1 Apoi m-a scos şi m-a dus în curtea de afară, dinspre miazănoapte, şi m-a dus în odăile din faţa locului gol şi din faţa clădirii, la miazănoapte.
| 1 Dupa aceea m-a scos spre curtea cea din afara spre miazanoapte si m-a dus la camerele din fata curtii, din fata cladirii, spre miazanoapte, |
2 Faţa unde se afla uşa de miazănoapte avea o lungime de o sută de coţi; şi lăţimea era de cincizeci de coţi.
| 2 La acel loc care este spre poarta de miazanoapte a curtii dinauntru si care are in lungime o suta de coti, iar in latime cincizeci de coti; |
3 În dreptul celor douăzeci de coţi ai curţii dinăuntru şi în dreptul caldarâmului curţii de afară se aflau pridvoare lângă pridvoare, în catul al treilea.
| 3 Adica in dreptul locului de douazeci de coti al curtii dinauntrul si in dreptul caldaramului curtii din afara, unde era o galerie cu trei randuri in fata altei galerii cu trei randuri. |
4 Pe dinaintea odăilor era un loc de trecere lat de zece coţi şi un drum de un cot; uşile lor erau spre miazănoapte.
| 4 Pe dinaintea camerelor era un loc de trecere de zece coti lat si de o suta de coti lung. Usile erau spre miazanoapte. |
5 Odăile de sus erau mai strâmte decât cele de jos şi decât cele de la mijlocul clădirii, pentru că le mai luau din loc şi pridvoarele.
| 5 Camerele cele de sus erau mai stramte decat cele de jos si cele de la mijloc ale cladirii, pentru ca galeriile le rapeau o parte din intinderea lor. |
6 Erau trei caturi, dar n-aveau stâlpi ca stâlpii curţilor; de aceea, începând de jos, odăile de sus erau mai strâmte decât cele de jos şi cele de la mijloc.
| 6 Ele aveau trei caturi, dar nu aveau stalpi ca in curte. De aceea, plecand de la pamant, camerele de sus erau mai stramte decat cele de jos si decat cele de la mijloc. |
7 Zidul de afară, care mergea alături cu odăile, dinspre curtea de afară, în faţa odăilor, avea o lungime de cincizeci de coţi;
| 7 Zidul din afara, paralel cu camerele, dinspre curtea cea din afara, din fata camerelor, avea in lungime cincizeci de coti, |
8 căci lungimea odăilor dinspre curtea de afară era de cincizeci de coţi. Dar faţa Templului avea o sută de coţi.
| 8 Pentru ca si camerele dinspre curtea cea din afara aveau o lungime tot numai de cincizeci de coti. Si aceste doua cladiri care erau in dreptul templului aveau o suta de coti. |
9 Dedesubtul acestor odăi era intrarea de la răsărit, cum veneai din curtea de afară.
| 9 Iar de jos, intrarea la aceste camere era dinspre rasarit, cum veneai din curtea cea din afara. |
10 Mai erau nişte odăi de grosimea zidului curţii dinspre răsărit, în dreptul locului gol şi în dreptul clădirii.
| 10 Se aflau de asemenea camere si in lungul zidului curtii dinauntru, din partea dinspre miazazi, in fata curtii si a cladirii templului; |
11 În faţa lor era un loc de trecere, ca şi înaintea odăilor dinspre miazănoapte, de aceeaşi lungime şi lăţime; ieşirile, întocmirea şi uşile lor erau la fel.
| 11 Dinaintea lor era un loc de trecere intocmai ca si la camerele cele dinspre miazanoapte si avea aceeasi lungime ca si acelea si aceeasi latime; toate iesirile lor, intocmirea lor si usile lor erau la fel; |
12 Tot aşa era şi cu uşile odăilor dinspre miazăzi. Era o uşă la capul locului de trecere, care se afla drept înaintea zidului dinspre răsărit, pe unde intrai.
| 12 Tot asa era si cu usile camerelor de la miazazi. Apoi era o usa de la capatul locului de trecere, ce mergea de-a lungul zidului drept spre rasarit. |
13 El mi-a zis: "Odăile de la miazănoapte şi odăile de la miazăzi, care sunt în faţa locului gol, sunt odăile sfinte, unde vor mânca lucrurile preasfinte preoţii care se apropie de Domnul; în ele vor pune lucrurile preasfinte, darurile de mâncare, vitele aduse ca jertfă de ispăşire şi de vină; căci locul acesta este sfânt.
| 13 Si mi-a zis barbatul acela: "Camerele dinspre miazanoapte si camerele dinspre miazazi, care sunt in fata curtii, sunt camere sfinte, in care preotii care se apropie de Domnul mananca cele mai sfinte jertfe; tot acolo pun ei cele mai sfinte jertfe si prinosul de paine, jertfa pentru pacat si jertfa pentru vina, caci acesta este loc sfant. |
14 Când vor intra preoţii, nu vor ieşi din Locul Sfânt ca să se ducă în curtea de afară, ci îşi vor lăsa acolo hainele cu care fac slujba, căci hainele acestea sunt sfinte; se vor îmbrăca în alte haine ca să se apropie de curtea care este pentru popor."
| 14 Cand preotii intra acolo, nu se cuvine sa iasa din acest loc sfant in curtea cea din afara, pana nu lasa acolo hainele lor cu care au fost imbracati la slujba, ca acestea sunt sfintite; ei trebuie sa se imbrace cu alte haine si numai dupa aceea sa iasa la popor. |
15 După ce a isprăvit de măsurat Casa dinăuntru, m-a scos pe poarta dinspre răsărit şi a măsurat-o pe partea de afară, de jur împrejur.
| 15 Dupa ce a ispravit el de masurat templul si curtile cele dinauntrul zidurilor, m-a scos pe poarta dinspre rasarit si a inceput sa masoare imprejur. |
16 A măsurat partea de răsărit cu prăjina de măsurat, şi de jur împrejur a găsit cinci sute de prăjini.
| 16 Si a masurat latura cea dinspre rasarit cu prajina de masurat si a gasit in total cinci sute de coti. |
17 A măsurat partea de miazănoapte cu prăjina de măsurat, şi a găsit de jur împrejur cinci sute de prăjini.
| 17 Pe latura de miazanoapte cu aceeasi prajina a masurat cinci sute de coti. |
18 A măsurat partea de miazăzi cu prăjina de măsurat, şi a găsit cinci sute de prăjini.
| 18 Pe latura de miazazi a masurat cu prajina de masurat tot cinci sute de coti. |
19 S-a întors apoi spre apus şi a măsurat cinci sute de prăjini cu prăjina de măsurat.
| 19 Apoi, apucand pe latura de apus, a masurat cu prajina de masurat cinci sute de coti. |
20 A măsurat astfel în cele patru laturi zidul de jur împrejurul Casei; lungimea era de cinci sute de prăjini şi lăţimea de cinci sute de prăjini; zidul acesta despărţea Locul Sfânt de cel nesfânt.
| 20 A masurat in cele patru laturi zidul de jur imprejurul locasului sfant; lungimea era de cinci sute de coti si latimea de cinci sute de coti; zidul acesta despartea locul sfant de cel ce nu este sfant. |