1 Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.
| 1 Iar credinta este incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute. |
2 Pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie.
| 2 Prin ea, cei din vechime au dat buna lor marturie. |
3 Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.
| 3 Prin credinta intelegem ca s-au intemeiat veacurile prin cuvantul lui Dumnezeu, de s-au facut din nimic cele ce se vad. |
4 Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.
| 4 Prin credinta, Abel a adus lui Dumnezeu mai buna jertfa decat Cain, pentru care a luat marturie ca este drept, marturisind Dumnezeu despre darurile lui; si prin credinta graieste si azi, desi a murit. |
5 Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.
| 5 Prin credinta, Enoh a fost luat de pe pamant ca sa nu vada moartea, si nu s-a mai aflat, pentru ca Dumnezeu il stramutase, caci mai inainte de a-l stramuta, el a avut marturie ca a bine-placut lui Dumnezeu. |
6 Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.
| 6 Fara credinta, dar, nu este cu putinta sa fim placuti lui Dumnezeu, caci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca Se face rasplatitor celor care Il cauta. |
7 Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.
| 7 Prin credinta, luand Noe instiintare de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau inca, a gatit, cu evlavie, o corabie spre mantuirea casei sale; prin credinta el a osandit lumea si dreptatii celei din credinta s-a facut mostenitor. |
8 Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.
| 8 Prin credinta, Avraam, cand a fost chemat, a ascultat si a iesit la locul pe care era sa-l ia spre mostenire si a iesit nestiind incotro merge. |
9 Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe.
| 9 Prin credinta, a locuit vremelnic in pamantul fagaduintei, ca intr-un pamant strain, locuind in corturi cu Isaac si cu Iacov, cei dimpreuna mostenitori ai aceleiasi fagaduinte; |
10 Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.
| 10 Caci astepta cetatea cu temelii puternice, al carei mester si lucrator este Dumnezeu. |
11 Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.
| 11 Prin credinta, si Sara insasi a primit putere sa zamisleasca fiu, desi trecuse de varsta cuvenita, pentru ca ea L-a socotit credincios pe Cel ce fagaduise. |
12 De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.
| 12 Pentru aceea, dintr-un singur om, si acela ca si mort, s-au nascut atatia urmasi - multi "ca stelele cerului si ca nisipul cel fara de numar de pe tarmul marii". |
13 În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.
| 13 Toti acestia au murit intru credinta, fara sa primeasca fagaduintele, ci vazandu-le de departe si iubindu-le cu dor si marturisind ca pe pamant ei sunt straini si calatori. |
14 Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii.
| 14 Iar cei ce graiesc unele ca acestea dovedesc ca ei isi cauta lor patrie. |
15 Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.
| 15 Intr-adevar, daca ar fi avut in minte pe aceea din care iesisera, aveau vreme sa se intoarca. |
16 Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.
| 16 Dar acum ei doresc una mai buna, adica pe cea cereasca. Pentru aceea Dumnezeu nu Se rusineaza de ei ca sa Se numeasca Dumnezeul lor, caci le-a gatit lor cetate. |
17 Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!
| 17 Prin credinta, Avraam, cand a fost incercat, a adus pe Isaac (jertfa). Cel ce primise fagaduintele aducea jertfa pe fiul sau unul nascut! |
18 El căruia i se spusese: "În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!"
| 18 Catre el graise Dumnezeu: "Ca in Isaac ti se va chema tie urmas". |
19 Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi; şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.
| 19 Dar Avraam a socotit ca Dumnezeu este puternic sa-l invieze si din morti; drept aceea l-a dobandit inapoi ca un fel de pilda (a invierii) Lui. |
20 Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare care avea în vedere lucrurile viitoare.
| 20 Prin credinta despre cele viitoare a binecuvantat Isaac pe Iacov si pe Esau. |
21 Prin credinţă Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif şi "s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său."
| 21 Prin credinta Iacov, cand a fost sa moara, a binecuvantat pe fiecare din fiii lui Iosif si s-a inchinat, rezemandu-se pe varful toiagului sau. |
22 Prin credinţă a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt şi a dat porunci cu privire la oasele sale.
| 22 Prin credinta Iosif, la sfarsitul vietii, a pomenit despre iesirea fiilor lui Israel si a dat porunci cu privire la oasele sale. |
23 Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui când s-a născut: pentru că vedeau că era frumos copilul şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului.
| 23 Prin credinta, cand s-a nascut Moise, a fost ascuns de parintii lui trei luni, caci l-au vazut prunc frumos si nu s-au temut de porunca regelui. |
24 Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui faraon,
| 24 Prin credinta, Moise, cand s-a facut mare, n-a vrut sa fie numit fiul fiicei lui Faraon, |
25 ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.
| 25 Ci a ales mai bine sa patimeasca cu poporul lui Dumnezeu, decat sa aiba dulceata cea trecatoare a pacatului, |
26 El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.
| 26 Socotind ca batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogatie decat comorile Egiptului, fiindca se uita la rasplatire. |
27 Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.
| 27 Prin credinta, a parasit Egiptul, fara sa se teama de urgia regelui, caci a ramas neclintit, ca cel care vede pe Cel nevazut. |
28 Prin credinţă a prăznuit el Paştile şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei.
| 28 Prin credinta, a randuit Pastile si stropirea cu sange, ca ingerul nimicitor sa nu se atinga de cei intai-nascuti ai lor. |
29 Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, pe când egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi.
| 29 Prin credinta au trecut israelitii Marea Rosie, ca pe uscat, pe care egiptenii, incercand si ei s-o treaca, s-au inecat. |
30 Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile.
| 30 Prin credinta, zidurile Ierihonului au cazut, dupa ce au fost inconjurate sapte zile. |
31 Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă.
| 31 Prin credinta Rahav, desfranata, fiindca primise cu pace iscoadele, n-a pierit impreuna cu cei neascultatori. |
32 Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de proroci!
| 32 Si ce voi mai zice? Caci timpul nu-mi va ajunge, ca sa vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel si de prooroci, |
33 Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
| 33 Care prin credinta, au biruit imparatii, au facut dreptate, au dobandit fagaduintele, au astupat gurile leilor, |
34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
| 34 Au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au imputernicit, din slabi ce erau s-au facut tari in razboi, au intors taberele vrajmasilor pe fuga; |
35 Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, şi au fost chinuiţi.
| 35 Unele femei si-au luat pe mortii lor inviati. Iar altii au fost chinuiti, neprimind izbavirea, ca sa dobandeasca mai buna inviere; |
36 Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;
| 36 Altii au suferit batjocura si bici, ba chiar lanturi si inchisoare; |
37 au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi -
| 37 Au fost ucisi cu pietre, au fost pusi la cazne, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti. |
38 ei, de care lumea nu era vrednică - au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.
| 38 Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii, si in munti, si in pesteri, si in crapaturile pamantului. |
39 Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;
| 39 Si toti acestia, marturisiti fiind prin credinta, n-au primit fagaduinta, |
40 pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.
| 40 Pentru ca Dumnezeu randuise pentru noi ceva mai bun, ca ei sa nu ia fara noi desavarsirea. |