1 Ezechia a trimis soli în tot Israelul şi Iuda şi a scris scrisori şi lui Efraim şi lui Manase ca să vină la Casa Domnului la Ierusalim să prăznuiască Paştile în cinstea Domnului Dumnezeului lui Israel.
| 1 Apoi a trimis Iezechia prin toata tara lui Israel si a lui Iuda si a scris scrisori lui Efraim si lui Manase, ca sa vina la templul Domnului la Ierusalim pentru sarbatorirea Pastilor Domnului Dumnezeului lui Israel. |
2 Împăratul, căpeteniile lui şi toată adunarea ţinuseră sfat la Ierusalim, ca Paştile să fie prăznuit în luna a doua;
| 2 Caci la sfatul pe care-l tinuse regele in Ierusalim, impreuna cu capeteniile, chibzuisera ca sa sarbatoreasca Pastile in luna a doua, |
3 căci nu putea fi prăznuit la vremea lui, pentru că preoţii nu se sfinţiseră în număr destul de mare, şi poporul nu se adunase la Ierusalim.
| 3 Din pricina ca nu le putuse sarbatori la timpul lor, pentru ca nu erau nici preoti sfintiti in numar de ajuns si nici poporul nu se stransese la Ierusalim. |
4 Lucrul având încuviinţarea împăratului şi a întregii adunări,
| 4 Acest lucru a placut regelui si intregii adunari. |
5 au hotărât să dea de veste în tot Israelul, de la Beer-Şeba până la Dan, ca să vină la Ierusalim să prăznuiască Paştile în cinstea Domnului Dumnezeului lui Israel. Căci de mult nu mai fusese prăznuit după cum era scris.
| 5 Si au hotarat sa se dea de veste la tot Israelul, de la Beer-Seba pana la Dan, ca sa vina la Ierusalim pentru sarbatorirea Pastilor Domnului Dumnezeului lui Israel, caci demult nu se mai sarbatorise asa cum este scris. |
6 Alergătorii s-au dus cu scrisorile împăratului şi căpeteniilor lui în tot Israelul şi Iuda. Şi, după porunca împăratului, au zis: "Copii ai lui Israel, întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi Israel, ca să Se întoarcă şi El la voi, rămăşiţă scăpată din mâna împăraţilor Asiriei.
| 6 Si s-au dus trimisii cu scrisorile, care erau facute de rege si de capeteniile lui, prin toata tara lui Israel si a lui Iuda si, dupa porunca regelui, le spuneau: "Fii ai lui Israel, intoarceti-va la Domnul Dumnezeul lui Avraam si al lui Isaac si al lui Israel, si Se va intoarce si El la cei ramasi dintre voi, care ati mai scapat din mana regilor Asiriei. |
7 Nu fiţi ca părinţii voştri şi ca fraţii voştri, care au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului părinţilor lor, şi pe care de aceea i-a dat pradă pustiirii, cum vedeţi.
| 7 Si nu mai fiti asa ca parintii vostri si ca fratii vostri, care au savarsit faradelegi inaintea Domnului Dumnezeului parintilor lor, si El i-a dat pustiirii, precum vedeti. |
8 Nu vă înţepeniţi grumazul ca părinţii voştri; daţi mâna Domnului, veniţi la Sfântul Lui Locaş, pe care l-a sfinţit pe vecie, şi slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la voi.
| 8 Nici sa nu va mai tineti de acum tari la cerbice, ca parintii vostri, ci supuneti-va Domnului si venin la locasul de sfintire al Lui, pe care El l-a sfintit pe veci; si slujiti Domnului Dumnezeului vostru si El Isi va abate flacara maniei Sale de la voi. |
9 Dacă vă întoarceţi la Domnul, fraţii voştri şi fiii voştri vor găsi milă la cei ce i-au luat robi şi se vor întoarce în ţară. Căci Domnul Dumnezeul vostru este milostiv şi îndurător şi nu-Şi va întoarce faţa de la voi, dacă vă întoarceţi la El."
| 9 Cand va veti intoarce la Domnul atunci fratii vostri si fiii vostri au sa gaseasca si ei mila la acei care i-au luat pe ei robi si se vor intoarce in tara aceasta; caci bun si indurat este Domnul Dumnezeul vostru si nu-si va intoarce fata de la voi, daca va veti intoarce la El". |
10 Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate prin ţara lui Efraim şi Manase până la Zabulon. Dar ei râdeau şi îşi băteau joc de ei.
| 10 Si au mers trimisii din cetate in cetate prin tinutul lui Efraim si al lui Manase si pana la acela al Zabulonului; aceia radeau, batandu-si joc de ei. |
11 Însă câţiva oameni din Aşer, din Manase şi Zabulon s-au smerit şi au venit la Ierusalim.
| 11 Totusi unii din semintia lui Aser, a lui Manase si a lui Zabulon s-au smerit si au venit la Ierusalim. |
12 În Iuda, de asemenea, mâna lui Dumnezeu a lucrat şi le-a dat o singură inimă, ca să-i facă să împlinească porunca împăratului şi a căpeteniilor, după cuvântul Domnului.
| 12 Si a fost mana Domnului peste Iuda, Care le-a daruit o singura inima, ca sa implineasca porunca regelui si a capeteniilor, dupa cuvantul Domnului. |
13 Un popor în mare număr s-a adunat la Ierusalim să prăznuiască sărbătoarea Azimelor în luna a doua: a fost o adunare foarte mare.
| 13 Si s-a adunat la Ierusalim multime de popor pentru sarbatorirea praznicului azimelor, in luna a doua si adunarea a fost foarte mare. |
14 S-au sculat şi au îndepărtat altarele pe care se jertfea în Ierusalim şi pe toate acelea pe care se aducea tămâie şi le-au aruncat în pârâul Chedron.
| 14 Si s-au sculat si au rasturnat jertfelnicele care erau in Ierusalim si toate jertfelnicele pe care se savarseau tamaierile pentru idoli, le-au sfaramat si le-au aruncat in paraul Chedron. |
15 Au jertfit apoi paştile în ziua a paisprezecea a lunii a doua. Preoţii şi leviţii, plini de ruşine, s-au sfinţit şi au adus arderi de tot în Casa Domnului.
| 15 Apoi au junghiat mielul Pastilor in ziua a paisprezecea a lunii a doua. Preotii si levitii, rusinandu-se, s-au sfintit si au adus arderi de tot in templul Domnului. |
16 Ei şedeau în locul lor obişnuit, după Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, şi preoţii stropeau sângele pe care-l luau din mâna leviţilor.
| 16 Apoi au stat la locul lor, dupa randuiala pe care o aveau prin legea lui Moise, omul lui Dumnezeu. Preotii stropeau cu sangele pe care-l luau din mana levitilor. |
17 Fiindcă în adunare erau mulţi inşi care nu se sfinţiseră, leviţii au înjunghiat ei jertfele de Paşti pentru toţi cei ce nu erau curaţi, ca să le închine Domnului.
| 17 Fiindca in adunare erau multi din cei care nu erau curati, de aceea, pentru cei necuratiti, levitii junghiau mielul Pastilor |
18 Căci o mare parte din popor, mulţi din Efraim, Manase, Isahar şi Zabulon, nu se curăţaseră şi au mâncat paştile nu după cele scrise. Dar Ezechia s-a rugat pentru ei, zicând: "Domnul, care este bun, să ierte pe toţi
| 18 Si multi din popor, din semintia lui Efraim, a lui Manase, a lui Isahar si a lui Zabulon, care nu se sfintisera, au mancat Pastile impotriva Scripturii. |
19 cei ce şi-au pus inima să caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, măcar că n-au făcut sfânta curăţare!"
| 19 Dar Iezechia s-a rugat pentru ei, zicand: "Domnul cel bun sa ierte pe tot cel ce si-a indreptat inima sa caute pe Domnul Dumnezeul parintilor sai, desi ei n-au curatirea ceruta pentru cele sfinte!" |
20 Domnul a ascultat pe Ezechia şi a iertat poporul.
| 20 Si a ascultat Domnul pe Iezechia si a iertat poporul. |
21 Astfel copiii lui Israel care se aflau la Ierusalim au prăznuit sărbătoarea Azimelor şapte zile, cu mare bucurie. Şi în fiecare zi leviţii şi preoţii lăudau pe Domnul cu instrumente care răsunau în cinstea Lui.
| 21 Si au sarbatorit fiii lui Israel, care s-au aflat in Ierusalim, sarbatoarea azimilor sapte zile cu mare veselie. In fiecare zi levitii si preotii laudau pe Domnul cu instrumente de cantare facute spre preaslavirea Domnului. |
22 Ezechia a vorbit inimii tuturor leviţilor, care arătau o mare pricepere pentru slujba Domnului. Şapte zile au mâncat dobitoacele jertfite, aducând jertfe de mulţumire şi lăudând pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor.
| 22 Apoi a grait Iezechia catre toti levitii care au buna pricepere la serviciul Domnului, dupa inima lor. Si au mancat azimile de sarbatoare sapte zile, aducand jertfe de pace si slavind pe Domnul Dumnezeul parintilor lor. |
23 Toată adunarea a fost de părere să mai prăznuiască alte şapte zile. Şi au prăznuit cu bucurie încă şapte zile.
| 23 Si a hotarat toata adunarea ca sa mai sarbatoreasca alte sapte zile, si le-au petrecut pe acestea cu veselie, |
24 Căci Ezechia, împăratul lui Iuda, dăduse adunării o mie de viţei şi şapte mii de oi. Iar căpeteniile i-au dat o mie de viţei şi zece mii de oi, şi mulţi preoţi se sfinţiseră.
| 24 Pentru ca Iezechia, regele lui Iuda, daduse celor ce se adunasera o mie de vitei si zece mii de vite marunte; capeteniile dadusera de asemenea celor ce se adunasera o mie de vitei si zece mii de vite marunte, si multi preoti se sfintisera. |
25 Şi s-a bucurat toată adunarea lui Iuda, şi preoţii, şi leviţii, şi tot poporul venit din Israel, şi străinii veniţi din ţara lui Israel sau aşezaţi în Iuda.
| 25 Si s-a veselit toata obstea lui Iuda si preotii si levitii, toata adunarea si strainii care venisera din tara lui Israel si locuiau in Iuda. |
26 A fost mare veselie la Ierusalim. De pe vremea lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, nu mai fusese la Ierusalim aşa ceva.
| 26 Si a fost veselie mare in Ierusalim, pentru ca din zilele lui Solomon, fiul lui David, regele lui Israel, nu se mai facuse nici o veselie ca aceasta in Ierusalim. |
27 Preoţii şi leviţii s-au sculat şi au binecuvântat poporul. Glasul lor a fost auzit, şi rugăciunea lor a ajuns până la ceruri, până la locuinţa sfântă a Domnului.
| 27 Apoi s-au sculat preotii si levitii si au binecuvantat poporul; si glasul lor a fost auzit, caci rugaciunea lor s-a suit pana la locasul cel sfant al Domnului, Care este in ceruri. |