Biblia Online in Limba Romana
eBible.ro

eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana

Capitolul:

123456789101112
Capitolul precedent

Eclesiastul 12

1 Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: "Nu găsesc nicio plăcere în ei"; 1 Adu-ti aminte de Ziditorul tau in zilele tineretii tale, inainte ca sa vina zilele de restriste si sa se apropie anii despre care vei zice: "N-am nici o placere de ei ..."
2 până nu se întunecă soarele şi lumina, luna şi stelele, şi până nu se întorc norii îndată după ploaie; 2 Inainte ca sa se intunece soarele si lumina si luna si stelele si ca norii sa mai vina dupa ploaie;
3 până nu încep să tremure paznicii casei şi să se încovoaie cele tari până nu se opresc cei ce macină căci s-au împuţinat; până nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre 3 Atunci este vremea cand strajerii casei tremura si oamenii cei tari se incovoaie la pamant si cele ce macina nu mai lucreaza, caci sunt putine la numar si privitoarele de la ferestre se intuneca;
4 până nu se închid cele două uşi dinspre uliţă când uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cântăreţelor se aude înăbuşit, 4 Si se inchid portile care dau spre ulita si se domoleste huruitul morii si te scoli la ciripitul de dimineata al pasarii si se potolesc toate cantaretele;
5 te temi de orice înălţime şi te sperii pe drum; până nu înfloreşte migdalul cu peri albi, şi de abia se târăşte lăcusta; până nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea veşnică, şi bocitorii cutreieră uliţele; 5 Si te temi sa mai urci colina si spaimele pandesc in cale si capul se face alb ca floarea de migdal si lacusta sprintena se face grea si toti mugurii s-au deschis, fiindca omul merge la locasul sau de veci si bocitoarele dau tarcoale pe ulita;
6 până nu se rupe funia de argint, până nu se sfărâmă vasul de aur, până nu se sparge găleata la izvor şi până nu se strică roata de la fântână; 6 Mai inainte ca sa se rupa funia de argint si sa se sparga vasul de aur si sa se strice ulciorul la izvor si sa se sfarame roata fantanii,
7 până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat. 7 Si ca pulberea sa se intoarca in pamant cum a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu, Care l-a dat.
8 O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune. 8 Desertaciunea desertaciunilor, a zis Ecclesiastul, toate sunt desertaciuni!
9 Pe lângă că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adâncit şi a întocmit un mare număr de zicători. 9 Si pe langa ca Ecclesiastul a fost un intelept, el a mai invatat pe popor cunostinta si a cercetat si a privit cu luare aminte si a cules multe pilde.
10 Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute şi să scrie întocmai cuvintele adevărului. 10 Ecclesiastul s-a straduit sa gaseasca sfaturi folositoare si indrumari adevarate si sa le scrie intocmai.
11 Cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte bolduri; şi, strânse la un loc, sunt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpân. 11 Cuvintele celor intelepti sunt ca boldurile de imboldit dobitoacele si ca niste cuie infipte si ascutite si sunt date de un Pastor.
12 Încolo, fiule, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n-ai mai isprăvi, şi multă învăţătură oboseşte trupul. 12 Si peste toate acestea, fiul meu, sa fii cu luare aminte: scrisul de carti este fara sfarsit, iar invatatura multa este oboseala pentru trup.
13 Să ascultăm, dar, încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. 13 Iata pe scurt; tot ceea ce ai auzit aceasta este: Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui! Acesta este lucru cuvenit fiecarui om.
14 Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău. 14 Caci Dumnezeu va judeca toate faptele ascunse, fie bune, fie rele.
Capitolul precedent
pixel
***