Biblia Online in Limba Romana
eBible.ro

eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana

Capitolul urmator
Capitolul precedent

Isaia 21

1 Prorocie asupra pustiului mării. Cum înaintează vijelia de la miazăzi, aşa vine el din pustiu, din ţara înfricoşată. 1 Ca furtuna care vine de la miazanoapte, aceasta vine din pustiu, dintr-un tinut infricosator.
2 O vedenie grozavă mi s-a descoperit. Asupritorul asupreşte, pustiitorul pustieşte. - "Suie-te, Elamule! Împresoară, Medio! Căci fac să înceteze toate oftările lor - zice Domnul." 2 O vedenie grozava mi s-a descoperit: jefuitorul jefuieste si pustiitorul pustieste. Avanta-te, Elame! impresurati pe Mezi, n-aveti nici o mila!
3 De aceea mi s-a umplut inima de nelinişte, m-apucă durerile, ca durerile unei femei când naşte. Zvârcolirile nu mă lasă s-aud, tremurul mă împiedică să văd. 3 De aceea inima mea s-a umplut de neliniste, dureri m-apuca, ca durerile unei femei care este gata sa nasca. inspaimantat cum sunt, nu mai aud; tulburat, nici ca mai vad;
4 Îmi bate inima cu putere, m-apucă groaza; noaptea plăcerilor mele ajunge o noapte de spaimă. 4 Duhul meu rataceste, frica da navala peste mine. Noaptea care atat imi placea ma umple de groaza!
5 Ei pun masa, straja veghează, şi ei mănâncă, beau… Dar deodată se aude strigând: "În picioare, voievozi! Ungeţi scutul!" 5 Masa este pusa, asternuturile intinse, toti mananca si beau. Voi, capetenii, sculati-va, prindeti scutul!
6 Căci aşa mi-a vorbit Domnul: "Du-te şi pune un străjer, ca să dea de veste despre ce va vedea." - 6 Ca asa zice Domnul catre mine: "Du-te si pune pe cineva de straja, care sa-Mi dea de stire despre ceea ce va vedea!
7 El a văzut călărime, călăreţi doi câte doi, călăreţi pe măgari, călăreţi pe cămile; şi asculta cu luare aminte, cu cea mai mare băgare de seamă. 7 Daca va vedea calareti, doi cate doi pe cai, calareti pe asini, pe camile, sa se uite cu bagare de seama, cu mare bagare de seama".
8 Apoi a strigat ca un leu: "Doamne, am stat mereu în turnul meu de pază şi stăteam de strajă în toate nopţile. 8 Si el a strigat ca un leu: "Stau de straja, Doamne, neincetat toata ziua si la locul meu de veghe in fiecare noapte.
9 Şi iată că a venit călărime şi călăreţi, doi câte doi." Apoi a luat iarăşi cuvântul şi a zis: "A căzut, a căzut Babilonul, şi toate icoanele dumnezeilor lui sunt sfărâmate la pământ!" 9 Si iata ca soseste calarime, calareti doi cate doi". Si el a vorbit si a zis: "A cazut, a cazut Babilonul si toate chipurile cioplite ale idolilor lui stau sfaramate la pamant!"
10 O, poporul meu, care ai fost stropşit ca boabele de grâu din aria mea, ce am auzit de la Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, aceea vă vestesc. 10 O, poporul meu, fecior al ariei mele, batut cum se bate graul, ceea ce am auzit de la Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel, ti le dau de stire!
11 Prorocie asupra Dumei. Mi se strigă din Seir: "Străjerule, cât mai este din noapte? Străjerule, mai este mult din noapte?" 11 Proorocie despre Edom. Cineva striga din Seir catre mine: "Strajerule, cat a trecut din noapte? Strajerule, cat mai este pana trece noaptea?
12 Străjerul răspunde: "Vine dimineaţa, şi este tot noapte. Dacă vreţi să întrebaţi, întrebaţi; întoarceţi-vă şi veniţi iarăşi." 12 Si strajerul raspunde: "Dimineata se apropie, dar este inca noapte. De voiti, intrebati, intoarceti-va si veniti iarasi".
13 Prorocie asupra Arabiei. Veţi petrece noaptea în tufele Arabiei, cete de negustori din Dedan! 13 Proorocie despre Arabia. Intr-o padure de stepa petreceti noaptea, voi, caravane din Dedan!
14 Duceţi apă celor ce le este sete; locuitorii ţării Tema, duceţi pâine fugarilor! 14 Aduceti apa celor insetati, voi, locuitori ai tinutului Tema, intampinati cu paine pe cei fugari,
15 Căci ei fug dinaintea săbiilor, dinaintea sabiei scoase din teacă, dinaintea arcului încordat şi dinaintea unei lupte înverşunate. 15 Ca ei au fugit dinaintea sabiei, din fata sabiei scoase din teaca, de arcul intins si de grozaviile razboiului!
16 Căci aşa mi-a vorbit Domnul: "Încă un an, ca anii unui simbriaş, şi s-a isprăvit cu toată slava Chedarului. 16 Ca iata ce mi-a spus Domnul: "Inca un an, ca anii unui simbrias, si toata stralucirea lui Chedar se duce.
17 Nu va mai rămâne decât un mic număr din vitejii arcaşi, fii ai Chedarului, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a spus-o." 17 Vitejii arcasi ai fiilor lui Chedar se vor imputina; ca Domnul Dumnezeul lui Israel a grait".
Capitolul urmator
Capitolul precedent
pixel
***