Biblia Online in Limba Romana
eBible.ro

eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana

Capitolul:

1234
Capitolul urmator

Filipeni 1

1 Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toţi sfinţii în Hristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii: 1 Pavel si Timotei, robi ai lui Isus Hristos, catre toti sfintii in Hristos Isus, cari sint in Filipi, impreuna cu episcopii (Sau: priveghetori.) si diaconii:
2 Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos! 2 Har voua si pace dela Dumnezeu, Tatal nostru, si dela Domnul Isus Hristos!
3 Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. 3 Multamesc Dumnezeului meu pentru toata aducerea aminte, pe care o pastrez despre voi.
4 În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie, 4 In toate rugaciunile mele ma rog pentru voi toti, cu bucurie
5 pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum. 5 pentru partea, pe care o luati la Evanghelie, din cea dintii zi pina acum.
6 Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. 6 Sint incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pina in ziua lui Isus Hristos.
7 Este drept să gândesc astfel despre voi toţi, fiindcă vă port în inima mea, întrucât, atât în lanţurile mele cât şi în apărarea şi întărirea Evangheliei, voi sunteţi toţi părtaşi aceluiaşi har. 7 Este drept sa gindesc astfel despre voi toti, fiindca va port in inima mea, intrucit, atit in lanturile mele cit si in apararea si intarirea Evangheliei, voi sinteti toti partasi aceluias har.
8 Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toţi cu o dragoste nespusă, în Isus Hristos. 8 Caci martor imi este Dumnezeu ca va iubesc pe toti cu o dragoste nespusa in Isus Hristos.
9 Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere, 9 Si ma rog ca dragostea voastra sa creasca tot mai mult in cunostinta si orice pricepere,
10 ca să deosebiţi lucrurile alese, pentru ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Hristos, 10 ca sa deosebiti lucrurile alese, pentruca sa fiti curati si sa nu va poticniti pina in ziua venirii lui Hristos,
11 plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu. 11 plini de roada neprihanirii, prin Isus Hristos, spre slava si lauda lui Dumnezeu.
12 Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei. 12 Vreau sa stiti, fratilor, ca imprejurarile in cari ma gasesc, mai degraba au lucrat la inaintarea Evangheliei.
13 În adevăr, în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos. 13 In adevar, in toata curtea imparateasca, si pretutindeni aiurea, toti stiu ca sint pus in lanturi din pricina lui Isus Hristos.
14 Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu. 14 Si cei mai multi din frati, imbarbatati de lanturile mele, au si mai multa indrazneala sa vesteasca fara teama Cuvintul lui Dumnezeu.
15 Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă; dar alţii, din bunăvoinţă. 15 Unii, este adevarat, propovaduiesc pe Hristos din pizma si din duh de cearta; dar altii din bunavointa.
16 Aceştia din urmă lucrează din dragoste, ca unii care ştiu că eu sunt însărcinat cu apărarea Evangheliei; 16 Acestia din urma lucreaza din dragoste, ca unii cari stiu ca eu sint insarcinat cu apararea Evangheliei;
17 cei dintâi, din duh de ceartă vestesc pe Hristos nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanţurile mele. 17 cei dintii, din duh de cearta vestesc pe Hristos nu cu gind curat, ci ca sa mai adauge un necaz la lanturile mele.
18 Ce ne pasă? Oricum, fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura. 18 Ce ne pasa? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toata inima, Hristos este propovaduit. Eu ma bucur de lucrul acesta si ma voi bucura.
19 Căci ştiu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre şi prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos. 19 Caci stiu ca lucrul acesta se va intoarce spre mintuirea mea prin rugaciunile voastre si prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos.
20 Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea. 20 Ma astept si nadajduiesc cu tarie ca nu voi fi dat de rusine cu nimic; ci ca acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslavit cu indrasneala in trupul meu, fie prin viata mea, fie prin moartea mea.
21 Căci pentru mine a trăi este Hristos, şi a muri este un câştig. 21 Caci pentru mine a trai este Hristos si a muri este un cistig.
22 Dar, dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. 22 Dar daca trebuie sa mai traiesc in trup, face sa traiesc; si nu stiu ce trebuie sa aleg.
23 Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; 23 Sint strins din doua parti: as dori sa ma mut si sa fiu impreuna cu Hristos, caci ar fi cu mult mai bine;
24 dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup. 24 dar, pentru voi, este mai de trebuinta sa ramin in trup.
25 Şi sunt încredinţat şi ştiu că voi rămâne şi voi trăi cu voi toţi, pentru înaintarea şi bucuria credinţei voastre; 25 Si sint incredintat si stiu ca voi raminea si voi trai cu voi toti, pentru inaintarea si bucuria credintei voastre;
26 pentru ca, prin întoarcerea mea la voi, să aveţi în mine o mare pricină de laudă în Isus Hristos. 26 pentruca, prin intoarcerea mea la voi, sa aveti in mine o mare pricina de lauda in Isus Hristos.
27 Numai, purtaţi-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămâne departe de voi, să aud despre voi că rămâneţi tari în acelaşi duh şi că luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei, 27 Numai, purtati-va intr'un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentruca, fie ca voi veni sa va vad, fie ca voi raminea departe de voi, sa aud despre voi ca ramineti tari in acelas duh, si ca luptati cu un suflet pentru credinta Evangheliei,
28 fără să vă lăsaţi înspăimântaţi de potrivnici; lucrul acesta este pentru ei o dovadă de pierzare, şi de mântuirea voastră, şi aceasta de la Dumnezeu. 28 fara sa va lasati inspaimintati de protivnici; lucrul acesta este pentru ei o dovada de perzare, si de mintuirea voastra, si aceasta dela Dumnezeu.
29 Căci, cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El 29 Caci cu privire la Hristos, voua vi s'a dat harul nu numai sa credeti in El, ci sa si patimiti pentru El,
30 şi să şi duceţi, cum şi faceţi, aceeaşi luptă pe care aţi văzut-o la mine şi pe care auziţi că o duc şi acum. 30 si sa si duceti, cum si faceti, aceeas lupta, pe care ati vazut-o la mine, si pe care auziti ca o duc si acum.
Capitolul urmator
pixel
***