1 Domnul a zis lui Moise: "Vei vedea acum ce voi face lui faraon: o mână puternică îl va sili să-i lase să plece; da, o mână puternică îl va sili să-i izgonească din ţara lui."
| 1 Atunci a zis Domnul catre Moise: "Acum ai sa vezi ce am sa fac lui Faraon, ca sub lucrarea mainii Mele celei tari el ii va lasa si sub lucrarea bratului Meu celui puternic el ii va alunga din pamantul sau". |
2 Dumnezeu a mai vorbit lui Moise şi i-a zis: "Eu sunt Domnul.
| 2 Apoi a grait Domnul cu Moise si a zis catre el: "Eu sunt Domnul |
3 Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca Dumnezeul cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca "Domnul."
| 3 Si M-am aratat lui Avraam, lui Isaac si lui Iacov ca Dumnezeu Atotputernic, iar cu numele Meu de Domnul nu M-am facut cunoscut lor. |
4 De asemenea, Mi-am încheiat legământul Meu cu ei ca să le dau ţara Canaan, ţara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini.
| 4 Mai mult: am facut legamant cu ei, ca sa le dau pamantul Canaan, pamantul pribegiei lor, in care rataceau ei. |
5 Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe care-i ţin egiptenii în robie, şi Mi-am adus aminte de legământul Meu.
| 5 Si, in sfarsit, am auzit suspinul fiilor lui Israel, pe care ii tin Egiptenii in robie, si Mi-am adus aminte de legamantul Meu cu voi. |
6 De aceea, spune copiilor lui Israel: "Eu sunt Domnul: Eu vă voi izbăvi din muncile cu care vă apasă egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor şi vă voi scăpa cu braţ întins şi cu mari judecăţi.
| 6 Mergi dar de vorbeste fiilor lui Israel si le spune: Eu sunt Domnul si am sa va scot de la munca cea grea a Egiptenilor si am sa va izbavesc din robia lor; am sa va izbavesc cu brat inalt si cu pedepse mari; |
7 Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi veţi cunoaşte că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, vă izbăvesc de muncile cu care vă apasă egiptenii.
| 7 Am sa va primesc sa-Mi fiti popor, iar Eu sa va fiu Dumnezeu si voi veti cunoaste ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, Care v-a scos din pamantul Egiptului si de sub munca apasatoare a Egiptenilor. |
8 Eu vă voi aduce în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpânire; Eu, Domnul."
| 8 Apoi am sa va duc in pamantul acela pentru care Mi-am ridicat mana sa-l dau lui Avraam, lui Isaac si lui Iacov, si pe care am sa-l dau voua in stapanire, caci Eu sunt Domnul!" |
9 Astfel a vorbit Moise copiilor lui Israel. Dar deznădejdea şi robia aspră în care se aflau i-au împiedicat să asculte pe Moise.
| 9 Si a grait Moise asa fiilor lui Israel; dar ei n-au ascultat pe Moise din pricina deznadejdii si a greutatii muncilor lor. |
10 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
| 10 Si iarasi a grait Domnul cu Moise si i-a zis: |
11 "Du-te de vorbeşte lui faraon, împăratul Egiptului, să lase pe copiii lui Israel să iasă afară din ţara lui."
| 11 "Intra si spune lui Faraon, regele Egiptului, ca sa lase pe fiii lui Israel sa iasa din tara lui!" |
12 Moise a răspuns în faţa Domnului: "Iată că nici copiii lui Israel nu m-au ascultat: cum are să m-asculte faraon pe mine care n-am o vorbire uşoară?"
| 12 Dar Moise a grait inaintea Domnului si a zis: "Iata, fiii lui Israel nu ma asculta. Cum, dar, ma va asculta Faraon? Si apoi eu sunt si gangav". |
13 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi le-a dat porunci cu privire la copiii lui Israel şi cu privire la faraon, împăratul Egiptului, ca să scoată din ţara Egiptului pe copiii lui Israel.
| 13 Domnul insa a grait lui Moise si Aaron si le-a poruncit sa spuna lui Faraon, regele Egiptului, sa dea drumul fiilor lui Israel din tara Egiptului. |
14 Iată căpeteniile familiilor lor. Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi. Acestea sunt familiile lui Ruben.
| 14 Iata acum incepatorii familiilor stramosesti: Fiii lui Ruben, intai-nascutul lui Israel: Enoh si Falu, Hetron si Carmi. Acestea sunt familiile lui Ruben. |
15 Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin şi Ţohar; şi Saul, fiu născut dintr-o femeie canaanită. Acestea sunt familiile lui Simeon.
| 15 Fiii lui Simeon: Iemuel si Iamin, Ohad si Iachin, Tohar si Saul, fiii canaaneencii. Acestea sunt familiile lui Simeon. |
16 Iată numele fiilor lui Levi, după spiţa neamului lor: Gherşon, Chehat şi Merari. Anii vieţii lui Levi au fost o sută treizeci şi şapte de ani.
| 16 Iar numele fiilor lui Levi, insirati cum s-au nascut, sunt acestea: Gherson, Cahat si Merari. Iar anii vietii lui Levi au fost o suta treizeci si sapte. |
17 Fiii lui Gherşon: Libni şi Şimei, şi familiile lor.
| 17 Fiii lui Gherson: Libni si Simei, cu familiile lor. |
18 Fiii lui Chehat: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel. Anii vieţii lui Chehat au fost o sută treizeci şi trei de ani.
| 18 Fiii lui Cahat: Amram, Ithar, Hebron si Uziel. Iar anii vietii lui Cahat au fost o suta treizeci si trei de ani. |
19 Fiii lui Merari: Mahli şi Muşi. Acestea sunt familiile lui Levi, după spiţa neamului lor.
| 19 Fiii lui Merari: Mahli si Musi. Acesta este neamul lui Levi, dupa familiile lui. |
20 Amram a luat de nevastă pe mătuşa sa Iochebed; şi ea i-a născut pe Aaron şi pe Moise. Anii vieţii lui Amram au fost o sută treizeci şi şapte de ani.
| 20 Amram insa a luat de femeie pe Iochebed, fata unchiului sau, si aceasta i-a nascut pe Aaron si pe Moise, precum si pe Mariam, sora lor. Iar anii vietii lui Amram au fost o suta treizeci si sapte de ani. |
21 Fiii lui Iţehar: Core, Nefeg şi Zicri.
| 21 Fiii lui Ithar: Core, Nefeg si Zicri. |
22 Fiii lui Uziel: Mişael, Elţafan şi Sitri.
| 22 Fiii lui Uziel: Misael, Eltafan si Sitri. |
23 Aaron a luat de nevastă pe Elişeba, fata lui Aminadab, sora lui Nahşon; şi ea i-a născut pe Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar.
| 23 Iar Aaron si-a luat de sotie pe Elisaveta, fata lui Aminadab si sora lui Naason; aceasta i-a nascut pe Nadab si pe Abiud, pe Eleazar si pe Itamar. |
24 Fiii lui Core: Asir, Elcana şi Abiasaf. Acestea sunt familiile coriţilor.
| 24 Fiii lui Core: Asir, Elcana si Abiasaf. Acestea sunt familiile lui Core. |
25 Eleazar, fiul lui Aaron, a luat de nevastă pe una din fetele lui Putiel; şi ea i-a născut pe Fineas. Aceştia sunt căpeteniile familiilor leviţilor cu familiile lor.
| 25 Eleazar, fiul lui Aaron, si-a luat de femeie pe una din fiicele lui Putiel si aceasta i-a nascut pe Finees. Acestia sunt incepatorii familiilor stramosesti ale levitilor. |
26 Aceştia sunt Aaron acela şi Moise acela, cărora le-a zis Domnul: "Scoateţi din ţara Egiptului pe copiii lui Israel, după oştirile lor."
| 26 Acesta este acel Aaron si acel Moise, carora Dumnezeu le-a zis: "Scoateti pe fiii lui Israel din pamantul Egiptului cu ostirea lor!" |
27 Ei sunt aceia care au vorbit lui faraon, împăratul Egiptului, ca să scoată din Egipt pe copiii lui Israel. Aceştia sunt Moise acela şi Aaron acela.
| 27 Si acestia au spus lui Faraon, regele Egiptului, sa dea drumul fiilor lui Israel din pamantul Egiptului. Acesta este acel Aaron si acesta este acel Moise |
28 Când a vorbit Domnul lui Moise în ţara Egiptului,
| 28 Din timpul cand a grait Domnul cu Moise in tara Egiptului |
29 Domnul a zis lui Moise: "Eu sunt Domnul. Spune lui faraon, împăratul Egiptului, tot ce-ţi spun."
| 29 Si i-a zis lui: "Eu sunt Domnul!" Spune lui Faraon, regele Egiptului, cate-ti vorbesc Eu!" |
30 Şi Moise a răspuns înaintea Domnului: "Iată că eu nu vorbesc uşor: cum are să m-asculte faraon?"
| 30 Iar Moise a raspuns Domnului: "Iata eu sunt greoi la vorba. Cum dar ma va asculta Faraon?" |