1 "În anul dintâi al lui Darius, medul, eram şi eu la el, ca să-l ajut şi să-l sprijin.
| 1 Si eu in anul dintai al lui Darius Medul stam langa el ca sa-l ajut si sa-l intaresc. |
2 Acum, îţi voi face cunoscut adevărul: Iată că vor mai fi încă trei împăraţi în Persia. Cel de al patrulea va strânge mai multă bogăţie decât toţi ceilalţi; şi când se va simţi puternic prin bogăţiile lui, va răscula totul împotriva împărăţiei Greciei.
| 2 Si acum iti fac cunoscut adevarul: Iata ca se vor scula inca trei regi in Persia, iar al patrulea va stapani bogatii mai mari decat toti si, cand va fi puternic prin bogatiile sale, va ridica pe toti impotriva regatului Greciei. |
3 Dar se va ridica un împărat viteaz, care va stăpâni cu o mare putere şi va face ce va voi.
| 3 Si va iesi la iveala un rege viteaz si va stapani peste un regat puternic si va face numai ceea ce i se va parea bun. |
4 Şi cum se va întări, aşa se va şi sfărâma împărăţia lui şi va fi împărţită în cele patru vânturi ale cerurilor, dar nu între urmaşii lui, şi nici nu va fi tot atât de puternică pe cât era sub el, căci va fi făcută bucăţele şi va trece la alţii, afară de aceştia.
| 4 Iar cand va fi in culmea puterii sale, regatul lui se va prabusi si se va imparti dupa cele patru vanturi ale carului, fara ca sa ramana urmasilor lui si nici sa aiba putere intocmai ca mai inainte, ca regatul lui va fi sfasiat si se va imparti la altii decat la aceia din neamul lui. |
5 Împăratul de la miazăzi va ajunge tare. Dar unul din mai marii lui va fi şi mai tare decât el şi va domni, întemeind o mare împărăţie.
| 5 Si regele de la miazazi va ajunge puternic, dar unul din capeteniile lui va fi mai puternic decat el si va domni, iar stapanirea lui va fi un regat puternic. |
6 După câţiva ani, se vor uni, şi fata împăratului de la miazăzi va veni ca nevastă la împăratul de la miazănoapte, ca să facă o învoială. Dar aceste mijloace de ajutorare nu vor avea nicio putere şi nici celelalte mijloace ale ei nu vor putea ţine piept, ci ea va fi dată la moarte împreună cu alaiul ei, cu tatăl ei şi cu cel ce s-a legat cu ea.
| 6 Si dupa trecere de ani se vor uni si fiica regelui de la miazazi va veni catre regele de la miazanoapte, ca sa statorniceasca pacea. Dar ea nu va pastra taria bratului sau si nu va dainui nici el, nici bratul lui; si va fi data mortii, ea si insotitorii t ei si copiii ei Si aliatul ei in acele vremuri. |
7 În vremea aceea însă se va ridica în locul ei un lăstar din aceeaşi rădăcină cu ea şi va veni împotriva oştirii Siriei, da, va intra în cetăţuia împăratului de la miazănoapte, va face ce va voi cu ea şi va fi biruitor.
| 7 Iar unul dintre odraslale din radacinile ei se va ridica si va porni impotriva ostirii si va intra in cetatea cea intarita a regelui de la miazanoapte si va face cu ei ce va voi si va fi biruitor. |
8 Va ridica şi va strămuta în Egipt, odată cu prinşii de război, chiar şi pe dumnezeii şi chipurile lor turnate, împreună cu vasele lor scumpe de argint şi de aur. Apoi va lăsa câţiva ani în pace pe împăratul de la miazănoapte.
| 8 Chiar si dumnezeii lor, impreuna cu chipurile lor turnate, cu vasele lor de pret, aur si argint, vor fi duse in robia Egiptului si el va fi mai puternic decat regele de la miazanoapte, ani de-a randul. |
9 Acesta va porni împotriva împărăţiei împăratului de la miazăzi, dar se va întoarce iarăşi în ţara sa.
| 9 El va navali in regatul regelui de la miazanoapte, apoi se va intoarce in tara sa. |
10 Totuşi fiii săi vor începe iarăşi războiul şi vor strânge o mare mulţime de oşti, care va înainta, se va revărsa ca un râu care iese din matcă şi-l vor împinge iarăşi înapoi până la cetăţuie.
| 10 Si feciorul lui va pregati razboiul si va strange o mare multime de osti de lupta si va da navala peste el si il va potopi si il va cotropi si se va intoarce si va patrunde pana la cetatea lui cea intarita. |
11 Împăratul de la miazăzi, mâniat de aceasta, va ieşi şi se va lupta cu împăratul de la miazănoapte; va ridica o mare oştire, dar oştile împăratului de la miazănoapte vor fi date în mâinile lui şi nimicite.
| 11 Atunci regele de la miazazi va fi amarat foarte si va iesi si va face razboi cu el - cu regele de la miazanoapte, care va ridica o mare ostire; dar ostirea va cadea in mana regelui de la miazazi; |
12 Atunci inima împăratului se va îngâmfa, va doborî zece mii, dar tot nu va birui.
| 12 Si ostirea va fi nimicita; inima regelui se va ingamfa; zeci de mii va dobori la pamant, dar nu va fi mai puternic. |
13 Căci împăratul de la miazănoapte se va întoarce şi va strânge o oştire mai mare decât cea dintâi; şi după câtăva vreme, după câţiva ani, va porni în fruntea unei mari oştiri bine înarmate.
| 13 Si inca o data regele de la miazanoapte va ridica ostiri mai puternice decat cele dintai si, dupa un rastimp de cativa ani, va da navala peste el, cu o mare ostire si cu numeroasa calarime. |
14 În vremea aceea, se vor ridica mulţi împotriva împăratului de la miazăzi, şi o ceată de derbedei din poporul tău se vor răscula, ca să împlinească vedenia; dar vor cădea.
| 14 Si in vremea aceea multi se vor scula impotriva regelui de la miazazi si oameni silnici din poporul tau se vor ridica, asa ca sa se implineasca vedenia, dar se vor poticni. |
15 Împăratul de la miazănoapte va înainta, va ridica întărituri şi va pune mâna pe cetăţile întărite. Oştile de la miazăzi, nici chiar floarea oamenilor împăratului nu vor putea să ţină piept, nu vor avea putere să se împotrivească.
| 15 Iar regele de la miazanoapte va veni si va ridica intarituri si va cuprinde o cetate intarita, iar ostirea de ajutor a regelui de la miazanoapte nu va putea sa tina piept si trupele sale vor fugi si nu va fi nici un chip de stat impotriva. |
16 Cel ce va merge împotriva lui va face ce va voi, şi nimeni nu i se va împotrivi; el se va opri în ţara minunată, nimicind cu desăvârşire tot ce-i va cădea în mână.
| 16 Cel care va porni impotriva lui va face dupa placul sau si nimeni nu i se va impotrivi, si se va opri in tara stralucirii si totul va fi in mana lui. |
17 Îşi va pune de gând să ia în stăpânire toată împărăţia lui şi, făcându-se că are gânduri curate cu el, îi va da pe fiica sa de nevastă, cu gând să-l piardă; dar lucrul acesta nu se va întâmpla şi nu-i va izbândi.
| 17 Si isi va indrepta privirea sa ia in stapanire intregul lui regat si va face o invoiala cu el si ii va da de sotie pe o fiica a sa, ca sa aduca pieirea tarii, dar aceasta nu se va intampla si nu va duce la izbanda. |
18 Apoi îşi va întoarce privirile înspre ostroave şi va lua pe multe din ele; dar o căpetenie va pune capăt ruşinii pe care voia el să i-o aducă şi o va întoarce asupra lui.
| 18 Si isi va intoarce privirea spre insule si va cuprinde multe din ele, iar o capetenie va pune capat ocarii lui, fara putinta de raspuns. |
19 Apoi se va îndrepta spre cetăţuile ţării lui; dar se va poticni, va cădea şi nu-l vor mai găsi.
| 19 Si isi va intoarce fata spre intariturile tarii sale, dar se va poticni, va cadea si va pieri. |
20 Cel ce-i va lua locul va aduce un asupritor în cea mai frumoasă parte a împărăţiei; dar în câteva zile va fi zdrobit, şi anume nu prin mânie, nici prin război.
| 20 Si in locul lui va veni altul, care va trimite un strangator de dari in locul care este gloria regatului (Ierusalimul), dar in cateva zile va fi doborat nu prin manie, nici prin razboi. |
21 În locul lui se va ridica un om dispreţuit, fără să aibă putere împărătească; dar se va ridica deodată şi va pune mâna pe împărăţie prin uneltire.
| 21 Si in locul lui va veni un batjocoritor, care nu avusese nici un drept la vrednicia regala, si el va veni pasnic si prin uneltiri se va face stapan pe regat. |
22 Oştile se vor revărsa ca un râu înaintea lui, dar vor fi nimicite împreună cu o căpetenie a legământului.
| 22 Si ostirile de ajutor vor da inapoi inaintea lui si vor fi sfaramate, de asemenea si o capetenie a legamantului. |
23 După ce se vor uni cu el, el va întrebuinţa o viclenie; va porni şi va birui cu puţină lume.
| 23 Si dupa imprietenirea cu el se va servi de viclesug si va porni si va birui cu putin popor. |
24 Va intra pe neaşteptate în locurile cele mai roditoare ale ţinutului; va face ce nu făcuseră nici părinţii lui, nici părinţii părinţilor lui: va împărţi prada, jafurile şi bogăţiile; va urzi la planuri împotriva cetăţuilor, şi aceasta va ţine o vreme.
| 24 Si pe neasteptate va veni in cele mai bogate tinuturi ale tarii si va face ceea ce n-au facut parintii lui si parintii parintilor lui; el le va imparti cu risipa, prada si jaf si bogatii; si va urzi planuri impotriva cetatilor intarite, numai pentru o vreme. |
25 Apoi va porni în fruntea unei mari oştiri, cu puterea şi mânia lui, împotriva împăratului de la miazăzi. Şi împăratul de la miazăzi se va prinde la război cu o oaste mare şi foarte puternică; dar nu va putea să ţină piept, căci se vor urzi planuri rele împotriva lui.
| 25 Si isi va indrepta puterea si inima impotriva regelui de la miazazi, eu ostire mare, iar el se va prinde in lupta cu oaste mare si puternica, dar nu va putea sa i se impotriveasca, ca se vor urzi uneltiri impotriva lui. |
26 Cei ce vor mânca bucate de la masa lui îi vor aduce pieirea; oştile lui se vor împrăştia ca un râu, şi morţii vor cădea în mare număr.
| 26 Cei ce mananca la masa cu el, il vor prabusi, iar oastea lui se va sfarama si multi vor cadea loviti de moarte. |
27 Cei doi împăraţi nu vor căuta decât să-şi facă rău unul altuia, vor sta la aceeaşi masă şi vor vorbi cu viclenie. Dar nu vor izbuti, căci sfârşitul nu va veni decât la vremea hotărâtă.
| 27 Si cei doi regi vor pune la cale viclenii in inima lor si la masa isi vor spune lucruri mincinoase, dar fara nici o izbanda, ca inca n-a venit sfarsitul randuit de Dumnezeu. |
28 Când se va întoarce în ţara lui cu mari bogăţii, în inima lui va fi vrăjmaş legământului sfânt, va lucra împotriva lui, şi apoi se va întoarce în ţara lui.
| 28 Si se va duce cu mari averi in tara lui si inima lui va fi impotriva Legamantului cel sfant; asa va lucra si se va intoarce in tara lui. |
29 La o vreme hotărâtă, va porni din nou împotriva împăratului de miazăzi; dar de data aceasta lucrurile nu vor mai merge ca mai înainte.
| 29 La vremea hotarata va navali din nou la miazazi si aceasta din urma batalie nu va fi ca batalia dintai. |
30 Ci nişte corăbii din Chitim vor înainta împotriva lui; iar el, deznădăjduit, se va întoarce înapoi. Apoi, mânios împotriva legământului sfânt, nu va sta cu mâinile în sân; ci, la întoarcere, se va înţelege cu cei ce vor părăsi legământul sfânt.
| 30 Corabii din Chitim vor veni impotriva lui; si el va pierde curajul, se va intoarce si se va intarata impotriva legamantului sfant si va lucra si se va invoi iarasi cu cei ce au parasit legamantul sfant. |
31 Nişte oşti trimise de el vor veni şi vor spurca Sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată şi vor aşeza urâciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul.
| 31 Si osti trimise de el vor sta si vor pangari locasul sfant si cetatea, iar jertfa de fiecare zi o var da de o parte si vor pune in loc uraciunea pustiirii. |
32 Dar aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi.
| 32 Si pe cei ce au savarsit faradelegi impotriva legamantului ii va insela prin lingusiri, iar poporul care cunoaste pe Dumnezeul sau va ramane statornic si il va urma. |
33 Înţelepţii poporului vor învăţa pe mulţi. Unii vor cădea pentru o vreme, loviţi de sabie şi de flacără, de robie şi de jaf.
| 33 Cei mai intelepti vor invata pe cei multi, dar ei vor cadea un timp de sabie si foc, de temnita si pustiire. |
34 Când vor cădea, vor fi ajutaţi puţin, şi mulţi se vor uni cu ei din făţărnicie.
| 34 Si in vremea caderii lor, vor primi putin ajutor si multi se vor uni cu ei, dar din fatarnicie. |
35 Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţaţi şi albiţi, până la vremea sfârşitului, căci sfârşitul nu va fi decât la vremea hotărâtă.
| 35 Si printre intelepti, multi vor cadea ca sa se lamureasca, sa se curateasca si sa se albeasca pana la sfarsitul vremii, ca mai este inca pana la vremea randuita. |
36 Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va împlini.
| 36 Si regele va face dupa placul sau si se va ridica si se va trufi impotriva oricarui dumnezeu si impotriva Dumnezeului dumnezeilor va spune lucruri nemaiauzite si va propasi pana ce sfarsitul maniei va veni, ca ceea ce este hotarat se va intampla. |
37 Nu va ţine seamă nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor; cu un cuvânt, nu va ţine seamă de niciun dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai presus de toţi.
| 37 Si nu va lua aminte la dumnezeii parintilor lui si nici la dumnezeul placut femeilor si nu va baga in seama pe nici un alt dumnezeu caci el se va ridica deasupra tuturor. |
38 În schimb, va cinsti pe dumnezeul cetăţuilor; acestui dumnezeu, pe care nu-l cunoşteau părinţii săi, îi va aduce cinste cu aur şi argint, cu pietre scumpe şi lucruri de preţ.
| 38 Iar in locul lui va cinsti pe dumnezeul cetatilor, pe un dumnezeu pe care nu l-au cunoscut parintii lui; aceluia i se va inchina cu aur, cu argint, cu pietre scumpe si lucruri de pret. |
39 Cu ajutorul acestui dumnezeu străin va lucra împotriva locurilor întărite; cui îl va recunoaşte, îi va da mare cinste, îl va face să domnească peste mulţi şi le va împărţi moşii ca răsplată.
| 39 El va lua ca aparatori ai cetatilor intarite pe poporul unui dumnezeu strain; pe cei care il vor recunoaste, el ii va cinsti mult, ii va pune stapani peste multime si le va imparti pamanturi ca rasplata. |
40 La vremea sfârşitului, împăratul de la miazăzi se va împunge cu el. Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu care şi călăreţi, şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca.
| 40 La sfarsitul vremii se va razboi cu el regele cel de la miazazi si se va napusti impotriva lui regele cel de la miazanoapte, cu care de razboi, cu calareti si cu multe corabii. El va veni in tarile pe care le va cotropi si le va strabate. |
41 Va intra şi în ţara cea minunată, şi zeci de mii vor cădea. Dar Edomul, Moabul şi fruntaşii copiilor lui Amon vor scăpa din mâna lui.
| 41 Si va veni si in tara stralucirii si zeci de mii se var prabusi; si iata care vor scapa din mana lui: Edomul, Moabul si restul fiilor lui Amon. |
42 Îşi va întinde mâna peste felurite ţări şi nici ţara Egiptului nu va scăpa.
| 42 Si va intinde mana sa peste tari si tara Egiptului nu va scapa. |
43 Ci se va face stăpân pe vistieriile de aur şi de argint şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii şi etiopienii vor veni în alai după el.
| 43 Si va ajunge stapan peste comorile de aur si de argint si peste toate lucrurile pretioase ale Egiptului, iar Libienii si Etiopienii vor merge dupa el. |
44 Dar nişte zvonuri venite de la răsărit şi de la miazănoapte îl vor înspăimânta, şi atunci va porni cu o mare mânie ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi.
| 44 Dar zvonuri de la rasarit si de la miazanoapte vor veni sa-l inspaimante si el va iesi cu furie grozava ca sa prapadeasca si sa nimiceasca pe multi. |
45 Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt. Apoi îşi va ajunge sfârşitul, şi nimeni nu-i va fi într-ajutor.
| 45 Si el va infige corturile palatului sau intre mare si muntele cel sfant si stralucit, apoi va veni sfarsitul lui si nimeni nu-i va veni in ajutor! |