1 Când a isprăvit Ieremia de spus întregului popor toate cuvintele Domnului Dumnezeului lor, toate cuvintele pe care-l însărcinase Domnul Dumnezeul lor să le spună,
| 1 Dupa ce Ieremia a spus intregului popor toate cuvintele Domnului Dumnezeului lor, toate cuvintele acelea cu care Domnul Dumnezeul lor il trimisese la ei, |
2 Azaria, fiul lui Hosea, Iohanan, fiul lui Careah, şi toţi oamenii aceia îngâmfaţi au zis lui Ieremia: "Minţi! Nu Domnul Dumnezeul nostru te-a însărcinat să ne spui: "Nu vă duceţi în Egipt ca să locuiţi acolo pentru o vreme!"
| 2 Atunci Azaria, fiul lui Hosaia, Iohanan, fiul lui Carea, si toti oamenii cei ingamfati au zis catre Ieremia: "Neadevar spui, nu te-a trimis Domnul Dumnezeul nostru sa ne spui: "Nu va duceti in Egipt ca sa traiti acolo!" |
3 Ci Baruc, fiul lui Neriia, te aţâţă împotriva noastră, ca să ne dai în mâna haldeilor să ne omoare sau să ne ducă robi la Babilon!"
| 3 Ci Baruh, fiul lui Neria, te atata impotriva noastra, ca sa ne dea in mainile Caldeilor, sa ne omoare, sau sa ne duca robi la Babilon". |
4 Astfel, Iohanan, fiul lui Careah, toate căpeteniile oştilor şi tot poporul n-au ascultat de glasul Domnului, care le poruncea să rămână în ţara lui Iuda.
| 4 Apoi Iohanan, fiul lui Carea, toate capeteniile ostirii si tot poporul n-au ascultat glasul Domnului, ca sa ramana in pamantul lui Iuda. |
5 Şi Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile oştilor au luat pe toate rămăşiţele lui Iuda, care, din împrăştiaţi cum erau printre toate neamurile, se întorseseră să locuiască în ţara lui Iuda,
| 5 Si Iohanan, fiul lui Carea, si toate capeteniile ostirii au luat pe toti cei care ramasesera din Iuda si care se intorsesera din toate neamurile pe unde fusesera izgoniti, ca sa traiasca in pamantul lui Iuda, |
6 şi anume pe bărbaţii, femeile, copiii, fiicele împăratului şi pe toate sufletele pe care le lăsase Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, cu Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, precum şi pe prorocul Ieremia şi pe Baruc, fiul lui Neriia.
| 6 Barbati, femei si copii, fetele regelui si pe toti aceia pe care Nebuzaradan, capetenia garzii, ii lasase cu Godolia, fiul lui Ahicam, fiul lui Safan, pe Ieremia proorocul si pe Baruh, fiul lui Neria, |
7 Au plecat, dar, în ţara Egiptului - căci n-au ascultat de porunca Domnului - şi au ajuns până la Tahpanes.
| 7 Si s-au dus in tara Egiptului, ca n-au ascultat glasul Domnului si au mers pana la Tahpanhes. |
8 Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia la Tahpanes astfel:
| 8 Iar la Tahpanhes a fost cuvantul Domnului catre Ieremia, zicand: |
9 "Ia în mână nişte pietre mari şi ascunde-le în faţa iudeilor, în lutul cuptorului de cărămizi care este la intrarea casei lui faraon din Tahpanes.
| 9 "Ia in mainile tale niste pietre mari si le ascunde in lut framantat, la intrarea casei lui Faraon, in Tahpanhes, inaintea ochilor Iudeilor si sa le spui: |
10 Şi spune iudeilor: "Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: "Iată, voi trimite să aducă pe robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi voi pune scaunul lui de domnie peste aceste pietre pe care le-am ascuns, şi îşi va întinde covorul peste ele.
| 10 "Asa graieste Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Iata, Eu voi trimite si voi lua pe Nabucodonosor. regele Babilonului, robul Meu, si voi aseza tronul lui pe aceste pietre. ascunse de Mine, si isi va intinde el pe ele cortul sau cel minunat. |
11 El va veni şi va lovi ţara Egiptului: va omorî pe cei sortiţi să moară, va duce în robie pe cei sortiţi robiei şi va ucide cu sabia pe cei sortiţi la sabie!
| 11 El va veni si va lovi tara Egiptului; cel randuit spre moarte va fi dat mortii, cel randuit pentru robie va merge in robie si cel randuit spre sabie va cadea de sabie. |
12 Voi pune foc caselor dumnezeilor Egiptului; Nebucadneţar le va arde, va duce robi pe idoli, se va înveli cu ţara Egiptului cum se înveleşte păstorul cu haina lui şi va ieşi în pace din ea.
| 12 Voi aprinde foc in capistile dumnezeilor Egiptului; Nabucodonosor le va arde pe acelea, pe idoli ii va distruge cu totul si se va imbraca cu tara Egiptului, cum se imbraca pastorul cu haina sa; si va iesi de acolo nesuparat; |
13 Va sfărâma stâlpii din Bet-Şemeş, din ţara Egiptului şi va arde cu foc casele dumnezeilor Egiptului."
| 13 El va sfarama stalpii templului Soarelui de la On si capistile dumnezeilor Egiptului le va arde cu foc". |