| 1 Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaş, şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.
| 1 Oare omul pe pamant nu este ca intr-o slujba ostaseasca si zilele lui nu sunt ca zilele unui simbrias? |
| 2 Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,
| 2 El este asemenea robului care suspina dupa umbra, asemenea naimitului care-si asteapta simbria. |
| 3 aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sunt nopţi de suferinţă.
| 3 Astfel si eu am avut parte de luni de durere, si mi-au fost date nopti de suferinta. |
| 4 Mă culc şi zic: "Când mă voi scula? Când se va sfârşi noaptea?" Şi mă satur de frământări până în revărsatul zorilor.
| 4 Daca ma culc, zic: Cand va veni ziua? Daca ma scol, ma intreb: Cand va veni seara? Si sunt napadit de fel de fel de aratari pana la asfintit. |
| 5 Trupul mi se acoperă cu viermi şi cu o coajă pământoasă, pielea-mi crapă şi se desface.
| 5 Trupul meu e plin de paduchi si de solzi de murdarie; pielea mea crapa si se zbarceste. |
| 6 Zilele mele zboară mai iuţi decât suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!
| 6 Zilele mele au fost mai grabnice ca suveica si s-au ispravit, fiindca firul s-a terminat. |
| 7 Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.
| 7 Adu-ti aminte, Doamne, ca viata mea e o suflare, ca ochiul meu nu va mai vedea fericirea. |
| 8 Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul Tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.
| 8 Ochiul celui ce ma vedea nu ma va mai zari; ochii Tai ma vor cauta, dar eu nu voi mai fi. |
| 9 Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa morţilor!
| 9 Negura se risipeste, piere, tot astfel cel ce coboara in iad nu mai vine inapoi. |
| 10 Nu se va mai întoarce în casa lui şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.
| 10 Nu se mai inapoiaza in casa sa si locuinta sa nu-l mai cunoaste. |
| 11 De aceea nu-mi voi ţine gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tângui în amărăciunea sufletului meu.
| 11 Drept aceea nu voi pune straja gurii mele, ci voi vorbi intru deznadejdea duhului meu si ma voi plange intru amaraciunea inimii mele. |
| 12 Oare o mare sunt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?
| 12 Sunt eu, oare, oceanul sau balaurul din ocean, ca sa pui sa ma pazeasca? |
| 13 Când zic: "Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,"
| 13 Cand gandesc: Patul meu ma va odihni, culcusul meu imi va alina durerile, |
| 14 atunci mă înspăimânţi prin vise, mă îngrozeşti prin vedenii.
| 14 Atunci Tu ma spaimantezi cu vise si ma ingrozesti cu naluciri. |
| 15 Ah! aş vrea mai bine gâtuirea, mai bine moartea decât aceste oase!
| 15 Pentru aceea, sufletul meu ar vrea mai bine streangul, mai bine moartea decat aceste chinuri. |
| 16 Le dispreţuiesc!… nu voi trăi în veci… Lasă-mă, căci doar o suflare mi-e viaţa!
| 16 Ma ispravesc, nu voi trai in veac; lasa-ma, caci zilele mele sunt o suflare. |
| 17 Ce este omul, ca să-Ţi pese atât de mult de el, ca să iei seama la el,
| 17 Ce este omul, ca sa-ti bati capul cu el si ca sa-i dai luarea Ta aminte? |
| 18 să-l cercetezi în toate dimineţile şi să-l încerci în toate clipele?
| 18 De ce il cercetezi in fiecare dimineata si de ce il urmaresti in orice clipa? |
| 19 Când vei înceta odată să mă priveşti? Când îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?
| 19 Cand vei inceta sa ma privesti? Cand imi vei da ragaz sa-mi inghit saliva? |
| 20 Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentru ce m-ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?
| 20 Daca am gresit, ce ti-am facut tie, Pazitorule de oameni? De ce m-ai luat tinta pentru sagetile Tale si de ce ti-am ajuns povara? |
| 21 Pentru ce nu-mi ierţi păcatul şi pentru ce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărână, şi când mă vei căuta, nu voi mai fi!"
| 21 De ce nu ingadui greseala mea si nu lasi sa treaca faradelegea mea? Degraba ma voi culca in tarana; ma vei cauta, dar nu ma vei mai gasi". |
