| 1 Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.
| 1 Omul nascut din femeie are putine zile de trait, dar se satura de necazuri. |
| 2 Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.
| 2 Ca si floarea, el creste si se vestejeste si ca umbra el fuge si e fara durata. |
| 3 Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!
| 3 Si asupra lui privesti si pe mine Tu ma silesti sa vin la judecata cu Tine. |
| 4 Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.
| 4 Cine ar putea sa scoata ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni! |
| 5 Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,
| 5 Deoarece zilele lui sunt masurate si stii socoteala lunilor lui si i-ai pus un hotar peste care nu va trece. |
| 6 întoarce-Ţi măcar privirile de la el şi dă-i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfârşitul zilei.
| 6 Intoarce-ti privirea de la el, ca sa aiba putin ragaz, sa se poata bucura ca simbriasul la sfarsitul zilei (de munca). |
| 7 Un copac, şi tot are nădejde: căci când este tăiat odrăsleşte din nou şi iar dă lăstari.
| 7 Un copac, de pilda, tot are nadejde, caci daca-l tai, el creste din nou si vlastarii nu-i vor lipsi. |
| 8 Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ, când îi piere trunchiul în ţărână,
| 8 Daca radacina lui imbatraneste in pamant si daca trunchiul lui putrezeste, |
| 9 înverzeşte iarăşi de mirosul apei şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
| 9 Cand da de apa inverzeste din nou si se acopera cu ramuri ca si cum ar fi atunci sadit. |
| 10 Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?
| 10 Dar omul cand moare ramane nimicit; cand omul isi da sufletul, unde mai este el? |
| 11 Cum pier apele din lacuri şi cum seacă şi se usucă râurile,
| 11 Apele marilor pot sa dispara, fluviile pot sa scada si sa sece. |
| 12 aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă şi nu se mai scoală din somnul lui.
| 12 La fel si omul se culca si nu se mai scoala; si cat vor sta cerurile, el nu se mai desteapta si nu se mai trezeste din somnul lui. |
| 13 Ah! de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!
| 13 O, de m-ai ascunde in imparatia mortilor, ca sa ma tii acolo pana cand va trece mania Ta, si de mi-ai soroci o vreme, cand iarasi sa-ti aduci aminte de mine! |
| 14 Dacă omul odată mort ar putea să mai învie, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc.
| 14 Daca omul a murit o data, fi-va el iarasi viu? Toate zilele robiei mele as astepta pana ce vor veni sa ma schimbe. |
| 15 Atunci m-ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.
| 15 Atunci Tu ma vei chema si eu Iti voi raspunde; Tu vei cere inapoi lucrul mainilor Tale. |
| 16 Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;
| 16 Pe cand astazi Tu numeri pasii mei; atunci Tu nu vei mai lua seama la pacatul meu. |
| 17 călcările mele de Lege sunt pecetluite într-un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.
| 17 Nelegiuirea mea ar fi pecetluita ca intr-un sac si greseala mea ai spala-o si ai face-o alba. |
| 18 Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stânca din locul ei,
| 18 Si precum muntele se darama si se preface in nisip si precum stanca e rostogolita din locul ei, |
| 19 cum este mâncată piatra de ape şi cum este luat pământul de râu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.
| 19 Si precum apele mananca pietrele si valurile lor acopera pamantul, tot asa Tu sfarami nadejdea omului. |
| 20 Îl urmăreşti întruna, şi se duce; îi schimonoseşti faţa şi apoi îi dai drumul.
| 20 Tu Te ridici urias impotriva lui, si el se nimiceste; Tu schimbi infatisarea lui si-l trimiti de la Tine. |
| 21 De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sunt înjosiţi, habar n-are.
| 21 Daca feciorii lui ajung la mare cinste, el nu mai stie; daca au ajuns de rasul lumii, el nu-i mai vede. |
| 22 Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui."
| 22 Carnea lui e in intristare mare numai pentru el. Sufletul lui numai pentru el e cuprins de jale". |
