1 În ziua aceea, se va cânta următoarea cântare în ţara lui Iuda: "Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mântuirea ca ziduri şi întăritură.
| 1 In ziua aceea se va canta cantarea aceasta in pamantul lui Iuda: "Avem o cetate intarita. Domnul ne vine intr-ajutor cu ziduri si intarituri. |
2 Deschideţi porţile, ca să intre neamul cel neprihănit şi credincios.
| 2 Deschideti portile, ca sa intre un neam drept care pazeste credinciosia! |
3 Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.
| 3 Nadejde neclintita, Tu ne vei pastra pacea noastra, ca intru Tine ne punem nadejdea. |
4 Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor.
| 4 Incredeti-va in Domnul pururea, caci Domnul Dumnezeu este stanca veacurilor. |
5 El a răsturnat pe cei ce locuiau pe înălţimi, El a plecat cetatea îngâmfată; a doborât-o la pământ şi a aruncat-o în ţărână.
| 5 Ca El a coborat pe cei ce locuiau pe inaltime, cetatea cea mandra El a supus-o pana la pamant, a culcat-o in pulbere. |
6 Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, sub paşii celor obijduiţi."
| 6 Ea este calcata in picioare, in picioarele saracilor, sub pasii obijduitilor! |
7 Calea dreptului este neprihănirea; Tu, care eşti fără prihană, netezeşti cărarea dreptului.
| 7 Calea celui drept este dreapta; Tu netezesti drumul drept al celui drept. |
8 De aceea Te aşteptăm, Doamne, şi pe calea judecăţilor Tale; sufletul nostru suspină după Numele Tău şi după pomenirea Ta.
| 8 Pe calea judecatilor Tale, Doamne, noi Te asteptam; numele Tau si amintirea Ta erau nadejdea sufletului nostru. |
9 Sufletul meu Te doreşte noaptea, şi duhul meu Te caută înăuntrul meu. Căci, când se împlinesc judecăţile Tale pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea.
| 9 Sufletul meu Te-a dorit in vreme de noapte, duhul meu nazuieste spre Tine; caci cand indreptarile Tale vor fi pe pamant, cei ce locuiesc lumea vor invata ce este dreptatea. |
10 Dacă ierţi pe cel rău, el totuşi nu învaţă neprihănirea, se dedă la rău în ţara în care domneşte neprihănirea şi nu caută la măreţia Domnului.
| 10 Daca de cel fara de lege ne este mila, el nu mai invata ce este dreptatea si in pamantul celor sfinti va savarsi strambatatea. Sa nu mai fie pe pamant cei fara de lege si sa nu mai vada slava Celui Preainalt. |
11 Doamne, mâna Ta este puternică: ei n-o zăresc! Dar vor vedea râvna Ta pentru poporul Tău, şi vor fi ruşinaţi; va arde focul pe vrăjmaşii Tăi.
| 11 Doamne, mana Ta era ridicata, dar ei n-au vazut-o! Vor vedea ravna Ta pentru poporul Tau si se vor rusina. Si focul harazit vrajmasilor Tai ii va manca! |
12 Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlineşti pentru noi.
| 12 Doamne, revarsa pacea peste noi, caci toate lucrurile noastre, pentru noi le-ai facut! |
13 Doamne Dumnezeul nostru, alţi stăpâni afară de Tine au stăpânit peste noi, dar acum numai pe Tine şi numai Numele Tău îl chemăm.
| 13 Doamne, Dumnezeul nostru, am avut peste noi si alti stapani afara de Tine, dar noi ne vom aduce aminte numai de numele Tau! |
14 Cei ce sunt morţi acum nu vor mai trăi, sunt nişte umbre, şi nu se vor mai scula; căci Tu i-ai pedepsit, i-ai nimicit şi le-ai şters pomenirea.
| 14 Mortii nu vor mai trai si umbrele nu vor invia, fiindca Tu le-ai pedepsit si le-ai nimicit si ai sters pana si numele lor. |
15 Înmulţeşte poporul, Doamne! Înmulţeşte poporul, arată-Ţi slava; dă înapoi toate hotarele ţării.
| 15 Inmulteste poporul, Doamne, inmulteste poporul si arata-Te mare, largeste din nou toate hotarele tarii! |
16 Doamne, ei Te-au căutat, când erau în strâmtorare; au început să se roage, când i-ai pedepsit.
| 16 Doamne, pe Tine Te-au cautat ei in vreme de restriste, catre Tine am strigat in scarba noastra, cand Tu ne pedepseai. |
17 Cum se zvârcoleşte o femeie însărcinată, gata să nască, şi cum strigă ea în mijlocul durerilor ei, aşa am fost noi, departe de faţa Ta, Doamne!
| 17 Ca femeia insarcinata si gata sa nasca prunc, care se zvarcoleste si striga in durerea ei, asa am fost noi, Doamne, cu totii in fata Ta! |
18 Am zămislit, am simţit dureri şi, când să naştem, am născut vânt: ţara nu este mântuită, şi locuitorii ei nu sunt născuţi.
| 18 Zamislit-am, dureri de facere am avut si am nascut vant! Mantuire tarii noi n-am dat si in lume nu s-au nascut locuitorii ei! |
19 Să învie, dar, morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! - Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi.
| 19 Mortii Tai vor trai si trupurile lor vor invia! Desteptati-va, cantati de bucurie, voi cei ce salasluiti in pulbere! Caci roua Ta este roua de lumina si din sanul pamantului umbrele vor invia. |
20 Du-te, poporul meu, intră în odaia ta şi încuie uşa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! -
| 20 Du-te, poporul meu, intra in camarile tale si inchide usa dupa tine; ascunde-te putine clipe, pana cand mania va fi trecut! |
21 Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului; şi pământul va da sângele pe faţă, şi nu va mai acoperi uciderile.
| 21 Ca iata Domnul va iesi din locasul Sau, ca sa pedepseasca faradelegile locuitorilor pamantului. Pamantul va arata sangele pe care l-a supt si nu va mai ascunde pe ucigasii lui". |