mele şi nu faceţi niciuna din aceste spurcăciuni, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru.
| 26 Iar voi sa paziti toate poruncile Mele si toate legile Mele si sa nu faceti toate ticalosiile acestea, nici bastinasul, nici strainul care traieste intre toi. |
27 Căci toate aceste spurcăciuni le-au făcut oamenii din ţara aceasta care au fost înaintea voastră în ea; şi astfel ţara a fost pângărită.
| 27 Ca toate uraciunile acestea le-au facut oamenii pamantului acestuia care e inaintea voastra si s-a intinat pamantul; |
28 Luaţi seama ca nu cumva să vă verse şi pe voi ţara din gura ei, dacă o spurcaţi, cum a vărsat pe neamurile care erau în ea înaintea voastră.
| 28 Ca nu cumva sa va lepede si pe voi pamantul, cand il veti intina, cum a aruncat el de la sine pe popoarele care au fost inainte de voi. |
29 Căci toţi cei ce vor face vreuna din aceste spurcăciuni vor fi nimiciţi din mijlocul poporului lor.
| 29 Ca tot cel ce va face ticalosiile acestea, sufletul care va face acestea se va starpi din poporul sau. |
30 Păziţi poruncile Mele şi nu faceţi niciunul din obiceiurile urâte care se făceau înaintea voastră, ca să nu vă spurcaţi cu ele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru."
| 30 Deci paziti poruncile Mele si sa nu umblati dupa obiceiurile urate, dupa care au umblat cei dinaintea voastra, nici sa va intinati cu ele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru". |