1 El mi-a zis: "Fiul omului, stai în picioare, şi-ţi voi vorbi!"
| 1 Atunci am auzit glasul Unuia care mi-a zis: "Fiul omului, scoala in picioare, ca am sa-ti vorbesc!" |
2 Cum mi-a vorbit aceste cuvinte, a intrat duh în mine şi m-a făcut să stau pe picioare; şi am ascultat la Cel ce-mi vorbea.
| 2 Si cum mi-a zis Acela vorbele acestea, a intrat Duhul in mine si m-a ridicat in picioare, si am ascultat pe Cel ce-mi vorbea. |
3 El mi-a zis: "Fiul omului, te trimit la copiii lui Israel, la aceste "popoare îndărătnice" care s-au răzvrătit împotriva Mea; ei şi părinţii lor au păcătuit împotriva Mea, până în ziua de azi.
| 3 Acela mi-a zis: "Fiul omului, am sa te trimit la fiii lui Israel, la acesti oameni neascultatori, care s-au razvratit impotriva Mea; ei, ca si parintii lor, pacatuiesc inaintea Mea pana in ziua de astazi. |
4 Da, copiii aceştia la care te trimit sunt neruşinaţi şi cu inima împietrită. Tu să le spui: "Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!"
| 4 Acesti fii sunt nerusinati si cu inima impietrita; la ei te trimit Eu, ca sa le zici: Asa graieste Domnul! |
5 Fie că vor asculta, fie că nu vor asculta - căci sunt o casă de îndărătnici - vor şti totuşi că în mijlocul lor este un proroc.
| 5 Ori te-or asculta, ori nu te-or asculta - caci sunt un neam indaratnic - sa stie insa ca este intre ei un prooroc. |
6 Tu, fiu al omului, să nu te temi de ei, nici să nu te sperii de cuvintele lor; şi măcar că ei sunt nişte mărăcini şi spini lângă tine, şi măcar că locuieşti împreună cu nişte scorpioni, totuşi nu te teme de cuvintele lor şi nu te înspăimânta de feţele lor, căci sunt o casă de îndărătnici.
| 6 Dar tu, fiul omului, sa nu te temi de ei si de cuvintele lor sa nu te sperii, desi ei vor fi pentru tine spini si ciulini, si ai sa traiesti intre ei, ca intre scorpii; sa nu te temi de cuvintele lor si de fata lor sa nu te sperii, desi sunt un neam indaratnic, |
7 Ci să le spui cuvintele Mele, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta; căci sunt nişte îndărătnici!
| 7 Ci sa le spui cuvintele Mele, ori te-or asculta, ori nu te-or asculta, caci sunt un neam de razvratiti. |
8 Tu însă, fiul omului, ascultă ce-ţi spun! Nu fi îndărătnic ca această casă de îndărătnici! Deschide-ţi gura şi mănâncă ce-ţi voi da!"
| 8 Tu insa, fiul omului, asculta ce voiesc sa-ti spun! Nu fi indaratnic, ca acest neam de razvratiti! Deschide-ti gura si mananca ceea ce am sa-ti dau!" |
9 M-am uitat, şi iată că o mână era întinsă spre mine şi ţinea o carte în chip de sul.
| 9 Si privind eu, am vazut o mana intinsa spre mine si in ea o hartie stransa sul; |
10 A desfăşurat-o înaintea mea, şi era scrisă şi pe dinăuntru şi pe din afară; în ea erau scrise bocete, plângeri şi gemete.
| 10 Si a desfasurat-o inaintea mea, si am vazut ca era scrisa si pe o parte si pe alta: plangere, tanguire si jale era scris in ea. |