1 Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică.
| 1 Caci stim ca, daca acest cort, locuinta noastra pamanteasca, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casa nefacuta de mana, vesnica, in ceruri. |
2 Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc,
| 2 Caci de aceea si suspinam, in acest trup, dorind sa ne imbracam cu locuinta noastra cea din cer, |
3 negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el.
| 3 Daca totusi vom fi gasiti imbracati, iar nu goi. |
4 Chiar în cortul acesta deci gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă.
| 4 Ca noi, cei ce suntem in cortul acesta, suspinam ingreuiati, de vreme ce dorim sa nu ne scoatem haina noastra, ci sa ne imbracam cu cealalta pe deasupra, ca ceea ce este muritor sa fie inghitit de viata. |
5 Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului.
| 5 Iar Cel ce ne-a facut spre aceasta este Dumnezeu, Care ne-a dat noua arvuna Duhului. |
6 Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul -
| 6 Indraznind deci totdeauna si stiind ca, petrecand in trup, suntem departe de Domnul, |
7 pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. -
| 7 Caci umblam prin credinta, nu prin vedere, |
8 Da, suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă, la Domnul.
| 8 Avem incredere si voim mai bine sa plecam din trup si sa petrecem la Domnul. |
9 De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă.
| 9 De aceea ne si straduim ca, fie ca petrecem in trup, fie ca plecam din el, sa fim bineplacuti Lui. |
10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
| 10 Pentru ca noi toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ce a facut prin trup, ori bine, ori rau. |
11 Ca unii care cunoaştem deci frica de Domnul, pe oameni căutăm să-i încredinţăm; dar Dumnezeu ne cunoaşte bine, şi nădăjduiesc că şi voi ne cunoaşteţi bine în cugetele voastre.
| 11 Cunoscand deci frica de Domnul, cautam sa induplecam pe oameni, dar lui Dumnezeu Ii suntem binecunoscuti si nadajduiesc ca suntem binecunoscuti si in cugetele voastre. |
12 Cu aceasta nu ne lăudăm singuri iarăşi înaintea voastră, ci vă dăm un temei de laudă cu privire la noi, ca să aveţi cu ce răspunde acelora care se laudă cu ce este în înfăţişare, şi nu cu ce este în inimă.
| 12 Caci nu va spunem iarasi cine suntem, ci va dam prilej de lauda pentru noi, ca sa aveti ce sa spuneti acelora care se lauda cu fata si nu cu inima. |
13 În adevăr, dacă ne-am ieşit din minţi, pentru Dumnezeu ne-am ieşit; dacă suntem întregi la minte, pentru voi suntem.
| 13 Caci, daca ne-am iesit din fire, este pentru Dumnezeu, iar daca suntem cu mintea intreaga, este pentru voi. |
14 Căci dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit.
| 14 Caci dragostea lui Hristos ne stapaneste pe noi care socotim aceasta, ca daca unul a murit pentru toti, au murit deci toti. |
15 Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.
| 15 Si a murit pentru toti, ca cei ce viaza sa nu mai lorusi, ci Aceluia care, pentru ei, a murit si a inviat. |
16 Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi, chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta.
| 16 De aceea, noi nu mai stim de acum pe nimeni dupa trup; chiar daca am cunoscut pe Hristos dupa trup, acum nu-L mai cunoastem. |
17 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
| 17 Deci, daca este cineva in Hristos, este faptura noua; cele vechi au trecut, iata toate s-au facut noi. |
18 Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării;
| 18 Si toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a impacat cu Sine prin Hristos si Care ne-a dat noua slujirea impacarii. |
19 că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.
| 19 Pentru ca Dumnezeu era in Hristos, impacand lumea cu Sine insusi, nesocotindu-le greselile lor si punand in noi cuvantul impacarii. |
20 Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!
| 20 In numele lui Hristos, asadar, ne infatisam ca mijlocitori, ca si cum Insusi Dumnezeu v-ar indemna prin noi. Va rugam, in numele lui Hristos, impacati-va cu Dumnezeu! |
21 Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.
| 21 Caci pe El, Care n-a cunoscut pacatul, L-a facut pentru noi pacat, ca sa dobandim, intru El, dreptatea lui Dumnezeu. |