1 Avram s-a suit din Egipt în ţara de la miazăzi, el, nevasta sa şi tot ce avea, împreună cu Lot.
| 1 Din Egipt, Avram cu femeia sa, cu Lot si cu toate cate avea, a pornit in partile de miazazi ale Canaanului. |
2 Avram era foarte bogat în vite, în argint şi în aur.
| 2 Avram insa era foarte bogat in vite, in argint si in aur. |
3 Din ţara de la miazăzi s-a îndreptat şi a mers până la Betel, până la locul unde fusese cortul lui la început, între Betel şi Ai,
| 3 Si a, inaintat Avram pe unde venise, de la miazazi spre Betel, pana la locul unde fusese mai inainte cortul sau, intre Betel si Hai, |
4 în locul unde era altarul pe care-l făcuse mai înainte. Şi acolo, Avram a chemat Numele Domnului.
| 4 Adica pana la locul unde era jertfelnicul pe care-l ridicase el mai inainte, si acolo a chemat Avram numele Domnului. |
5 Lot, care călătorea împreună cu Avram, avea şi el oi, boi şi corturi.
| 5 Si Lot, care umbla cu Avram, inca avea oi si vite mari si corturi. |
6 Şi ţinutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună; căci averile lor erau aşa de mari, încât nu puteau să locuiască împreună.
| 6 Insa pamantul acela nu-i incapea sa stea impreuna, caci averile lor erau multe si nu-i incapea locul sa traiasca impreuna. |
7 S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram şi păzitorii vitelor lui Lot. Canaaniţii şi feresiţii locuiau atunci în ţară.
| 7 De aceea se intamplau certuri intre pazitorii vitelor lui Avram si pazitorii vitelor lui Lot. Pe atunci locuiau in pamantul acela Canaaneii si Ferezeii. |
8 Avram a zis lui Lot: "Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine şi între păzitorii mei şi păzitorii tăi, căci suntem fraţi.
| 8 Atunci a zis Avram catre Lot: "Sa nu fie sfada intre mine si tine, intre pastorii mei si pastorii tai, caci suntem frati. |
9 Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga."
| 9 Iata, nu e oare tot pamantul inaintea ta? Desparte-te dar de mine! Si de vei apuca tu la stanga, eu voi apuca la dreapta; iar de vei apuca tu la dreapta, eu voi apuca la stanga". |
10 Lot şi-a ridicat ochii şi a văzut că toată câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului.
| 10 Si ridicandu-si Lot ochii, a privit toata campia Iordanului, care, inainte de a strica Domnul Sodoma si Gomora, toata pana la Toar era udata de apa, ca raiul Domnului, ca pamantul Egiptului. |
11 Lot şi-a ales toată câmpia Iordanului şi a mers spre răsărit. Astfel s-au despărţit ei unul de altul.
| 11 Deci si-a ales Lot tot tinutul din preajma Iordanului si a apucat Lot spre rasarit; si asa s-au despartit ei unul de altul. |
12 Avram a locuit în ţara Canaan, iar Lot a locuit în cetăţile din câmpie şi şi-a întins corturile până la Sodoma.
| 12 Avram a ramas sa locuiasca in pamantul Canaan, iar Lot s-a salasluit in cetatile din tinutul Iordanului si si-a intins corturile pana la Sodoma. |
13 Oamenii din Sodoma erau răi şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului.
| 13 Iar oamenii Sodomei erau rai si tare pacatosi inaintea Domnului. |
14 Domnul a zis lui Avram, după ce s-a despărţit Lot de el: "Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus;
| 14 Deci a zis Domnul catre Avram, dupa ce s-a despartit Lot de dansul: "Ridica-ti ochii si, din locul in care esti acum, cauta spre miazanoapte, spre miazazi si rasarit si spre mare, |
15 căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac.
| 15 Ca tot pamantul, cat il vezi, ti-l voi da tie si urmasilor tai pentru vecie. |
16 Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pământului, şi sămânţa ta va putea să fie numărată.
| 16 Voi face pe urmasii tai multi ca pulberea pamantului; de va putea cineva numara pulberea pamantului, va numara si pe urmasii tai. |
17 Scoală-te, străbate ţara în lung şi în lat; căci ţie ţi-o voi da."
| 17 Scoala si cutreiera pamantul acesta in lung si in lat, ca ti-l voi da tie si urmasilor tai pentru vecie". |
18 Avram şi-a ridicat corturile şi a venit de a locuit lângă stejarii lui Mamre, care sunt lângă Hebron. Şi acolo a zidit un altar Domnului.
| 18 Si ridicandu-si Avram corturile, a venit si s-a asezat la stejarul Mamvri, care este in Hebron; si a zidit acolo un jertfelnic Domnului. |