Biblia Online in Limba Romana
eBible.ro

eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana

Capitolul urmator
Capitolul precedent

Faptele Apostolilor 21

1 După ce ne-am smuls din braţele lor, am plecat pe apă şi ne-am dus drept la Cos, a doua zi la Rodos, şi de-acolo la Patara. 1 Si dupa ce ne-am despartit de ei, am plecat pe apa si, mergand drept, am venit la Cos si a doua zi la Rodos, iar de acolo la Patara.
2 Am găsit o corabie, care avea să treacă în Fenicia, ne-am suit în ea şi am plecat. 2 Si gasind o corabie, care mergea in Fenicia, ne-am urcat in ea si am plecat.
3 Am trecut prin faţa insulei Cipru, am lăsat-o la stânga şi ne-am urmat drumul spre Siria; apoi ne-am dat jos în Tir, unde avea să se descarce corabia. 3 Si zarind Ciprul si lasandu-l la stanga, am plutit spre Siria si ne-am coborat in Tir, caci acolo corabia avea sa descarce povara.
4 Acolo am găsit pe ucenici şi am rămas şapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim. 4 Si gasind pe ucenici, am ramas acolo sapte zile. Acestia spuneau lui Pavel, prin duhul, sa nu se suie la Ierusalim.
5 Dar când s-au împlinit zilele, am plecat şi ne-am văzut de drum; şi ne-au petrecut toţi, cu nevestele şi copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal şi ne-am rugat. 5 Si cand am implinit zilele, iesind, am plecat, petrecandu-ne toti, impreuna cu femei si cu copii, pana afara din cetate si, plecand genunchii pe tarm, ne-am rugat.
6 Apoi ne-am luat ziua bună unii de la alţii, şi noi ne-am suit în corabie, iar ei s-au întors acasă. 6 Si ne-am imbratisat unii pe altii si ne-am urcat in corabie, iar aceia s-au intors la ale lor.
7 După ce ne-am isprăvit călătoria pe mare, din Tir am plecat la Ptolemaida, unde am urat de bine fraţilor şi am stat la ei o zi. 7 Iar noi, sfarsind calatoria noastra pe apa, de la Tir am venit la Ptolemaida si, imbratisand pe frati, am ramas la ei o zi.
8 A doua zi, am plecat şi am ajuns la Cezareea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei şapte, şi am găzduit la el. 8 Iar a doua zi, iesind, am venit la Cezareea. Si intrand in casa lui Filip binevestitorul, care era dintre cei sapte (diaconi), am ramas la el.
9 El avea patru fete fecioare care proroceau. 9 Si acesta avea patru fiice, fecioare, care prooroceau.
10 Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un proroc, numit Agab, s-a coborât din Iudeea 10 Si ramanand noi acolo mai multe zile, a coborat din Iudeea un prooroc cu numele Agav;
11 şi a venit la noi. A luat brâul lui Pavel, şi-a legat picioarele şi mâinile şi a zis: "Iată ce zice Duhul Sfânt: "Aşa vor lega iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta şi-l vor da în mâinile Neamurilor." 11 Si, venind el la noi, a luat braul lui Pavel si legandu-si picioarele si mainile a zis: Acestea zice Duhul Sfant: Pe barbatul al caruia este acest brau, asa il vor lega iudeii la Ierusalim si-l vor da in mainile neamurilor.
12 Când am auzit lucrul acesta, atât noi, cât şi cei de acolo, am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim. 12 Si cand am auzit acestea, il rugam si noi si localnicii sa nu se suie la Ierusalim.
13 Atunci Pavel a răspuns: "Ce faceţi de plângeţi aşa şi-mi rupeţi inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să şi mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus." 13 Atunci a raspuns Pavel: Ce faceti de plangeti si-mi sfasiati inima? Caci eu sunt gata nu numai sa fiu legat, ci sa si mor in Ierusalim pentru numele Domnului Iisus.
14 Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n-am mai stăruit şi am zis: "Facă-se voia Domnului!" 14 Si neinduplecandu-se el, ne-am linistit, zicand: Faca-se voia Domnului.
15 După zilele acelea, ne-am pregătit de plecare şi ne-am suit la Ierusalim. 15 Iar dupa zilele acestea, pregatindu-ne, ne-am suit la Ierusalim.
16 Câţiva ucenici din Cezareea au venit şi ei cu noi şi ne-au dus la unul numit Mnason, din Cipru, vechi ucenic, la care aveam să găzduim. 16 Si au venit impreuna cu noi si dintre ucenicii din Cezareea, ducandu-ne la un oarecare Mnason din Cipru, vechi ucenic, la care am fost gazduiti.
17 Când am ajuns la Ierusalim, fraţii ne-au primit cu bucurie. 17 Si sosind la Ierusalim, fratii ne-au primit cu bucurie.
18 A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov, şi toţi prezbiterii s-au adunat acolo. 18 Iar a doua zi Pavel a mers cu noi la Iacov si au venit acolo toti preotii.
19 După ce le-a dat ziua bună, le-a istorisit cu de-amănuntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul Neamurilor prin slujba lui. 19 Si imbratisandu-i le povestea cu de-amanuntul cele ce a facut Dumnezeu intre neamuri, prin slujirea lui.
20 Când l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi i-au zis: "Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut, şi toţi sunt plini de râvnă pentru Lege. 20 Iar ei, auzind, slaveau pe Dumnezeu, si i-au zis: Vezi frate, cate mii de iudei au crezut si toti sunt plini de ravna pentru lege.
21 Dar ei au auzit despre tine că înveţi pe toţi iudeii care trăiesc printre Neamuri să se lepede de Moise, că le zici să nu-şi taie copiii împrejur şi să nu trăiască potrivit cu obiceiurile. 21 Si ei au auzit despre tine ca inveti pe toti iudeii, care traiesc printre neamuri, sa se lepede de Moise, spunandu-le sa nu-si taie imprejur copiii, nici sa umble dupa datini.
22 Ce este de făcut? Negreşit, mulţimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit. 22 Ce este deci? Fara indoiala, trebuie sa se adune multime, caci vor auzi ca ai venit.
23 Deci fă ce-ţi vom spune noi. Avem aici patru bărbaţi care au făcut o juruinţă. 23 Fa, deci, ceea ce iti spunem. Noi avem patru barbati, care au asupra lor o fagaduinta;
24 Ia-i cu tine, curăţă-te împreună cu ei şi cheltuie tu pentru ei, ca să-şi radă capul. Şi astfel vor cunoaşte toţi că nu este nimic adevărat din cele ce au auzit despre tine, ci că şi tu umbli întocmai după rânduială şi păzeşti Legea. 24 Pe acestia luandu-i, curateste-te impreuna cu ei si cheltuieste pentru ei ca sa-si rada capul, si vor cunoaste toti ca nimic nu este (adevarat) din cele ce au auzit despre tine, dar ca tu insuti umbli dupa Lege si o pazesti.
25 Cu privire la Neamurile care au crezut, noi am hotărât şi le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie." 25 Cat despre paganii care au crezut, noi le-am trimis o scrisoare, hotarandu-le sa se fereasca de ceea ce este jertfit idolilor si de sange si de (animal) sugrumat si de desfrau.
26 Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curăţat şi a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfârşitul zilelor curăţării când se va aduce jertfă pentru fiecare din ei. 26 Atunci Pavel, luand cu el pe acei barbati, curatindu-se impreuna cu ei a doua zi, a intrat in templu, vestind implinirea zilelor curatirii, pana cand a fost adusa ofranda pentru fiecare din ei.
27 Către sfârşitul celor şapte zile, iudeii din Asia, când au văzut pe Pavel în Templu, au întărâtat tot norodul, au pus mâinile pe el 27 Si cand era sa se implineasca cele sapte zile, iudeii din Asia, vazandu-l in templu, au intaratat toata multimea si au pus mana pe el,
28 şi au început să strige: "Bărbaţi israeliţi, daţi ajutor! Iată omul care propovăduieşte pretutindeni şi în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii şi împotriva Locaşului acestuia; ba încă a vârât şi pe nişte greci în Templu şi a spurcat acest Locaş sfânt." 28 Strigand: Barbati israeliti, ajutati! Acesta este omul care invata pe toti pretutindeni, impotriva poporului si a Legii si a locului acestuia; inca si elini a adus in templu si a spurcat acest loc sfant.
29 În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim, efeseanul, împreună cu el în cetate şi credeau că Pavel îl băgase în Templu. 29 Caci ei vazusera mai inainte cu el impreuna in cetate pe Trofim din Efes, pe care socoteau ca Pavel l-a adus in templu.
30 Toată cetatea s-a pus în mişcare şi s-a strâns norodul din toate părţile. Au pus mâna pe Pavel şi l-au scos afară din Templu, ale cărui uşi au fost încuiate îndată. 30 Si s-a miscat toata cetatea si poporul a alergat din toate partile si, punand mana pe Pavel, il trageau afara din templu si indata au inchis portile.
31 Pe când încercau să-l omoare, s-a dus vestea la căpitanul oştii că tot Ierusalimul s-a tulburat. 31 Dar cand cautau ei ca sa-l omoare, a ajuns veste la comandantul cohortei, ca tot Ierusalimul s-a tulburat.
32 Acesta a luat îndată ostaşi şi sutaşi şi a alergat la ei. Când au văzut pe căpitan şi pe ostaşi, au încetat să mai bată pe Pavel. 32 Acela, luand indata ostasi si sutasi, a alergat la ei; iar ei, vazand pe comandant si pe ostasi, au incetat de a mai bate pe Pavel.
33 Atunci căpitanul s-a apropiat, a pus mâna pe el şi a poruncit să-l lege cu două lanţuri. Apoi a întrebat cine este şi ce a făcut. 33 Apropiindu-se atunci comandantul, a pus mana pe el si a poruncit sa fie legat cu doua lanturi si intrebat cine este si ce a facut.
34 Dar unii strigau într-un fel, alţii în alt fel prin mulţime; fiindcă nu putea deci să înţeleagă adevărul, din pricina zarvei, a poruncit să-l ducă în cetăţuie. 34 Iar unii strigau in multime una, altii altceva si neputand sa inteleaga adevarul, din cauza tulburarii, a poruncit sa fie dus in fortareata.
35 Când a ajuns pe trepte, Pavel a trebuit să fie dus de ostaşi, din pricina îmbulzelii norodului întărâtat; 35 Cand a ajuns la trepte, a trebuit, de furia multimii, sa fie purtat de ostasi.
36 căci mulţimea norodului se ţinea după el şi striga: "La moarte cu el!" 36 Caci mergea dupa el multime de popor, strigand: Omoara-l!
37 Tocmai când era să fie băgat în cetăţuie, Pavel a zis căpitanului: "Îmi este îngăduit să-ţi spun ceva?" Căpitanul a răspuns: "Ştii greceşte? 37 Si vrand sa-l duca in fortareata, Pavel a zis comandantului: Imi este ingaduit sa vorbesc ceva cu tine? Iar el a zis: Stii greceste?
38 Nu cumva eşti egipteanul acela care s-a răsculat acum în urmă şi a dus în pustiu pe cei patru mii de tâlhari?" 38 Nu esti tu, oare, egipteanul care, inainte de zilele acestea, te-ai rasculat si ai scos in pustie pe cei patru mii de barbati razvratiti?
39 "Eu sunt iudeu", a spus Pavel, "din Tarsul din Cilicia, cetăţean al unei cetăţi nu fără însemnătate. Te rog, dă-mi voie să vorbesc norodului." 39 Si a zis Pavel: Eu sunt iudeu din Tarsul Ciliciei, cetatean al unei cetati care nu este neinsemnata. Te rog da-mi voie sa vorbesc catre popor.
40 După ce i-a dat voie căpitanul, Pavel a stat în picioare pe trepte şi a făcut semn norodului cu mâna. S-a făcut o mare tăcere, şi Pavel le-a vorbit în limba evreiască astfel: 40 Si dandu-i-se voie, Pavel, stand in picioare pe trepte, a facut poporului semn cu mana. Si facandu-se mare tacere, a vorbit in limba evreiasca, zicand:
Capitolul urmator
Capitolul precedent
pixel
***