1 În vremea aceea, zice Domnul, se vor scoate din mormintele lor oasele împăraţilor lui Iuda, oasele căpeteniilor lui, oasele preoţilor, oasele prorocilor şi oasele locuitorilor Ierusalimului.
| 1 "In vremea aceea, zice Domnul, oasele regilor lui Iuda si oasele capeteniilor lui, oasele preotilor si proorocilor si oasele locuitorilor Ierusalimului vor fi aruncate din mormintele lor, |
2 Le vor întinde în faţa soarelui, în faţa lunii şi în faţa întregii oştiri a cerurilor, pe care le-au iubit ei, cărora le-au slujit, pe care le-au urmat, pe care le-au căutat şi înaintea cărora s-au închinat. Nu le vor mai strânge, nici nu le vor mai îngropa, şi se vor face gunoi pe pământ.
| 2 Si vor fi aruncate inaintea soarelui si a lunii si inaintea intregii ostiri ceresti, pe care ei le-au iubit si carora au slujit si pe urma carora au umblat, pe care le-au cautat si carora s-au inchinat. Nimeni nu le va aduna, nici le va ingropa, ci vor zacea ca gunoiul pe pamant. |
3 Toţi cei ce vor rămâne din acest neam rău vor dori mai degrabă moartea decât viaţa, în toate locurile unde îi voi izgoni, zice Domnul oştirilor.
| 3 Si toti ceilalti care vor ramane din acest neam rau vor dori moartea in locul vietii, in toate locurile, pe unde ii voi izgoni, zice Domnul. |
4 Spune-le: "Aşa vorbeşte Domnul: "Cine cade şi nu se mai scoală? Sau cine se abate fără să se întoarcă iarăşi?
| 4 Sa le mai spui de asemenea: Asa zice Domnul: Oare cei ce cad nu se mai scoala, si cei ce ratacesc drumul nu se mai intorc? |
5 Pentru ce, dar, poporul acesta al Ierusalimului se lasă dus în necurmate rătăciri, stăruie în înşelătorie şi nu vor să se întoarcă la Dumnezeu?
| 5 De ce dar poporul acesta, Ierusalime, staruie in ratacire? De ce tine tare la minciuna si nu vrea sa se intoarca? |
6 Căci Eu sunt cu luare aminte şi aud că ei nu vorbesc cum ar trebui; niciunul nu se căieşte de răutatea lui şi nu zice: "Ce am făcut?" Ci toţi îşi încep din nou alergarea ca un cal care se aruncă la luptă.
| 6 Privit-am si am ascultat, si iata-i nu spun adevarul, nu se caiesc de necredinta lor si nimeni nu zice: "Vai, ce am facut?" Fiecare se intoarce la calea sa, ca un cal ce se arunca in batalie. |
7 Chiar şi cocostârcul îşi cunoaşte vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica şi cocorul îşi păzesc vremea venirii lor; dar poporul Meu nu cunoaşte Legea Domnului!
| 7 Pana si barza isi stie vremea sa hotarata sub cer; si turturica si randunica si cocorul iau aminte la timpul cand trebuie sa vina; |
8 Cum puteţi voi să ziceţi: "Suntem înţelepţi, şi Legea Domnului este cu noi"? Cu adevărat, degeaba s-a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor.
| 8 Iar poporul Meu nu cunoaste hotararea Domnului. Cum puteti voi sa ziceti: "Suntem intelepti si avem legea Domnului?" Caci iata, pana cea mincinoasa a carturarilor a prefacut-o in minciuna. |
9 Înţelepţii sunt daţi de ruşine, sunt uimiţi, sunt prinşi, căci au nesocotit cuvântul Domnului. Şi ce înţelepciune au ei?
| 9 S-au facut de ocara inteleptii, au turbat si s-au prins in curse; iata, au lepadat cuvantul Domnului si atunci unde este intelepciunea lor? |
10 De aceea, pe nevestele lor le voi da altora, şi ogoarele lor, altor stăpâni. Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig mârşav, de la proroc până la preot, toţi înşală!
| 10 De aceea, pe femeile lor le voi da altora si ogoarele lor le voi trece altor stapanitori, pentru ca ei cu totii, de la mic pana la mare, se dedau la jaf, si de la prooroc pana la preot, toti insala, |
11 Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: "Pace! Pace!" Şi totuşi pace nu este.
| 11 Si leaga rana fiicei poporului Meu cu nepasare, zicand: "Pace, pace!" si pace nu este. |
12 Vor fi daţi de ruşine, căci săvârşesc astfel de urâciuni; nu roşesc şi nu ştiu de ruşine; de aceea, vor cădea împreună cu cei ce cad şi vor fi răsturnaţi, când îi voi pedepsi, zice Domnul.
| 12 Se rusineaza ei, oare, cand fac ticalosii? Nu se rusineaza deloc, nici nu rosesc. De aceea vor cadea printre cei ce cad si se vor prabusi cand ii voi pedepsi, zice Domnul. |
13 Vreau să isprăvesc cu ei, zice Domnul. Nu vor mai fi struguri în vie, nici smochine în smochin, şi frunzele se vor veşteji. Le voi da celor ce vor trece peste ele." -
| 13 Ii voi culege cu totul, zice Domnul, si nu va ramane nici o bobita pe vita si nici o smochina in smochin, si va cadea si frunza si, ceea ce le-am dat Eu, se va duce de la ei". |
14 "Pentru ce şedem jos? Strângeţi-vă şi haidem în cetăţile întărite ca să pierim acolo! Căci Domnul Dumnezeul nostru ne sorteşte la moarte, ne dă să bem ape otrăvite, pentru că am păcătuit împotriva Domnului.
| 14 De ce sedem noi oare? Adunati-va si haideti in cetatile cele intarite, ca sa pierim acolo; ca Domnul Dumnezeul nostru ne-a hotarat la pieire si ne da sa bem apa cu fiere, pentru ca am gresit inaintea Domnului. |
15 Aşteptam pacea, şi nu vine nimic mai bun; o vreme de vindecare, şi iată groaza!
| 15 Asteptam pace si iata nu este nici un bine; asteptam timpul vindecarii, si iata groaza. |
16 Sforăitul cailor Săi se aude dinspre Dan şi de vuietul nechezatului lor se cutremură toată ţara; vin, mănâncă ţara şi ce cuprinde ea, cetatea şi pe cei ce o locuiesc."
| 16 De la Dan se aude ropotul cailor si de nechezatul puternic al armasarilor se cutremura tot pamantul; iata vin si vor pustii pamantul si tot ce este pe el, cetatea si locuitorii ei. |
17 "Căci iată că trimit între voi nişte şerpi, nişte basilici, împotriva cărora nu este niciun descântec, şi vă vor muşca, zice Domnul."
| 17 "Caci iata voi trimite asupra voastra serpi si scorpii, impotriva carora nu este descantec, si va vor musca, zice Domnul. |
18 Aş vrea să-mi alin durerea; dar mă doare inima în mine.
| 18 Cand Ma voi mangaia Eu de scarba Mea? Mi s-a amarat inima in Mine. |
19 Iată, strigătele fiicei poporului meu răsună dintr-o ţară depărtată: "Nu mai este Domnul în Sion? Nu mai este în ea împăratul ei?" - "Pentru ce M-au mâniat ei cu chipurile lor cioplite, cu idoli străini?" -
| 19 Iata, aud plansul fiicei poporului Meu din tara departata, zicand: "Oare nu mai este Domnul in Sion? Oare acesta nu mai are asupra sa pe regele sau?" - "De ce M-au impins ei oare la manie cu idolii lor cei straini si de nimic?" - zice Domnul. |
20 "Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntem mântuiţi!" -
| 20 Secerisul a trecut, vara este pe sfarsite si noi tot nu suntem izbaviti: |
21 Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului meu, mă doare, m-apucă groaza.
| 21 De durerea fiicei poporului meu sunt indurerat, umblu posomorat si groaza m-a cuprins. |
22 Nu este niciun leac alinător în Galaad? Nu este niciun doctor acolo? Pentru ce nu se face, dar, vindecarea fiicei poporului meu? -
| 22 Au doara nu mai este balsam in Galaad? Au doara nu mai este acolo doctor? De ce dar nu se vindeca fiica poporului Meu? |