| 1 De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu,
| 1 De aceea, lasand cuvantul de inceput despre Hristos, sa ne ridicam spre ceea ce este desavarsit, fara sa mai punem din nou temelia invataturii despre pocainta de faptele moarte si despre credinta in Dumnezeu, |
| 2 învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.
| 2 A invataturii despre botezuri, despre punerea mainilor, despre invierea mortilor si despre judecata vesnica. |
| 3 Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu.
| 3 Si aceasta vom face-o cu voia lui Dumnezeu. |
| 4 Căci cei ce au fost luminaţi odată - şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,
| 4 Caci este cu neputinta pentru cei ce s-au luminat odata si au gustat darul cel ceresc si partasi s-au facut Duhului Sfant, |
| 5 şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor -
| 5 Si au gustat cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor, |
| 6 şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.
| 6 Cu neputinta este pentru ei, daca au cazut, sa se innoiasca iarasi spre pocainta, fiindca ei rastignesc lorusi, a doua oara, pe Fiul lui Dumnezeu si-L fac de batjocura. |
| 7 Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.
| 7 Tarina, cand absoarbe ploaia ce se coboara adeseori asupra ei si rodeste iarba folositoare celor pentru care a fost muncita, primeste binecuvantarea de la Dumnezeu; |
| 8 Dar, dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc.
| 8 Dar daca aduce spini si ciulini, se face netrebnica si blestemul ii sta aproape iar la urma focul o asteapta. |
| 9 Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.
| 9 Despre voi, iubitilor, desi vorbim astfel, suntem incredintati de lucruri mai bune si aducatoare de mantuire. |
| 10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi.
| 10 Caci Dumnezeu nu este nedrept, ca sa uite lucrul vostru si dragostea pe care ati aratat-o pentru numele Lui, voi, care ati slujit si slujiti sfintilor. |
| 11 Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde,
| 11 Dorind dar, ca fiecare dintre voi sa arate aceeasi ravna spre adeverirea nadejdii, pana la sfarsit, |
| 12 aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.
| 12 Ca sa nu fiti greoi, ci urmatori ai celor ce, prin credinta si indelunga-rabdare, mostenesc fagaduintele. |
| 13 Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi
| 13 Caci Dumnezeu, cand a dat fagaduinta lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai mare, pe care sa Se jure, S-a jurat pe Sine insusi, |
| 14 şi a zis: "Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa."
| 14 Zicand: "Cu adevarat, binecuvantand te voi binecuvanta, si inmultind te voi inmulti". |
| 15 Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa.
| 15 Si asa, avand Avraam indelunga-rabdare, a dobandit fagaduinta. |
| 16 Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei.
| 16 Pentru ca oamenii se jura pe cel ce e mai mare si juramantul e la ei o chezasie si sfarsitul oricarei neintelegeri. |
| 17 De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ;
| 17 In aceasta, Dumnezeu voind sa arate si mai mult, mostenitorilor fagaduintei, nestramutarea hotararii Sale, a pus la mijloc juramantul: |
| 18 pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,
| 18 Ca prin doua fapte nestramutate - fagaduinta si juramantul - in care e cu neputinta ca Dumnezeu sa fi mintit, noi, cei ce cautam scapare, sa avem indemn puternic ca sa tinem nadejdea pusa inainte, |
| 19 pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului,
| 19 Pe care o avem ca o ancora a sufletului, neclintita si tare, intrand dincolo de catapeteasma, |
| 20 unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut "Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec".
| 20 Unde Iisus a intrat pentru noi ca inaintemergator, fiind facut Arhiereu in veac, dupa randuiala lui Melchisedec. |
